Duminică seară am avut ocazia să-i văd pe cei de la Pink Martini live. Aşteptam de mult concertul ăsta, de 2 ani şi  pe lângă asta a fost şi un sentiment tare ciudat… să ştii că trebuie să te bucuri de fiecare moment pentru că următoarea ocazie se va ivi probabil abia în câţiva ani. Aşa că duminică seară am stat aproape non stop cu ochii pe scenă încercând să nu pierd niciun detaliu. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată chestia asta, deşi am fost la o grămadă de concerte, peste 100. Şi asta doar în ultimii doi ani 🙂

După ce am alcătuit setlistul mi-am aranjat melodiile în ordinea respectivă în player şi am ascultat din nou. Şi mi s-a părut perfect. Un concert tare „rotund”.

Recenzia o puteţi citi aici.

Dacă n-o scriam pe În Concert.ro (şi dacă aveam voie) m-aş fi înscris la concursul „Blogger la concert” pe care tocmai l-am lansat. Dăm un hard extern portabil WD de 250 de gb care mi-ar fi şi mie tare folositor :X

De câte ori se pune problema utilizării internetului în cercul meu de cunoscuţi sunt două tabere de extremişti: cei care dezaprobă total această pierdere de timp care te face să-ţi muţi viaţa în mediul virtual şi cei care aprobă şi sunt părtaşi la tot ce ţine de internet. Ăştia din urmă, printre care şi eu, o dau în extrema cealaltă, a dependenţei.

Şi pornind de la comentariile din postul ăsta mă gândeam că lumea nu prea vede calea de mijloc. „nu-mi trebuie internetul, mă descurc foarte bine offline” zice Irina. „Nu se poate fără net, pe net e totul” zic eu 😛

Băi dar cale de mijloc ştiţi că există? Şi n-o spun pe teorie, ci pe practică. N-o spun ca vorbă din popor, ci pentru că aşa e! Dar să trecem la exemple:

(o să separ din start oamenii care lucrează pe net. dacă sunt dedicaţi, acolo e şi casa şi masa şi tot. gândiţi-vă doar la arheologii care trăiesc pe şantier. e pasiunea şi munca lor în acelaşi timp)

– încep cu colegii mei de facultate pentru că mă adresez în special găştii mari de CRPişti care blamează internetul şi se dezic de el;

Adi Zăbavă nu poate fi numit un power user pe net. Cu toate astea are un blog. Pe care şi scrie din când în când. Şi are şi twitter cu care comunică atunci când vrea. Şi cu toate astea Adi nu stă mult pe net. Dar a înţeles că atunci când se întâmplă ceva, e mai probabil să afle de pe net înainte să afle de la TV (pentru că pe net informaţia e brută şi în timp real). A înţeles că se răspunde mai uşor la un reply pe twitter decât la un mail şi că atunci când vrea să discute politică poate să o facă cu un grup mare de oameni fără să se mişte din faţa televizorului. (eu mereu mi-i imaginez pe adi, chinezu şi alţi câţiva twitterişti „politicieni” cum comentează în sala de plen şi cum chicotesc la ce zic aleşii poporului. i-ar da afară instant. dar aşa au cum să se desfăşoare fără să facă zgomot 🙂 )

Dacă Adi vi se pare totuşi molipsit cu internetul, să-l luăm pe DPD. Care abia dacă apare pe twitter, dar ştie ce se întâmplă, e la curent. Şi comunică atât cât simte nevoia. Şi scrie şi el pe blog, şi deşi e o prezenţă foarte discretă, e conectat. Dan a înţeles că nu e musai să stai pe net dar e util.

Dintre oamenii cunoscuţi (sau, mai bine zis, care ar trebui să vă fie cunoscuţi) vin cu 3 exemple relevante pentru „cum să foloseşti internetul doar cât ai nevoie şi să nu devii freak”: Ştefan Stroe, Răzvan Mătăşel şi Sorin Trâncă. Sunt oameni care îşi anunţă proiectele pe twitter, analizează campanii pe blog şi chiar dialoghează cu studenţii atunci când e cazul. Şi nu stau excesiv de mult pe net. Deci se poate, da? 🙂

Aş putea să scriu pe blog un post despre cât de naşpa este BRD. Şi aş putea să povestesc cum am fost luna trecută să-mi închid cardul şi tanti de la ghişeu (după o oră de aşteptare) mi-a zis că nu poate să-mi închidă şi contul. Şi că pentru asta trebuie să vin peste o lună fix. Şi atunci eu am întrebat: fix fix? Da, fix, adică pe 19. Boon, vin pe 19. Şi mi-a dat banii pe care îi mai aveam pe card şi mi-a oprit o grămadă din ei (vreo 15 ron) cu menţiunea: Haideţi că v-am oprit bani destui, nu trebuie să mai plătiţi nimic luna viitoare, doar închidem contul.

Şi aş putea să mai spun că azi am fost şi mi-au mai cerut 9 lei taxă de şmecher pentru că ei de fapt mâine închid contul şi, citez: Dacă cumva apucă să se ia comisionul mâine, ce facem? Deci mi-au luat banii pe probabilităţi. Nice.

Şi aş fi putut să mă cert cu ele acolo, să cer o discuţie cu şeful lor, să fac scandal, să mă bălăcăresc şi să mă enervez. Pe urmă să vin acasă şi să scriu un post lung în care să fac SEO pe cât de naşpa e BRD, Emi Gal style.

Dar n-o să fac asta.

Uitându-mă acum peste posturile ultimelor zile, mi-am dat seama că scriu numai prostii. Ce-am fost şi ce blogger am ajuns.  Două posturi cu clipuri, două recenzii de evenimente online, o poantă, două – trei posturi personale şi cam atât. Au trecut luni bune de când n-am mai pus un post la categoria De soi.

Mai rămâne să povestesc şi eu întâmplări din faţa blocului sau auzite la coadă la pâine şi să-mi fac cărţi de vizită cu Alex Ciucă – Blogger.

Din fericire există în blogosfera asta două domnişoare care s-au reapucat de scris ca să contrabalanseze cantitatea de prostii pe care le debitez eu. Le găsiţi aici şi aici, de la L la M.

Sau:

Dan Bălan şi-a făcut piesă la videoclipul filmat de curând.

Sau:

Dan Bălan a fost entuziasmat de succesul videoclipului său şi s-a hotărât să-i facă şi piesă.

Pentru că asta nu e piesă cu videoclip, ci invers. V-aţi prins voi. Cică e acelaşi tip care îi face clipurile lui Jay Z. Din partea mea putea să-i facă şi lui Jean de la Craiova clipurile, dacă ăsta i-a ieşit aşa, e de ajuns.  De departe cel mai tare clip din ultimii ani. Şi nu numai tipele sunt cauza. Că tipe avem şi noi, important e cum le folosim, right? 🙂

Am crezut iniţial că e mişto piesa şi mi-am luat-o s-o ascult pe repeat. Dar dacă nu mă uit şi la clip degeaba.