IN Filme

A început American Idol cu Steven Tyler şi Jenifer Lopez. Cică ar fi tare. Promit să mă uit la primul episod.

The Walking Dead urmează să devină joc video. Şi de aici ştiţi ce urmează: carte, lung metraj cu Angelina Jolie şi costume de Halloween.

ABC pregăteşte un remake al serialului Charlie’s Angels. Prima actriţă aleasă este Annie Ilonzeh care o va juca pe Kate. Acum 30 de ani Kate era Sabrina Duncan, dar între timp lucrurile s-au schimbat şi trebuie să avem şi tipe de culoare printre Îngerii lui Charlie.

După ce a făcut super show la Golden Globes, Ricky Gervais se pregăteşte să apară în versiunea americană a serialului The Office (asta după ce a jucat în versiunea britanică prin 2002). De văzut.

Şi în încheiere vă las cu două episoade (pentru că săptămâna trecută am sărit peste FSN) din Not Going Out tot de la amicul Pinkish. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Azi fac 3 ani de când mi-am luat permisul. Şi mi-am petrecut dimineaţa cu ochii către pârtia de schi din Azuga cu ceva fulgi de zăpadă rătăciţi pe fundal. Cred că ştia Bobby ceva când m-a luat să testăm noul Citroen C4. Sau nu :))

Am condus în premieră pe cutie automată. Aşa cum mă aşteptam, plictiseală mare. Păi cum, nu pot să turez eu cât vreau, să schimb vitezele ca la raliu? Şi atunci care mai e distracţia?

La prima vedere noul C4 e bestial. Îmi pare rău că au renunţat la fundul de la versiunea precedentă. Mi se părea interesant, aşa cum îmi plăcea şi fundul de la Megane-ul vechi, chiar dacă era mai ciudat. Dar chiar şi cu fundul rotund e foarte mişto. Menţiune specială pentru interior, pe care l-aş lua acasă. Pe lângă bordul noului C4, bordul meu de la Hoimobil pare din secolul trecut :))

Sper să conducem azi o cutie manuală, ca să am şi eu ce povesti, că zău n-am ce să spun de automată. N-am cu ce s-o compar. Da, e ok. Băieţii spun că e un delay când schimbi viteza. Eu simt ceva dar parcă nu simt.

Probabil păreri mai avizate o să găsiţi la Bobby, Răzvanbb şi Zvoner, care nu sunt chiar la prima maşină testată şi o să vă spună exact ce şi cum. Eu revin mâine cu detalii complete.

PS: Poza e făcută de Bobby şi n-am făcut crop, ca să vadă lumea cum ştie el să încadreze :))

Autocritica

question_answer0
IN Casual stuff

Mă plângeam că bloggerii mari scriu doar posturi care au lipite etichete de branduri şi că nu mai au timp să scrie şi ce scriau înainte, atunci când nu erau încă A-listeri. Şi mai dădeam şi sfaturi cum să-şi programeze fiecare posturile.

Dar uite că am ajuns şi eu să înşir posturile legate de brand. Nu sunt posturi plătite, dar sunt legate cumva de interacţiunea mea cu nişte branduri. De ieri sunt la Azuga cu cei de la Citroen şi testăm noul C4. N-am putut să nu vă anunţ. Pe urmă a venit Ligia (căutaţi link în postul precedent 😛 )  şi mi-a spus despre rezultatele campaniei Unicef. Acum aş vrea să vă povestesc ce mişto a fost în prima zi de test drive dar asta ar însemna să am 3 posturi consecutive despre branduri. Păi una facem şi alta vorbim? Citroen, Unicef, Citroen?

Aşa că îmi fac autocritica acum şi revin în cursul zilei cu un post despre primul meu test drive. Sper să am timp, ieri m-am trezit pe la 7 şi am tot alergat prin crame şi restaurante de 5 stele. V-am zis eu că e greu să fii blogger.

IN Casual stuff

Cred că cea mai importantă parte dintr-o campanie este followupul. Adică ce se întâmplă atunci când campania s-a terminat. Şi spun că e foarte important aspectul ăsta pentru că am observat o lipsă followup la campaniile desfăşurate în România. Iar campanii care să se lege între ele şi să fie incluse într-o strategie pe termen lung sunt şi mai puţine. Ce termen lung? Hic et nunc, frate!

Urmăresc de ceva timp ce se întâmplă cu campaniile după ce s-a terminat promovarea. În majoritatea cazurilor nimic. Nici măcar un redirect de la micro site către site-ul companiei, nici măcar o pagină de rezultate.

M-am bucurat când mi-a zis Ligia că a mers bine campania Unicef despre care am scris şi eu aici. M-am bucurat când am aflat că are rezultate bune şi că am contribuit şi eu într-un fel la asta. V-am zis, cred că e un privilegiu să pui umărul la acţiunile Unicef. Iar când mi-a mai zis şi că sunt printre cei 5 bloggeri care vor merge la acţiunea de followup alături de Hagi vizitându-i pe copiii care vor beneficia de ajutor în cadrul programului, am fost foarte încântat. Nu de faptul că ne facem poze cu Hagi, ci de asocierea cu nişte oameni din Champions League-ul bloggerilor – Cristina Bazavan, Bobby, Dan Dragomir. Bine, hai şi Chinezu 😛

Deci între 4 bloggeri, hop şi hoinaru, juniorul grupului. Sper doar să mă întorc cu o poveste interesantă de acolo. Atât 🙂

PS: Felicitări Ligia, chiar dacă nu sunteţi incluşi pe listele de specialitate, a fost o campanie destul de ok desfăşurată pe bloguri. Zic eu, în calitate de nespecialist ;))

IN Hashtaguri

Aseară mă plictiseam. Şi sigur câţiva dintre voi se plictiseau şi ei, căci altfel nu ar fi început să se joace de-a hashtagul cu mine. Vorbeam la telefon cu doi prieteni care au prins ceva ani buni din perioada comunistă şi mi-am adus aminte de reclama la CEC – azi un leu la CEC depui, mâine el va scoate pui. Şi l-am dat pe Twitter. Mi-a sărit imediat în ajutor Radu, iar restul e hashtag.

Nu sunt un nostalgic al perioadei comuniste, nici n-aş avea cum să fiu pentru că am prins doar un an şi ceva – perioadă care practic nu se pune. Dar am auzit foarte multe vorbe de duh de la ai mei şi cum v-am spus, aseară mă plictiseam. În vreo oră şi ceva s-au strâns cam 400 de tweeturi, n-am numărat şi participanţii dar sunt câteva zeci probabil. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Trei iezi cucuieţi
Uşa mamei descuieţi !

Înlocuiţi „iezi” cu vizitatori unici şi până mă întorc să nu daţi drumul nimănui. Astăzi fac unul dintre lucrurile care nu-mi plac de nicio culoare: testez maşini. Eu de obicei nu merg nici la saloane auto şi nu mă uit la Top Gear pentru că îmi fac sânge rău. După ce vezi maşini frumoase parcă e mai greu să-ţi iei gândul de la ele şi să te întorci la maşina ta. Plus că Hoimobilu ar simţi imediat că e ceva în neregulă.

Nici măcar maşinile colegilor mei de liceu nu le-am condus. Şi aveam cam toate mărcile posibile, inclusiv BMW, Mercedes şi Audi. Fiecare cu maşina lui, femeile şi maşinile nu se dau. Bine, hai doar maşinile :)) Oricum, Hoimobilul n-a fost condus nimeni de când l-am luat. Abia dacă l-a mutat puţin Andreea, dar atât.

Sper că până acum v-aţi prins că vă fac o introducere lungă pentru că nu puteam să spun direct „băi eu mă duc să testez nişte variante ale noului Citroen C4 şi mă întorc în zilele următoare”. Era urât.

Dar în mare, asta e ideea.

Paranteză: de ceeee e atâta flash pe site-ul Citroen? Da, e mişto tot questul ăla dar se mişcă greu şi eu vreau doar să văd poze cu maşini şi ceva specificaţii tehnice.

IN Casual stuff

Blogul ăsta a fost cel mai năpăstuit de soartă dintre toate siteurile şi blogurile pe care am pus eu mâna. Update-uri din când în când, pluginuri servite cu parcimonie, ba chiar şi o problemă cu un virus acum vreun an. Bucuros le-am dus pe toate şi mi-am văzut de treabă. Dar în ultima vreme a început lumea să mă întrebe de unici (vă mai dau din casă una tare – la un moment dat uitasem să pun codul de analytics în temă şi vreo 6 luni n-am avut statistici, aşa des verificam), de abonaţi şi alte cifre.

Codul de Analytics l-am pus până la urmă, dar cu abonaţii la feed pur şi simplu nu voiam să stau să fac redirecturi şi modificări prin surse. Să fie ei sănătoşi şi bucuroşi că mă citesc din feed, ce-mi trebuie să ştiu eu câţi sunt? Până când a venit domnişoara Corina Georgescu şi la o discuţie amicală mi-a zis că are ea un plugin deştept care face redirectul pe feedburner automat (plugin pe care eu nici nu m-am obosit să-l caut deşi bănuiam că există). Şi ca să fie completă operaţiunea de transport la botul calului, tot Corina mi-a dat pluginul şi mai avea puţin până să-mi ceară datele de eFTiPi ca să-l instaleze ea.

Prin urmare, mulţumită Corinei am acum o viziune clară şi completă asupra maselor de oameni care îmi citesc blogul, zecile de mii, milioanele. Sunt extaziat.

PS: Pluginul se cheamă FeedBurner FeedSmith, în caz că există doritori să-şi redirecteze feedul.

Luni.

question_answer4 comentarii
IN Casual stuff

Astăzi a fost o zi de luni ca oricare alta. De fapt nu chiar ca oricare alta, deoarece pentru voi ceilalţi a fost marţi. Dar pentru mine a fost prima zi a săptămânii, aşa cum e de vreo 4 ani încoace.  Cred că eram în primul an de facultate când am descoperit lunea ca zi liberă. Şi m-am îndrăgostit pe loc. De-atunci nu i-am mai dat voie să plece. Trebuia să fie a mea pentru totdeauna.

Pentru că luni e zi de muncă pentru toată lumea, duminica oamenii sunt mai deprimaţi. Şi asta le strică jumătate din weekend. Numai gândul că trebuie să reiei lucrurile de unde le lăsaseşi vineri îţi dă fiori pe şira spinării. De când am renunţat să mai muncesc lunea, săptămânile se scurg mai uşor. Pentru că atunci când toată lumea e deprimată că s-a întors la birou, eu mai am o zi de weekend.

Ca să-mi permit luxul unui început lejer de săptămână, prefer să muncesc sâmbătă. Chiar şi duminică. N-am o problemă cu asta, mai ales că oricum sunt în faţa calculatorului şi în weekend. Orice sacrificiu e mic dacă stai să te gândeşti la senzaţia pe care ţi-o dă trezitul la 11, luni dimineaţă.

IN Web

spuneam zilele trecute despre cazul unui jucător de la Liverpool, Ryan Babel, care a postat o fotografie două fotografii ce îl atacă pe arbitrul Howard Webb. Federaţia Engleză de Fotbal s-a sesizat în cazul respectiv şi a deschis o anchetă în urma căreia Babel a fost amendat cu 10.000 de lire. Un avertisment uşor, cum zic englezii.

Unul dintre membrii comisiei de disciplina a declarat:

„Social network sites, like Twitter, must be regarded as being in the public domain and all participants need to be aware, in the same way as if making a public statement in other forms of media, that any comments would be transmitted to a wider audience.  It is their responsibility to ensure only appropriate comments are used.

Adică Social Media nu e chiar o joacă,  ba chiar e un alt tip de media – la fel ca radio-ul sau televiziunile şi ceea ce spunem noi acolo poate avea repercusiuni (chiar dacă la ei primeşti amendă şi la noi nu se întâmplă nimic – consecinţe care ating diferiţi oameni există în ambele cazuri).

Aşa că fiecare dintre noi e responsabil pentru ceea ce spune în faţa urmăritorilor săi (aproape 2000 în cazul meu). Deşi nu cred că mi-ar plăcea ca la fiecare tweet imbecil să vină cineva să-mi spună „Ai scris o tâmpenie? 10.000 de lire amendă!”.

IN Gânduri de zi cu zi

Mai întâi mi-a dat leapşa Miruna. Am zâmbit uşor nesatisfăcut şi am hotărât s-o mai amân câteva zile, pentru că oricum pe blondă n-ai cum să o refuzi. Dar acum m-a lepşuit şi Costin, aşa că am hotărât să pun la punct lucrurile până nu se adună toţi bloggerii şi fac o cauză pe Facebook „Hoinare, completează leapşa”. Nu mă satisface că e cam personală şi am tot dezvăluit lucruri din adâncul sufletului… dar dacă lumea cere:

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
Hmmm… ai mei sunt ofticaţi în general că îmi pierd vremea cu prostii, nu ştiu dacă mai au timp să fie şi mândri. Abia dacă sunt eu mândru de mine şi asta rar. Ştiţi aia cu reach for the stars… nu prea e loc de mândrie.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Aveţi timp? Nu ştiu pe cine am dezamăgit cel mai tare, dar ştiu cel puţin 3 profe pe care le-am dezamăgit: în şcoala generală, în liceu – profele de română şi în facultate o profă care mi-a zis că „eram un băiat bun, dar m-am stricat”.

3. La ce eşti cel mai bun, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
E un skill dublu: enervez oamenii mai uşor decât oricine şi îi împac foarte rapid.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
Încăpăţânarea. Chiar şi atunci când n-ar fi cazul.

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
Sunt la faza în care principiile contează. Sărac şi cinstit. Citeşte tot articolul

Meniu