Leapşa e primită de la Bianca-Albu.ro şi tot circulă prin blogosferă de câteva zile. Regula e să spui lucruri pe bune, chestii mai mici sau mai mari.  Bine că se admit şi alea mici, că n-am făcut nimic mare anul ăsta. Nici măcar n-am fost la mare. Oricum, nu e mare lucru :-j

1. Am condus mult. Îmi doream să conduc, maşina mi-a venit cu 2 zile înainte de Crăciun şi am tot plimbat-o prin Bucureşti şi prin afară. Puţin peste 9000 de Km, ceea ce nu pare deloc mult. Dacă zicem 8000 de km doar prin Bucureşti, nu mai e aşa puţin 😛 Şi dacă mai zicem şi că n-am fost nevoit să merg zi de zi la birou, parcă ne ducem la vreo 700 de km pe lună. Ceea ce tradus în drumuri până la Genin e mult.

2. Am încheiat conturile cu facultatea. Nu la absolvire, ci prin februarie, când m-am apucat să fac revoluţie.  O să-mi iau licenţa doar ca să am diploma, dar sunt convins că facultatea aia e degeaba, diploma nu-mi va folosi la nimic şi jumătate din profesorii de acolo sunt în plus.

3. Am făcut să fie bine. Am încercat să păstrez un echilibru, am mai ajustat lucrurile pe acolo unde era nevoie. A fost anul în care cel mai important e finalul (nu pentru că s-ar întâmpla ceva notabil, ci pentru că marchează un an nou). Greu anul ăsta. Dar a fost necesar ca să fie bine la anu.

4. Am început. Să mai multe lucruri. Să scriu zilnic pe blog, să citesc, să iau „hotărâri mai hotărâte”, am început de la un zero pe care nu-l credeam atât de zero.

5. Am simţit că evoluez. Cu paşi mici, am simţit că merg înainte. Chiar dacă e ceaţă şi nu se vede nimic în zare, ştiu că merg într-o direcţie. Iar cu timpul pe care l-am câştigat scăpând de facultate, am făcut ceva util. Simt eu asta.

Post personal s-a cerut, post personal am scris.

Leapşa merge la Corina Georgescu, DPD şi Daniela Petrescu.

You want the traffic? You can’t handle the traffic!

Poate uneori crezi că vrei, dar de fapt nu-i aşa. Nu-ţi doreşti ca blogul tău să aibă trafic.

Poate vrei să te citească multă lume, dar de fapt vrei să te citească multă lume bună, nimeni nu-şi doreşte să fie citit de toţi tâmpiţii. Iar la volumele mari nu mai ai cum să faci selecţie şi să-i ţii doar pe ăia buni.

Sigur că vrei să ai sute de comentarii, dar ţi-ai dori să primeşti doar comentarii inteligente. Nimeni nu vrea şi porţia de înjurături care vine odată cu celebritatea online. Pentru că, da, e aproape sigur că vei avea şi hateri.

Vrei să primeşti tot felul de invitaţii, dar nu vrei să te roage lumea să scrii despre toate campaniile umanitare posibile sau despre magazinul de ulcele al bunicii lor de la Horezu.

Sigur vrei să ai campanii, dar dacă s-ar putea să nu spună toată lumea că te-ai vândut brandurilor.

Deci dacă s-ar putea trafic mare fără tâmpiţi, hateri, requesturi de posturi, mult spam şi comentarii răutăcioase totul ar fi perfect. Dar nu se poate. Aşa că probabil nu vrei trafic.

V-am mai zis că am început viaţa şcolară într-o clasă de elite. Tare greu au aranjat ai mei să intru în clasa copiilor care făceau cele mai frumoase bastonaşe la grădiniţă, care învăţau cel mai repede poezii şi care ştiau cel mai bine cum să spună „farfurie” şi „lingură” în engleză.

Şi cu tot efortul lor am nimerit în prima zi de şcoală la o altă clasă. De-asta eu nici n-am poze cu colegii mei în prima zi, am cu alţi copii. Atunci am beneficiat de insistenţele mamei, care până la urmă m-a luat din clasa în care nimerisem întâmplător şi m-a dus la clasa de copii deştepţi. Asta a fost prima alegere care mi-a influenţat educaţia. Dacă rămâneam la clasa respectivă probabil aş fi ajuns ca toţi ceilalţi copii de acolo. Ei au fumat primii, ei se băteau mereu, ei erau printre clasele problemă.

Ţin minte că eu nu prea voiam să mă mai mut, mai ales că stăteam în bancă cu un băiat care părea destul de cool şi mai avea şi lanţ de aur la gât. Ceea ce la 7 ani mi se părea un element diferenţiator esenţial. Dar a ştiut mama mai bine. Au urmat teste, caiete de lucru suplimentar, exerciţii şi teme în plus venite fie de la învăţătoarea noastră, doamna Nanciu, fie direct de la mama. Iar în clasa a cincea aveam 17 copii olimpici. Pe municipiu eram ca la Balonul de Aur: 3 fete pe podium şi toate de la noi din clasă. Noi mergeam la olimpiadă la fel cum alţi copii se duceau în parc. Şi ne-a prins bine.

Liceul aş fi vrut să-l fac la Lazăr. Citisem eu Cişmigiu et Comp. şi nu exista liceu ‘mai minunat’. Dintr-o altă întâmplare am ajuns la Şcoala Centrală dar am avut ocazia să mă mut în Lazăr încă de la începutul clasei a 9-a. N-am făcut-o şi s-a dovedit a fi a doua alegere importantă. Atunci n-a mai ales mama, am ales eu şi bine am făcut. Am descoperit că există ceva ‘mai minunat’ decât Lazărul. N-aş da cei 4 ani în Şcoala Centrală pe nimic din lumea asta.

Pentru unii copii alegerile astea nu sunt la îndemână. Dar UNICEF ştie că „Viitorul copiilor începe la şcoală” şi în cadrul acestei campanii încearcă să aducă schimbarea. Puteţi dona sau vă puteţi informa despre eforturile UNICEF pe www.sustineunicef.ro.

PS: Pe mine m-a onorat invitaţia de a scrie despre această campanie, mai mult decât vă închipuiţi. Şi ca să subliniez asta, vă reamintesc ce înseamnă să susţineţi UNICEF. Timp de 100 de ani FC Barcelona n-a avut niciun logo pe tricouri. În 2006 au încheiat un contract cu UNICEF prin care catalanii plăteau 1,5 milioane de euro anual pentru asocierea de imagine. Asta în condiţiile în care toate cluburile iau bani grei de la sponsorii de pe tricou.