De când cu avalanşa de Social Media Manageri, Online Executives şi toată suita de funcţii digital comm.-related, primesc tot felul de invitaţii pe Facebook. De la prietenul X care mă învită la un concurs, de la amica Y care îmi sugerează să-mi placă locul ei de muncă. Opriţi-vă din chestia asta. Atunci când vă angajaţi nu vă întreabă nimeni câţi followeri şi câţi prieteni aveţi. Nu în funcţie de asta sunteţi angajaţi. Sau dacă angajatorul se uită şi la asta, nu înseamnă că vrea să vă transformaţi într-o portavoce de brand. Vrea doar să verifice dacă aveţi habar cu ce se mănâncă chestia asta. Dacă ai 10 followeri pe Twitter şi 3 twitturi, e puţin probabil să-mi poţi face o strategie coerentă de comunicare pentru canalul respectiv.

Teoretic, voi vă angajaţi într-un loc de muncă pentru că aveţi nişte skilluri dezvoltate. De ele trebuie să vă folosiţi când începeţi să promovaţi ceva, nu de prietenii voştri.

Că tot s-a vorbit la Brands, Blogs and Cookies despre asta, voi aveţi un brand personal. Mai mic sau mai mare. Un branduţ, un branduleţ personal. Când vă angajaţi undeva nu vă vindeţi brandul. Nu scrie nicăieri în contract că trebuie să daţi RT la tot ce zice compania voastră. Nici că trebuie să ne sugeraţi să dăm Like la toate prostiile pe care le promovaţi. Voi credeţi că vă ajutaţi pe voi, dar de fapt nu-i aşa.

Pe Twitter sunt câteva conturi de companie pe care nu le urmăresc pentru că ştiu că vor primi RTuri de la oamenii care se ocupă de cont. Când face ceva Borţun Olteanu ştiu că o să dea RT Ligia, când face ceva Kaspersky văd la Carmen. Când a început Cristina să se ocupe de contul Webcard, a dat nişte RTuri şi gata, am fost nevoit să urmăresc contul de companie ca să văd ce mă interesa.

Iar îi dau exemplu pe Buddha şi Auraş, dar ei sunt cele mai recente nume pe lista de Sociali. De la Buddha am văzut vreo 3 RTuri cu BCR în vreo 2 luni şi ceva. La Auraş la fel (adică puţine).

Construiţi strategii de comunicare sau „declinaţi” pe online strategiile alea mari, faceţi lucruri, creaţi conţinut pe conturile sociale şi lumea o să vă urmărească şi fără să le cereţi voi asta.

Era mai bine înainte. Nu, nu pe vremea comuniştilor, ci înainte să ne nişăm cu toate magazinele astea. Înainte să avem Hornbach, Dedeman, Kika, Praktiker, Bricostore, Mr. Bricolage şi restul suitei de magazine cât mai nişate care ne aduc mai aproape de casă obiecte inutile cu care am supravieţuit 50 de ani de comunism şi încă vreo 10 după. Vorbesc de aparatura aia pe care o avem în debara cu toţii şi pe care nici măcar de sărbători n-o folosim.

Toasterul. Eu am prins vremurile alea în care pâinea se prăjea înfiptă în furculiţă sau cel mult pe o plită. Nu cred că se găseau prea uşor toastere imediat după Revoluţie, dar ştiu sigur că oricum nu ne-ar fi folosit. Câtă pâine prăjită să mănânci? Dar imediat cum ne-am capitalizat şi s-au deschis atâtea hyper-magazine cu superoferte, a trebuit să luăm toaster. Ba chiar am primit unul cadou, motiv pentru care avem două toastere care zac prin debara şi Citeşte tot articolul

Aseară m-am nimerit la oră de vârf prin centru şi am asistat (din maşină) la inaugurarea statuii lui Carol I de vis-a-vis de Palatul Regal. S-a cântat imnul, s-au rostit nişte discursuri, s-au făcut poze. Tot ce am văzut eu a durat maxim 10 minute (cât am fost blocat în zona aia, pe toate cele 6 benzi, câte are acolo Calea Victoriei).

Vorbim despre Carol I, cel mai mare conducător al „spaţiului carpato-danubiano-pontic”. Vorbim despre omul care ne-a ajutat să obţinem independenţa, vorbim despre un neamţ pentru care ar putea să mai păstrăm o brumă de respect.

Statuia s-a întors acolo după vreo 60 de ani, fiind distrusă de comunişti. Iniţial a fost inaugurată de Carol al II-lea (care din punctul meu de vedere e cel mai prost conducător pe care l-a avut ţara asta vreodată).

Cred că merita un eveniment cu ceva mai mult de 30 de persoane, dintre care 20 de jurnalişti.

Ce-a făcut mă, Georgeasca? A pornit ea un blog şi s-a apucat să plimbe lumea prin ţară? Mare lucru…

Poate nu pare mare lucru să începi un proiect online şi să aniversezi un an. Dar sunt atâtea proiecte care n-au prins nici primul an, că aş putea umple pagina de linkuri. Dacă pe lângă asta mai plimbi şi zeci de bloggeri să le arăţi ţara, dacă te implici activ în comunitate, dacă începi să colaborezi cu companiile de pe nişa ta, se cheamă că ai făcut ceva.

Noi, ăştia care ştim că proiectele nu se nasc peste noapte, şi în niciun caz cu un an vechime, am fost aseară la Atelierul Wagner să bem un pahar cu vin în cinstea Corinei. Asta cu vinul a fost doar de titlu, noi eram de fapt nevorbiţi. V-am mai zis că bloggerii sunt cam nevorbiţi şi se cer nişte evenimente. Am văzut nişte oameni pe care nu-i mai văzusem de o grămadă de timp, am râs, am cunoscut-o pe Paula Negrea, tipa mişto care îmi îndulcise ziua marţi.

Dar da, am putea spune că a făcut şi Georgeasca un fel de happening pentru blogu’ ăla pe care îl are ea şi au venit nişte oameni. Ce mare lucru?