Tag

copii

Cum rezistam la şcoală până la 8 seara?

11

Locuiesc în apropierea unei şcoli, iar luni seară mergeam spre casă, când am observat lumină în câteva clase. M-am oprit, mi-am mărit puţin unghiul şi am observat o profesoară care părea că explică ceva. Nu-i vedeam pe copii, poate că nici nu erau acolo şi erau doar programate şedinţe cu părinţii. Cursuri de post liceală nu sunt, aşa că alte motive nu prea ar fi fost.

Era 19:40 şi eu veneam după o zi de muncă începută pe la 9 şi ceva. Deci nu mă trezisem foarte devreme, nu cărasem pietre de moară, şi cu toate astea eram frânt.

M-am gândit instant la copiii ăia, care încă mai aveau cel puţin 20 de minute de stat la oră, apoi urmau să plece spre casă. E o şcoală generală, deci vorbim de copii sub 14 ani.

Citeste tot articolul

Am o dilemă legată de parenting

5

De ceva timp mă macină o întrebare legată de lumea în care trăim şi în care ar trebui să ne înmulţim. E cumva “în afara concursului”, că n-am copii şi momentan nici planuri pentru aşa ceva, dar e bine să fii informat în viaţă.

E clar că trăim într-o lume care devine din ce în ce mai violentă, mai periculoasă pentru psihicul oricărui om, cu atât mai mult dacă vorbim de copii. Apropo de articolele ăsta şi ăsta, am auzit de mulţi părinţi care le interzic copiilor să se joace pe tabletă, să se uite la clipuri de pe Youtube, să vadă nu-ştiu-ce showuri de pe televiziunile de “desene” – care numai desenate nu sunt, că au devenit nişte reality show-uri cu nişte Kardashiane mai mici.

Citeste tot articolul

Copiii de azi nu se mai uită la aşa ceva

5

Două mămici destul de tinere discutau ieri la coadă la supermarket:
– Ai văzut chestia aia cu Scooby-Doo de la Sala Palatului?
– Da, l-am întrebat pe ăsta micu’ dacă vrea să mergem şi a dat din cap că nu.
– Păi da, nici al meu nu se mai uită la Scooby Doo, nu-i mai place.

Eh, de chestia asta am mai auzit, sunt mulţi părinţi care se plâng că desenele vechi, cu care am crescut noi, nu sunt pe placul copiilor lor. Ăştia micii se uită la chestii cu bătăi, pokemoni ceva mai evoluaţi, extratereştri şi un fel de sitcomuri pentru copii. Noţiunea de desen animat e total diferită faţă de ce ştiam noi. E clar că cei mici cresc altfel, au un sarcasm mult mai dezvoltat, deschidere spre violenţă şi multe alte diferenţe de cultură ca urmare a desenelor la care se uită.

Drept răspuns la problema asta, cunosc părinţi care le dau voie copiilor să se uite doar la desene pe DVD, de la Lion King la Scooby-Doo şi Tom&Jerry. E modul lor de a se asigura că au un copil normal, aşa cum înţelegem noi normalul. Dar oare mai are asta legătură cu norma momentului?  Dacă alegem soluţia asta copiii noştri vor creşte normali din punctul nostru de vedere, dar total diferiţi faţă de toţi ceilalţi copii. Nu vor avea acelaşi background cultural, vor interacţiona mai dificil cu alţi copii pentru că nu vor avea aceleaşi repere.

E clar că putem să creştem un copil în mare parte ferit de ceea ce considerăm noi a fi periculos, însă chiar vrem ca cel mic să fie desprins din Blast from the Past?

Şi-atunci mă întreb care e soluţia corectă. Cum facem să-l protejăm de toate prostiile fără să-l rupem de contextul social înconjurător?

Da, la asta mă gândeam eu în timp ce două mămici mişto vorbeau în faţa mea.

Da, pe copii îi educi

4

Mereu m-au enervat părinţii care le permit pruncilor orice. Ăia care ridică din umeri neputincioşi, cu un zâmbet tâmp, şi spun “e copil, ce să-i faci?”. Şi mă refer mai ales la genul ăla de părinţi care aduc copilul la un spectacol şi ăla dă ture prin sală, ţipă, plânge etc.

Ieri am fost la Enescu şi am stat în fundul sălii, tocmai pe ultimul rând. Lângă noi o doamnă cu soţul şi doi puşti de vreo 6 ani fiecare. Deja mă pregătisem psihic pentru o experienţă eşuată, că nu-i simplu să ţii locului nişte copii aşa mici la un concert de muzică clasică.

Citeste tot articolul

“Eu sigur n-am nicio problemă”

1

Sau “eu sunt sănătos”, “n-are rost să-mi fac vreun control” etc.

Cam asta e reacţia generală când auzim tot felul de statistici îngrijorătoare legate de sănătate. De-asta nu facem controale de niciun fel decât atunci când ne doare ceva.  Depistăm toate bolile când deja sunt într-o stare avansată sau, dacă avem noroc, le depistăm în stare incipientă căutând după altceva.

Medicii se tot străduiesc să pună umărul la campanii de informare a publicului şi în unele domenii s-au făcut progrese reale.

Citeste tot articolul

Aspiraţii

2

Un puşti de 4-5 ani, de mână cu părinţii, în drum spre grădiniţă

– Când mă fac mare o să am un telefon adevărat cu propriul meu număr de telefon şi propriile mele apeluri!

“Du-te, mami, şi tu!”

0

În România lui 2012 încă se practică mersul la spectacole cu copii mici (şi foarte mici). Din diferite motive părinţii aleg să-şi ia odraslele la manifestări culturale care de cele mai multe ori nu sunt potrivite vârstei pruncilor. Recunosc, ai mei m-au luat cu ei la o mulţime de spectacole şi asta mi-a prins bine, dar se întâmpla pe la 7 ani, nu mai devreme. La vârsta aia tăceam din gură când mi se spunea.

Un copil plictisit într-o sală de spectacol ştiţi ce face. În cel mai bun caz urlă sau scânceşte, în cel mai rău caz face asta în timp ce aleargă printre spectatori. Uneori, doar uneori, părinţii aleg să-şi ia odrasla de mână şi să părăsească evenimentul.

Dar pe cei mai mulţi fix în momentele astea îi apucă ceea ce eu numesc sindromul “du-te mami şi tu!”. E momentul în care se strâng mulţi copii în faţa scenei iar părintele îşi împinge copilul de la spate, că doar n-o fi el mai prost. Şi face asta cu insistenţă, de parcă s-ar da ceva gratis în faţa scenei. Copilul, uşor jenat de situaţie, face doi paşi mărunţi şi se apropie cu sfială de locul în care ştie că n-ar trebui să fie. Iar ceilalţi spectatori zâmbesc îngăduitor alimentând sindromul.

Oameni buni,  copiii voştri sunt simpatici în primele 2 minute. Pe urmă ne încurcă. Dacă vrem să vedem nişte prunci dansând în faţa primului rând, mergem la o grădiniţă. Serios, înţelegeţi că locul copiilor la ora 10 e în pat, nu la Sala Palatului.

Tu stii ce mai face copilul tau?

1


So crack open an ice cold Bud Light, crazy vietnamese kid, because we all know, being home alone is the coolest thing on Earth. 😛

Foto: travelblog.org

When i grow up

2

Cam asa vreau si eu…

via Pandora

Lasati copiii sa vina la mine (in bloc)…

10

Imi place foarte mult sa am in jurul meu kinderi de 1-2-3 ani care se joaca, alearga, rad, ma calca pe picior…etc.

Mereu mi-a placut sa vad mamici cu carucioare oprindu-se la colt de strada, vorbind despre “ala micu”.  Un timp a fost foarte nasol in bloc.. si in general in cartier… nu prea erau copii. (sau poate noi eram copiii 😀 ) Dar acum vad ca e plin de mamici, flori fete si baieti, frunze si porti facute din pietre. And that really is sweet 🙂