Încercam şi eu ca omu să sortez nişte fişiere pe hard când m-am trezit că nu mai e spaţiu. Hardu meu e cam full şi nici să pun altu nu mai merge (funcţionez pe laptop). Aşa că am încercat să fac curăţenie. Care curăţenie m-a dus la folderul cu torr..uhm filme cumpărate legal de pe filmbox.

Şi avem topul filmelor pe care nu le-am văzut încă:

1. Mad Men – Season 3 – Last Episode. Habar n-am despre ce e. De o săptămână încerc să-l vizionez. Poate mâine. Poate.

2. Public Enemies M-am uitat la câteva secvenţe, nu m-a dat pe spate, l-am abandonat pentru când oi avea timp. Şi tot stă acolo de ceva timp.

3. The Rebound – Am văzut vreo 20 de minute, mi s-a făcut somn, am trecut peste. Şi de atunci să tot fie 2-3 săptămâni.

4. 500 Days of Summer – am auzit că e mişto, am văzut şi pe IMDB că e tare, am citit în stânga şi în dreapta. O să.

5. Nothing like the holidays – îl am din august. Atunci era cam aiurea să mă uit la filme cu Crăciun. Dar încă puţin şi vine la fix.

Şi asta a fost povestea celor 16 Gb ocupaţi aiurea. Noapte bună, copii!

Mergeţi la teatru cât timp mai aveţi pe cine să vedeţi. Mergeţi la teatru cât încă mai trăiesc o parte din greii acestei generaţii de actori. Mergeţi să-i vedeţi pe Piersic, Rebengiuc, Marin Moraru, Tamara Buciuceanu şi pe toţi cei care încă mai joacă. Mergeţi pentru că nu se ştie niciodată ce se va întâmpla mâine.

E trist dar e al naibii de adevărat.

Îmi amintesc şi acum o discuţie din urmă cu câţiva ani. Un cunoscut povestea că şi-a rugat mama (care lucrează în TNB) să-i facă rost de bilete la Take, Ianke şi Cadîr. Şi completarea mi-a rămas întipărită în minte: „Da, mă duc acum că cine ştie cât o să mai am ocazia să-l văd pe Beligan”.

Nu s-a stins Beligan dar piesa n-o să se mai joace oricum. Sau nu cu aceeaşi distribuţie. Din fericire am reuşit să văd Take, Ianke şi Cadîr, dar o singură dată…

Aud chestia asta tot mai des…

Am tot ieşit în lume săptămâna asta şi m-am văzut cu prieteni, cunoştiinţe etc. O bună parte din ei au început să-mi reproşeze mai în glumă mai în serios că nu i-am anunţat despre un eveniment sau altul. „Nu mi-ai zis şi mie de concertul X” a fost lait motivul săptămânii.

Hai să recapitulăm puţin: voi sunteţi mulţi. La ultima numărare peste 600 de oameni în lista de messenger. Plus oamenii pe care îi ştiu de pe twitter.  Mi-ar fi cam greu să ţin minte ce formaţii preferate are fiecare şi să vă chem pe toţi la concertele la care merg. Chiar dacă restrâng mult cercul, ar fi zeci de oameni interesaţi de concerte. Mi-e imposibil să fac asta. Şi nici nu vreau. Da, am un site de concerte, da merg la foarte foarte foarte multe concerte. Da, mergem împreună dacă îmi spuneţi că vreţi să mergeţi.

În rest, aveţi la dispoziţie siteul, contul de twitter pe care anunţăm concertele zilei şi Pagina de Facebook pe care nu suntem chiar aşa de activi, ce-i drept. Şi acum o să dăm drumul şi la Listele de Twitter, vedeţi aici despre ce e vorba. Aci aveţi feedurile aşa că hai abonarea şi lăsaţi-mă să respir 🙂

După câteva luni de criză au apărut din nou reclamele autohtone. Am deschis televizorul zilele trecute şi am fost surprins să urmăresc un calup întreg de spoturi noi. Nu ştiam nici măcar unul din ele. Plus altele care au apărut în ultima lună (aia de la măgura de exemplu).

În concluzie o să revină probabil în forţă posturile advertising-related 🙂

Şi ca o idee pe fugă : cred că avem şi prima victimă de după criză – Papaya. S-au făcut de râs într-un mare stil. Citiţi mai multe la Stefan Stroe (modific linkul când o să reuşesc să intru pe blog, momentan nu se conectează). E vorba despre spotul Ursus, asemănările cu Johnny Walker şi stilul ultra-sofisticat total nepotrivit pentru publicul de la noi.

Puteţi să începeţi pariurile: cine o să distrugă mai repede un brand de bere Papaya (cu Ursus) sau Leo (cu Bergenbierul pe care l-au învârtit de nu mai înţeleg nimic) ?

Îmi aduc aminte perfect reacţia pe care am avut-o când am citit postul ăsta la Pyuric: pe de-o parte am gândit ceva de genul „normal, s-a ajuns şi acum se ocupă doar de ce are chef” şi pe de altă parte m-am grăbit să-i pun eticheta de quitter. Cum fac de obicei, mi-am format prematur o părere deşi nici nu o cunoşteam personal pe pyuric.

Ulterior mi-am dat seama că are dreptate. Sau mai bine zis, Bobby are dreptate, când ne zice să FOCUS! (şi o să citiţi acolo că postul e pornit de la o idee spusă de Dragoş Mănac).

Aveti curaj sa spuneti “GATA!!!! Nu mai pot!!!!” si sa va uitati in jur sa vedeti ce e cu adevarat important.

Pentru că am ajuns (de ceva timp) într-un astfel de punct, începând de azi s-a produs o schimbare în boardul de conducere al DaAfaceri, asociaţia studenţească din care fac parte din 2008 datorită Simonei. Am făcut o rocadă cu Corina Anghel astfel încât ea va fi noul preşedinte al asociaţiei iar eu voi fi vice-preşedinte şi şef al departamentului de creaţie, acolo unde pot să mă desfăşor în voie şi să fac lucrurile cu pasiune.

Belive it or not, sunt foarte entuziasmat de schimbarea asta, mai ales că azi i-am văzut prima oară pe noii recruţi şi mi se par foarte simpatici. Sper să facem treabă bună împreună 😀