Criza lor a început cu mult înainte de criza noastră.
Criza lor a început chiar atunci când nouă a început să ne meargă bine.
Criza lor s-a numit capitalism şi i-a prins nepregătiţi. Pentru că într-adevăr, lor le era mai bine atunci decât le este acum.

Pentru ei, criza nu face aşa multe probleme. N-au avut oricum sume cu 4 zerouri pe mână, astfel încât nu-şi pot pune problema să le piardă. Fie că sunt lei sau euro, criza continuă i-a făcut să dobândească doar sume cu 2 zerouri care oricum nu reprezentau mare lucru.

Acel ‘nu-mai-e-ca-înainte’ capătă pentru ei alt sens faţă ce putem noi înţelege. Este diferenţa între 12 ore muncite aici într-o shaormerie la 50 de grade şi 16 ore muncite pe o insulă din Grecia într-o rotiserie la 75 de grade  pe aceiaşi bani.

Pentru ei nu sunt 4 powepointuri în plus, ci 4 ore de cărat ciment, nu sunt 2 şedinţe pe lună mai mult ci 2 duminici lucrate, nu sunt 28 de minute peste program ci 28 de zile lucrătoare din 30.

Şi pentru confortul nostru psihic o să ne mulţumim să-i condamnăm pentru că n-au vrut să-şi asigure un trai mai bun fără să ne gândim că poate chiar n-au avut cum.

Şi ca să justificăm nişte diferenţe uneori nedrepte o să spunem că am muncit ani la rând ca să ajungem aici, omiţând că unii dintre ei au muncit la fel de mult.

Şi dacă pentru criza noastră specialişti de tot felul se înghesuie să proorocească un final, ei sunt liniştiţi. Pentru că ştiu că a lor n-o să se termine niciodată.

Adică 800 de posturi cu tot cu ăsta pe care îl citiţi acum.

Habar n-am când am reuşit să adun 800 de posturi. Din fericire multe din ele nu spun nimic aşa că n-o să fiu nevoit vreodată să le public în volum.

Şi ca să aniversez cum trebuie atâta amar de biţi adunaţi laolaltă anunţ că sunt în căutare de creativi dornici de senzaţii tari. Care vor primi în schimbul interesului arătat mai multe detalii despre un proiect pe care îl pregătesc. Toată tărăşenia  se va desfăşura pe mail aşa că aştept să-mi scrieţi pe alex@hoinaru.ro.

Mă retrag să sărbătoresc.

Ia mai adă o damigeană… şi-o bucată de pastramă

maestre… muzica!

După ce am avut mari probleme în ultimele săptămâni cu blogul, am făcut câteva modificări.

În primul rând am schimbat serverul şi cu ajutorul lui pinkISH am trecut pe un server din Ro.
În al 2-lea rând am modificat puţin adresa şi m-am întors pe hoinaru.ro. Adicătelea am renunţat la /blog. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nici măcar nu ştiu de ce am mutat blogul pe /blog la momentul respectiv.
În al 3-lea rând o să încerc să postez zilnic, la iniţiativa lui Bobby Voicu. Din motive obiective am pierdut startul dar recuperez pe parcurs.

Şi ca să nu fie un post doar de pus la număr, anunţ că sunt în pregătiri pentru un super proiect pe care urmează să-l lansez în zilele următoare. E vorba despre o chestie care nu mai există în .ro şi nici în afară nu prea e, alături de nişte oameni tare faini. So stay tuned.

O să fac un efort să-mi trec şi eu feedul prin feedburner. Să vedem dacă-mi iese.

PS: evident, am uitat să scriu un post înainte ca să afle că m-am mutat şi cei 2 oameni care mă citesc în feedreader :))

Am reuşit să termin de citit „Viaţa mea în publicitate” a lui Claude Hopkins (găsiţi o recenzie a cărţii pe Bookblog). Pentru că în ultima vreme mă pasionează pledoariile pentru muncă, transcriu cel mai important pasaj din cartea lui Hopkins:

Întotdeauna am fost dependent de muncă. Iubesc munca le fel de mult cum iubesc jocul. (…) Am muncit de dragul muncii şi pentru că munca a devenit o obişnuinţă pentru mine. Ulterior, am intrat în afaceri pentru că mi-am dat seama că cineva trebuia să scoată publicitatea din scutece.