Treceam zilele trecute pe Bulevardul Elisabeta şi am văzut dezastrul lăsat de un dud pe trotuarul de lângă Parcul Cişmigiu. Arată absolut oribil, dă o senzaţie de murdar, de îmbâcsit. Şi nu e singurul exemplu de copac plantat să ne ajute, dar care ajunge să ne încurce mai mult. În Militari trăiam sub teroarea plopilor care lăsau puful ăla oribil, atât de mult încât părea că a nins pe jos în unele momente. N-am alergie la aşa ceva, din fericire, dar tot mă deranja mizeria lăsată în urmă. Mai ales după ce ploaia ajungea să ude tot puful ăla.
În Tei situaţia e ceva mai bună, parcă sunt mai puţini arbori dăunători, însă am văzut pe ici, pe colo, câte un dud. Înţeleg că avem puţini copaci în oraş, că e nevoie de ei ca de aer, dar chiar ne-ar folosi puţină planificare. Mai exact, să tăiem copacii ăştia care mai mult ne încurcă şi să-i înlocuim cu alte specii care fac mai puţină mizerie.
În Toronto, de exemplu, nu sunt permişi pomii fructiferi, coniferi şi plantele ornamentale. Ba chiar au şi un ghid cu speciile de plante acceptate, astfel încât să nu mai fie discuţii. Însă noi abia suntem la nivelul la care îi tăiem pe cei care stau să ne cadă în cap.
