IN Casual stuff

În vacanța de iarnă am reușit să bifez un obiectiv turistic pe care îl aveam de mult timp pe listă: parcarea subterană din pasajul Obor.

Chiar dacă am stat 5 ani în zonă și aveam mari probleme cu parcarea, nu m-am încumetat niciodată să parchez acolo din cauza zvonurilor care circulau pe diferite forumuri privind spargerile de mașini. La vremea respectivă parcarea era administrată de altă firmă (n-am idee care, poate Dali?) și intrarea nu arăta deloc bine. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am dat o fugă până la Sibiu cu treabă și de data asta luat-o pe Brașov că mai aveam ceva de rezolvat.

Recordul pe drumul București – Brașov – Sibiu s-a stabilit prin august, când am făcut 8 ore într-o zi de duminică. Haos la Comarnic, accident aproape de Avrig, toate problemele.

De data asta am făcut vreo 5 ore, așa cum ar fi normal pe drumul ăsta. Citeşte tot articolul

IN Filme

Luni a avut loc avanpremiera filmului ”Taximetriști”, un moment pe care îl așteptam cu super mare interes de câteva luni.

Am văzut spectacolul ”Taximetriști” care se joacă la Teatrul Apollo 111 și mi-a plăcut foarte mult. Ba chiar l-am văzut de două ori și, dacă nu apărea filmul, poate că aș mai fi mers de câteva ori. 

Textul mi se pare excelent, iar modul în care se leagă niște povești aparent banale dă un farmec aparte spectacolului. Citeşte tot articolul

IN Streaming

Iată că 2023 vine cu un nou serviciu important de streaming în România: SkyShowtime. Ajungem astfel la 5 platforme mari de streaming, care își împart conținutul și care își vor împărți și utilizatorii. SkyShowtime urmează să se lanseze în România în primul trimestru al acestui an, probabil în luna februarie.

Odată cu această lansare ajungem într-un punct foarte interesant în care marile studiouri au visat că vor fi acum 6-7 ani. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am tot vorbit cu oameni în ultima lună despre cum arată previziunile pentru anul ăsta, ce așteptări au ei, ce mai zic oamenii din companii etc. Concluzia generală e că nu vin vremuri mai bune. 2023 va fi ori la fel, ori mai nasol, depinde cât de optimiști sunt cei cu care vorbești.

Sigur că e foarte mică probabilitatea să se mai anunțe încă un război la granițele României (cu toate implicațiile economice ale acestei vești, panică generală etc.), deci măcar din punctul ăsta de vedere n-ar trebui să fie mai rău. Doar că avem de tras cu efectele problemelor din anii trecuți (pandemia, războiul, criza energetică). Citeşte tot articolul

IN Web

Am dat peste povestea asta pe LinkedIn și mi se pare absolut incredibilă. E fascinant câtă muncă sunt dispuși oamenii să facă pentru a-i păcăli pe alții să le dea niște bani.

Pe scurt, tipul ăsta a fost abordat de un user de LinkedIn care susținea că reprezintă o agenție de HR pentru Coinbase. A dat un interviu, a primit o ofertă, apoi a început procesul de integrare în echipă, a făcut traininguri în prima zi, și-a ales laptopul și alte unelte de muncă de pe un site fake, apoi a fost rugat să transfere 200 de dolari din banii personali pentru o ”cercetare de piață”. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Cred că am mai menționat pe undeva seria asta de cărți, însă merită un articol separat, poate așa mai află lumea de ele și le cumpără în număr cât mai mare.

Nu știu exact cum am ajuns să-i dau follow pe Facebook lui Radu Oltean, un ilustrator pasionat de istorie care deține și blogul Art Historia. Însă de-atunci mi-au tot apărut postări în feed, iar ilustrațiile la care lucrează sunt absolut incredibile.

Mi-a plăcut istoria de când eram mic și, pe lângă poveștile pe care mi le spunea tata, m-am îndrăgostit de istorie cu ajutorul unor cărți bine ilustrate. Le mai am și acum acasă, sunt trei cărți dintre care una e o enciclopedie pentru copii, alta e ceva legat de animale, iar a treia e un soi de enciclopedie istorică. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Iarna trecută, aproape de final, Antonia și-a udat o pereche de UGGuri și au rămas pătate la vârf. N-a mers prea mult în ploaie, dar fiind din piele întoarsă s-au pătat imediat, mai ales că nu erau date cu niciun spray impermeabil.

De-atunci am tot zis că ajungem cu ele la vreo curățătorie specializată și am amânat. Desigur, ne-am trezit când a dat frigul și am căutat pe Instagram o spălătorie pe care o tot văzusem prin reclame. Se cheamă Wash Shoes și au sediul pe la Piața Alba Iulia. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Anul acesta e foarte important din punct de vedere cultural pentru România. Timișoara este Capitală Culturală Europeană (alături Elefsina – Grecia și Veszprém – Ungaria), FITS ajunge la a 30-a ediție, se organizează și Festivalul Enescu (care are loc din 2 în 2 ani). 

Desigur, evenimentul principal este titlul pe care îl deține Timișoara în acest an. Din 2007, când am intrat în UE, un singur oraș românesc a mai fost Capitală Europeană a Culturii: Sibiul, chiar în 2007. Acest titlu se acordă prin rotație anumitor state. Noi am avut în 2007 un oraş, în 2023 şi probabil că ne va mai veni rândul peste vreo 15 ani. Orașul care are parte de această onoare se alege în urma unui vot bazat pe un concurs de proiecte. E un pic mai complex de atât, însă nu vreau să mă pierd în detalii. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Cred că prin octombrie sau noiembrie a apărut documentarul ”Pepsi, Where’s My Jet?”, am văzut atunci primele două episoade. N-am scris despre asta la vremea respectivă și bine am făcut, că finalul mi-a schimbat puțin părerea. Însă tot îl recomand. Nu neapărat pentru povestea în sine, cât pentru puțin context legat de corporații și cum abordează ele problemele legale. Citeşte tot articolul

Meniu