bucuresti

IN Casual stuff

De ceva timp mi-a atras atenţia o chestie şi mă tot macină, puţin câte puţin. E vorba de locurile rezidenţiale de parcare pentru persoane cu handicap. Cele autorizate pentru cineva în mod special. 

Am observat că sunt destul de multe prin sectorul 2, cel puţin în zona în care mă învârt eu. Am numărat vreo 8 doar în jurul biroului meu, într-un perimetru de 4-5 străzi. 

Ceea ce mi se pare cam mult ca să fie o coincidenţă. Sunt inclusiv 3 locuri în dreptul aceluiaşi bloc, într-o zonă în care nu există locuri de parcare plătite (restul sunt la liber), iar în jur sunt doar case cu garaje şi curţi. Nu poţi să presupui că sunt de la alte blocuri, pentru că legea prevede să primeşti loc lângă locuinţa ta. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am mai spus că experienţa căutării unor spaţii a fost cu adevărat memorabilă. Dar n-am apucat să notez şi toate poveştile pe care le-am auzit în ultimul an. Pentru că am fost prin case vechi, am dat de o mulţime de locuri marcate de istorii grele, dar am nimerit şi în case pe care istoriile mai recente le scoteau în evidenţă.

De exemplu, am fost într-un apartament superb, în care era montat un parchet de tip Versailles. E un anumit tip de parchet, cu pătrate care au tot felul de romburi în interiorul lor. Cam aşa. În timp ce admiram frumuseţea parchetului, proprietara a început să ne povestească cum montajul a fost făcut de un tip care este dublu campion european la pus parchet. Ceea ce a venit ca un mare şoc pentru noi, în primul rând pentru că nu ştiam că există un campionat de montat parchet.

Plus că nu prea vezi pe la ştiri lucruri de genul ăsta. Citeşte tot articolul

IN Filme

Un film documentar de Robert Antonescu, despre Bucureşti aşa cum e el. Cu bune, cu rele, cu oameni care îl iubesc şi oameni care îl acceptă.

Este, totodată, şi debutul meu şi al Antoniei pe marele ecran, momentan într-un rol de figuraţie specială. În sensul în care ne-am întâlnit cu Robert într-o zi în care avea loc Bazar de Cotroceni şi el filma diverse lucruri pe acolo. Când am mers la premieră ne-am trezit că apărem şi noi prin câteva secvenţe. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Căutăm nişte spaţii prin Bucureşti. Diferite scopuri, diferite plaje de preţ. Chirii de la 400 la 3000 de euro, cât să fie eşantionul reprezentativ. Când o să găsim, dacă o să găsim, o să povestesc şi despre ce e vorba. Dar până atunci mă distrez cu nişte studii antropologice pe care le fac la vizionări.

E mişto să mergi la vizionări mai ales când dai de proprietari (uneori are agentul cheia, îţi prezintă locul şi gata), pentru că afli lucruri despre istoria locului. Cine au fost oamenii care au construit casa, cine a mai locuit acolo, cum era folosit spaţiul înainte etc.

În general ne-am uitat la case vechi, aşa că a fost până acum o călătorie fascinantă prin interioarele unor case pe lângă care am trecut de zeci sau sute de ori de-a lungul anilor. Şi de multe ori mi s-a întâmplat să mă întreb oare cine locuieşte în casele respective sau cine le-a construit. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Nicuşor Dan a început campania electorală. Nu oficial, dar bagă suficient de mulţi bani încât să-ţi dai seama că indicaţiile autorităţii electorale au devenit strict orientative. La fel face şi Radu Mihaiu, primarul sectorului 2. Ciucu e într-o campanie continuă, la fel şi Băluţă.

Primii 2 nu sunt aşa siguri că îşi păstrează scaunul, în timp ce ultimii doi au locul asigurat. De unde diferenţa? Fix din modul în care au comunicat ce s-a făcut. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Şi de ce?

Mi-a apărut o reclamă la apartamente de vânzare în One Floreasca Towers şi am dat click, să văd care mai sunt preţurile. Vrem să ne mutăm în următorii ani, dar încerc să mă informez din timp şi poate apare vreo oportunitate de neratat între timp, cine ştie.

Şi cum mă uitam eu la 3 şi 4 camere, mi-au căzut ochii pe garsoniere, unele dintre ele la preţul de 243.000 de euro TVA inclus. Stai, ce? Da, 240k euro pentru o garsonieră. Aproape 50 de metri pătraţi, zona Floreasca, bloc One (adică va veni şi la pachet cu cheltuieli de întreţinere tot de lux, că mă aştept să ai portar, liftier, pool boy şi ce facilităţi or mai fi pe acolo). Şi totuşi, 240k euro pentru O CAMERĂ? Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Una dintre inaugurările aşteptate anul ăsta este cea a Grand Hotel du Boulevard. Aflat pe bulevardul Regina Elisabeta, vis-a-vis de Cercul Militar, Grand Hotel du Boulevard e închis de foarte mulţi ani. Nu cred că greşesc să spun că e închis de cel puţin 15 ani şi a trecut prin mai multe etape de renovare. 

La un moment dat (în istoria recentă) s-a organizat şi o ediţie de Art Safari (în 2017, mai exact). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

E duminică și poate că nu știți ce să faceți cu timpul liber. Am o recomandare scurtă și mișto pentru bucureșteni.

Cel mai nou film al lui Robert Antonescu, București cu dor de acasă e în cinematografe. Marți a avut premiera la Cinema Europa, într-o sală arhiplină. Da, mai există cinema Europa și da, se mai întâmplă să fie și la filme românești săli pline. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

O veste excelentă pentru istoria Bucureştiului: hala Ford, construită în 1938, în care s-a muncit vreo 70 de ani fără întrerupere, a fost salvată prin restaurare!

Doar că, la fel ca în glumele cu Radio Erevan, n-a fost salvată, ci demolată şi nu se va restaura, ci se va construi total altă clădire, păstrându-se, la mişto, pereţii exteriori. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

O realitate pe care n-am observat-o, deși era evidentă: România comunistă își pierduse caracterul cosmopolit. Câteva zeci de ani n-au mai sosit străini de nicăieri (foarte, foarte puțini străini pe la Medicină sau Politehnică, atent supravegheați și trimiși acasă la orice suspiciune), ba chiar au plecat o mulțime de sași, vânduți la bucată de autorități. Am rămas doar cu urmașii celor care au venit încă din epoca fanariotă și care au creat un mix de stiluri, de culturi și obiceiuri. În funcție de zona țării aveam ruși, sârbi, turci, francezi, maghiari, greci, chiar și italieni sau germani.

Bucureștiul interbelic era plin de arhitecți francezi, meșteri cu origini germane, cântărețe de jazz americane sau chiar ingineri englezi. Chestia asta s-a pierdut după cel de-al Doilea Război Mondial și n-am recuperat-o zeci de ani după căderea regimului comunist. Citeşte tot articolul

Meniu