În 2008 a fost o singură reclamă, în 2009 au fost 3, acum am promis că adun 5.
Cel mai important lucru de notat e că până acum 2 ani aveam parte de spoturi, acum chestiile mişto se dau pe net şi reprezintă mai mult case studies decât un ad singular.
1. E mai greu să aleg anul ăsta un ad favorit dar cred că rămân la T-Mobile şi al său Life’s for sharing Citeşte tot articolul
…că mi-am schimbat tema blogului.
După tema de Crăciun obişnuiesc de 3 ani încoace să pun o temă nouă. Anul ăsta am ales-o mai greu şi îmi propun ca până anul viitor să-mi fac o temă aşa cum vreau. Încă suspin puţin după Bueno, dar parcă o avea prea multă lume. Am adus pe tema asta nouă fontul meu interbelic-ish, ceva culori din tema veche şi cele mai importante categorii de pe blog.
Şi dacă tot eram la capitolul modificări, am făcut un update la pagina de About, am făcut curăţenie prin blogroll… de-astea lejere de 1 ianuarie.
Nici nu vă salut. Bună ziua.
Nu e bine să dormi în prima zi a anului pentru că o să dormi tot anul. Nu e bine să munceşti în prima zi pentru că o să munceşti tot anul. Nu e bine să mănânci mult în prima zi a anului pentru că o să mănânci mult tot anul. Nu e bine să faci călătorii în prima zi a anului pentru că vei fi tot anul pe drumuri. Nu e bine să fii supărat în prima zi pentru că vei fi supărat tot anul. Nu e bine să te uiţi la televizor în prima zi pentru că te vei uita tot anul.
Nu e bine să te cerţi în prima zi pentru că te vei certa tot anul. Nu e bine să iei medicamente în prima zi a anului pentru că va fi nevoie să iei tot anul. Nu e bine să te trezeşti târziu în prima zi pentru că o să te trezeşti târziu tot anul. Nu e bine să te gândeşti la fostă în prima zi pentru că te vei gândi tot anul. Nu e bine să crezi în căcaturile astea în prima zi pentru că vei crede în ele tot anul.
Anul trecut am scris mai mult din greşeală postul ăsta, reiau şi pentru 2010.
A fost un an mai greu decât 2009. Nu s-au mai tăiat aşa multe salarii, nu s-au închis prăvălii, dar lumea a fost în continuare precaută. N-am mai văzut chiar aşa multe redifuzări de spoturi expirate, dar nici nu ne-am întors la voioşia din 2007.
Din punct de vedere al advertiserilor, 2010 se împarte în 2 categorii: Vodafone şi restul lumii. Parcă Vodafone n-a comunicat niciodată cât a comunicat anul ăsta. Am numărat peste 30 de spoturi (conform IQads) în câteva campanii paralele: Maximia, Nunta, CRBL şi SRL + spoturile cu Chivu pentru internetul mobil. Cred că e pentru prima oară când un advertiser investeşte într-o campanie pe termen lung cu personaje construite pe parcursul mai multor spoturi (nu, prostia aia de la Romtelecom cu familia Telcu nu se pune). Nu-s toate la fel de funny, nu prind toate, dar e un exerciţiu excelent.
Chiar ziceam zilele trecute că nu avem cultura endorserilor de cursă lungă. BRD plimbă cele 3 simboluri (Nadia, Hagi şi Ilie) în diferite situaţii dar nu e nimic închegat, nicio poveste coerentă. În 2011 sper ca McCann să continue campaniile pe care le-a început în 2010. Oricum, felicitări!
Dintre mişcările notabile la nivel de agenţie, Scala JWT a fuzionat cu Cohn&Jansen. O combinaţie care o să ajute pe toată lumea (cu clienţii JWT veniţi din reţeaua internaţională şi cu aportul lui Andrei Cohn la creaţie). Friends mai anunţau la sfârşitul lui 2010 ceva tatonări cu un grup de comunicare după ce au încheiat colaborarea cu IMSG, dar momentan nu e nimic oficializat.
Pentru zilele care urmează am pregătit nişte posturi mai serioase, dar nu cred că aveţi chef de asta acum. Oricum lumea e prin deplasări, nu stă să citească poveşti.
Recapitularea de final de an n-o fac, a fost un an prea prost ca să rămână ceva notabil. Doar blogul ăsta a dus-o bine în 2010, cu aproape 400 de posturi scrise (mai mult de jumate în a doua parte a anului, după ce-am terminat cu facultatea).
După astea 400 de posturi rămân pentru posteritate Ermeticele, trei hashtaguri drăguţe (1, 2, 3), un post cu aromă interbelică, discursul de la încheierea facultăţii, experimentul de la ziua mea, Arhanghelii (serial pe care promit să-l reiau), descoperirea că e greu să fii blogger, un post despre influenţă, o nouă apariţie la ApropoTV, două posturi bunicele despre online (1, 2) şi cam atât.
Şi tot anul ăsta am convins multă lume să-şi pună favicoane, inclusiv pe Edward Boches 😀
Vă urez tradiţionalul Un an nou!
La începutul campionatului Oţelul Galaţi era o echipă mică de provincie pe care n-o băga nimeni în seamă. După primele meciuri câştigate Oţelul Galaţi şi-a dat seama că joacă destul de bine, astfel încât poate să spere la un loc bun în campionat.
După alte câteva meciuri Oţelul Galaţi a mai urcat puţin în clasament şi a văzut că n-are decât două înfrângeri. Atunci a început chiar să spere la cupele europene. Cu toate astea, jucătorii şi conducătorii au rămas modeşti.
După ce a jucat cu echipele mari şi a câştigat, Oţelul Galaţi a ajuns pe primul loc al clasamentului. Au continuat să spună că n-au mari şanse să rămână în fruntea clasamentului şi că profită de o conjunctură favorabilă.
După alte câteva etape Oţelul Galaţi s-a detaşat în clasament iar modestia a fost înlocuită de nişte declaraţii mai mult sau mai puţin rezervate.
În finalul turului Oţelul Galaţi era aşezată confortabil în fotoliul de lider. Nu numai că s-au declarat favoriţi, dar au spus că echipele mari nu mai au şanse să-i ajungă din urmă.
Câteva victorii legate au transformat discursul unei echipe mici, de provincie, fără mari pretenţii, de la modestie la siguranţă şi vorbe curajoase. De fapt, echipele mari rămân echipe mari iar Oţelul Galaţi rămâne o beneficiară a conjuncturii, un lider cu o existenţă efemeră, aşa cum a fost şi Unirea Urziceni (un one hit wonder).
Acum luaţi povestea asta şi transpuneţi-o în online.
E la modă să vorbim despre bloggerii vechi şi ăia noi şi despre cum bloggerii cu notorietate nu-i ajută şi nu-i promovează pe cei din tânăra generaţie, aspiranţii la succes, viitorii A-listeri etc. Cum noi suntem cei mai deştepţi şi mai frumoşi în timp ce ei sunt bătrâni şi urâţi şi perimaţi şi nu vor să ne promoveze pentru că le e frică să nu le luăm locul.
De fapt situaţia nu stă deloc aşa. Bloggerii vechi promovează constant oameni noi şi îi trag după ei. Problema e că noi ne-am dori ca ăştia vechii să cadă în adoraţie şi non stop numai de noi să vorbească. Eventual să-şi facă şi nişte tricouri cu blogurile noastre.
Dacă stai să te uiţi atent sunt câţiva oameni care ajută echipa de tineret speranţe.
Arhi şi Zoso au început cu Maka şi l-au pus în Blogroll şi l-au citat până când i-au dat un boost de trafic şi de notorietate. Şi eu probabil n-aş fi ajuns să-l citesc dacă nu-l descopeream la ei.
Chinezu l-a susţinut pe Adi Zăbavă şi l-a luat cu el de-au plimbat trofeul Champions League şi l-a băgat acum să facă Politică Locală (şi l-a băgat în seamă pe băietu ăsta de la Piatra Neamţ pe care doar eu îl băgam în seamă până atunci 😛 )
Eu trebuie să admit că Bobby m-a ajutat încă de acum vreo 2 ani când ne-a tras de mânecă şi ne-a întrebat ce vrem noi de la vieţile noastre şi a continuat cu linkurile astea săptămânale (pe care plătesc bani grei, vă daţi seama :)) ). Ca să nu mai spun de Andi care m-a luat să vorbesc la ApropoTV când nici Zăbavă nu se uita în gura mea…
Şi Cristina Bazavan care îl promovează constant pe Toma deşi mie poate mi s-ar părea cam devreme că e crud şi n-are ani mulţi de blogosferă. Dar l-a văzut cum scrie şi i-a plăcut ceva la stilul lui de fotbalist-chitarist-povestitor 🙂
Evident că n-o să vină nimeni să spună „ia contactează-l pe ăsta micu şi fă o campanie cu el, că garantez eu rezultate”. Nu poţi să garantezi pentru rezultatele tale, cum ai putea să garantezi pentru altul?
Dar acolo unde e ceva de promovat se va găsi cineva să promoveze, oricât ne-am da noi cu curu de pământ că suntem ai nimănui.
Aseară am fost la Dineu cu proşti la TNB (bună piesa, Mălăele poate mai mult). De mult îmi doream să ajung la teatru, nu reuşisem deloc să ajung stagiunea asta. Când eram mic mergeam foarte des cu ai mei şi am prins nişte piese foarte bune, mai ales la Bulandra, unde jucau Bănică Jr., Mihai Constantin, Emilia Popescu, Mălăele.
În ultimii ani mersul la teatru s-a depreciat. Aproape că a ajuns pe aceeaşi treaptă cu cinema-ul, distracţia celor săraci şi proşti din secolul trecut.
M-am întors aseară plin de nervi după ce am văzut în Sala Mare de la TNB. Trecând peste forfota generală din ultimele 5 minute (la 19:50 era sala goală), trecând peste vestimentaţia pestriţă (erau oameni la costum şi tinerei în tricou peste care stătea o helancă multicoloră), trecând peste aplauzele venite în momente inoportune, în mijlocul replicii, am rămas cu un gust amar din cauza altor Citeşte tot articolul
Ştim deja că la noi se face „presă” pe messenger, într-un brainstorming la care participă atât jurnalistul cât şi subiectul ştirii.
Dar în afară parcă nu era chiar aşa. Parcă exista un sâmbure de adevăr. S-a dus şi ăla. În presă citim basme şi fabule. De-asta nu citesc Trombon sau alte site-uri scrise la mişto. Pentru că presa în sine se scrie la mişto.
The Sun, un fel de Libertatea Citeşte tot articolul
Ce-ţi mai merge, plouă cu bani/ Acum nu mai ai prieteni, ai doar fani*
Povestea cu Profil de Facebook pentru mine şi FanPage pentru blog s-a mai zis. A scris Auraş un articol care acoperă destul de bine subiectul, mai ales dacă citiţi şi comentariile (unde Gabi evidenţiază o nuanţă interesantă).
Dar mă simt nevoit să scriu şi eu pentru că Miruna e într-o dilemă iar eu am susţinut FanPage-urile în faţa ei, deci am o parte din vină.
1. Profilul e pentru prieteni De-asta e limită de 5000 de prieteni, pentru că din punct de vedere al interacţiunii, nu poţi avea mai mult de 5000 de prieteni. Poate ai 5000 de amici, probabil cunoşti 5000 de oameni, dar 5000 de prieteni sigur nu ai. Noţiunea de „prieten” rămâne o chestie de un subiectivism pur. Cum folosesc eu Facebook am scris aici.
În afară sunt nişte băieţi care au plecat de la Facebook şi care cred că 5000 de prieteni sunt prea mulţi. Aşa că au creat The Path, o reţea socială iPhone-based, care îţi permite să adaugi doar 50 de oameni – cei mai importanţi pentru tine.
Nu pot să uit o discuţie pe care am avut-o cu o colegă de facultate acum un an şi ceva. Mi-a picat faţa când am întrebat-o de unde o ştie pe tipa X şi ea mi-a răspuns că sunt „prietene de pe Facebook”. Adică cum? Adică mi-a dat add şi Citeşte tot articolul
Acum 2 ani am început să adun fotografiile strânse de-a lungul anului pe telefoanele mobile. Ca o observaţie personală, anul ăsta am început să fac poze tot mai rar, nu mai e distracţia de pe vremuri.
E foarte simplu: din pozele strânse aleg 1-2 reprezentative pentru fiecare lună. Arhiva pe 2008 şi 2009.
Ianuarie
Asta e singura poză din ianuarie. Probabil am apăsat din greşeală pe buton. Ce-i drept, când ninge şi e viscol afară nu prea ai chef de făcut poze. Oricum, ştiu că în ianuarie am avut multe examene. Am recuperat o parte din restanţe şi am învăţat pentru sesiunea de iarnă. Citeşte tot articolul
