oameni

IN Casual stuff

2015 n-a adus foarte multe schimbări în blogosferă, însă a adus mai mulţi autori pentru o serie de bloguri cunoscute de la noi. Unele fac tranziţia spre blogurile colective, altele merg spre ideea de revistă online. Sunt şi bloguri pe care scriu mai mulţi autori fără să fie specificat acest lucru. Nu o să dezvolt, pentru că e nimic oficial, doar informaţii care circulă pe la colţuri. Mie mi se pare că e o situaţie nedorită, mai ales că vorbim de bloguri personale, unde mă aştept să scrie autorul, nu un ajutor de-al lui.

Iată care sunt categoriile de bloguri cu mai mulţi autori:

  1. Blogurile pe care se publică guest posturi frecvent – Prinţesa Urbană e primul exemplu care îmi vine în minte, Ioana publică des postări primite pe mail.
  2. Blogurile care au anumiţi invitaţi permanenţi – Bazavan.ro – Cristina a adunat o serie de oameni cunoscuţi care contribuie cu articole periodic.
  3. Blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori în numele aceleiaşi persoane, neasumat
  4. Blogurile care au făcut trecerea spre reviste de lifestyle, sau merg în direcţia aia – Raluxa încearcă aşa ceva.
  5. Blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori, asumat – Chinezu şi Vlad Dulea sunt exemplele care îmi vin în minte. Nu mi se pare o idee bună deloc, am intrat de câteva ori să citesc ceva la Vlad, am văzut că e un articol scris de altcineva, am ieşit imediat.

În continuare cred că blogurile colective nu pot funcţiona în România, oamenii preferă să tragă pentru ei decât pentru un scop comun. Guest-posturile vor fi mereu o abordare mult mai potrivită, mai ales că nu pun niciun fel de presiune pe ceilalţi autori, iar dacă e vorba de un blog cu numele unei persoane, cititorii nu vor fi dezamăgiţi când se mai nimeresc să citească articole scrise de alte persoane.

Cât despre blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori, înţeleg că e o soluţie venită din lipsă de timp, dar zău că nu e benefic, chit că acest lucru e asumat sau nu. Ce legătură să mai fie între cititor şi autor dacă eu intru pe blogul lui Petreanu şi văd că a scris Marian Popescu, administrator de bloc? Cui îi pasă de ideile lui Marian Popescu? Sau, mai exact, cui îi pasă de ideile lui Marian Popescu exprimate pe blogul lui Petreanu? De-asta e blog personal, cu domeniu pe nume-prenume.ro, ca să îl citesc pe omul ăla, nu pe unul din spiriduşii Moşului.

IN Gânduri de zi cu zi

kuvva_1680x1050

Zilele astea trec printr-o perioadă cu ceva mai mult de muncă, cu deadlineuri presante şi încerc să gestionez cât mai bine situaţia. Inevitabil, am început să mă stresez fiind cu ochii un termen limită sau altul, am muncit mai mult, am încercat să rezolv toate problemele care apăreau din senin. Am crescut ritmul până când mi-am dat seama că mai mult nu pot. Efectiv nu pot, chiar dacă consideram că trebuie să mai cresc puţin ritmul, ca să fie totul gata. Multitudinea de chestii neprevăzute a făcut ca lucrurile să se complice foarte mult, ceea ce m-a întârziat şi stresat în acelaşi timp.

Şi mi-am dat seama că facem asta extrem de des. Creştem ritmul, tragem de noi, ne luptăm cu morile de vânt doar pentru a respecta un deadline, un contract, un cuvânt dat. Doar că uneori pur şi simplu nu se poate. Nu sunt neapărat încadrate la calamităţi naturale şi cazuri de forţă majoră, dar sunt mici calamităţi umane. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Când mă plictisesc din stat degeaba, mă uit pe campaniile tembele care au mai apărut la noi. Şi mă distrez, că asta faci de la o vârstă. Nu te mai agiţi, nu te mai revolţi, râzi, că doar nu sunt banii tăi. Un alt avantaj al înaintării în vârstă e că mai afli chestii din piaţă, vorbeşti cu lume care ştie informaţii. Aşa că nu te mai miri la orice gherlă, pentru că ştii cum s-au angajat unii oameni la client. Şi mai ştii că în spatele multor branduri care comunică prost sunt nişte oameni care stau pe un post călduţ şi pur şi simplu nu vor să se agite. Ar putea mai mult, dar ce le iese din treaba asta?

IN Casual stuff

revolta

Zilele trecute am avut neplăcuta surpriză să citesc revolta unei domnişoare antreprenor. Care primise câteva comentarii nasoale de la nişte oameni pe pagina de Facebook a afacerii şi s-a gândit să se descarce pe profilul personal. Numele şi businessul sunt mai puţin importante, ce mi s-a părut total deplasat e modul în care a aruncat în derizoriu munca la patron.

Din păcate, sunt o mulţime de astfel de antreprenori români care se simt superiori doar pentru că au făcut un SRL şi semnează nişte facturi la final de lună. Ba chiar îi privesc cu dispreţ pe „sclavii” care stau pe plantaţia unui patron. Şi aici sunt două probleme:

  1. Ajung să-şi trateze urât angajaţii, poate chiar inconştient. Pentru că aia e părerea lor despre cei care se angajează „să slujească” la patron, nişte rataţi care n-au fost în stare să facă un business.
  2. Chiar simt în sufletul lor că sunt superiori faţă de toţi cei din jurul lor.

And that’s why we don’t have nice things. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Dacă m-au învăţat ceva anii ăştia de blogosferă, sigur ţine de momentele în care trebuie să renunţi la o dispută. Sunt oameni cu care pur şi simplu nu ai cum să câştigi. Oameni care sunt mereu dispuşi să meargă un pas mai jos, să aducă în discuţie o beţie veche, un comentariu scris la mişto, o greşeală pe care ai făcut-o. Iar dacă tu ai făcut greşeli atunci, înseamnă că n-ai dreptul să reclami greşelile lor de acum. E metoda pumnului în gură, ce se aplică de ani de zile. Orice spui poate fi folosit împotriva ta. Aşa că mai bine nu mai zici nimic şi îţi vezi de treabă.

IN Casual stuff

Raheem-Sterling-signs-for-Manchester-City

Mă tot uit de câteva sezoane la tinerii fotbalişti care explodează la vârste fragede şi care aleg să plece la una dintre echipele burduşite cu vedete mult prea devreme. 90% din ei ajung să facă tuşa. Salah, Cuadrado, Jovetic, chiar şi Nasri, toţi s-au dus la nişte echipe mari la care n-au ajuns să joace prea mult. Am senzaţia că asta o să se întâmple şi cu Sterling, proaspăt transferat de la Liverpool.

Stau şi mă întreb ce e în capul acestor tineri. Văd care e soarta altor jucători tineri la echipele mari şi totuşi alerg să meargă acolo, probabil mergând pe principiul „ăla e fraier, eu sigur o să mă descurc mai bine!”.

Şi nu e un exemplu care se aplică doar în fotbal. Ştiu o mulţime de cazuri în care tineri cu BACul luat au dat la facultăţi pe care prieteni şomeri de-ai lor le absolviseră deja. Ok, a făcut Gigel Relaţii Internaţionale şi nu îşi găseşte de lucru. Şi Ninel a făcut tot Relaţii Internaţionale, e într-un internship la o bancă, poate îl bagă casier cu puţin noroc, dar ei sunt proşti. Eu o să fiu deştept şi o să îmi găsesc un loc de muncă în diplomaţie! Şi există cazul patologic, al celor care fac Dreptul şi care aleg să-i vadă pe cei 2-3-5000 de avocaţi şi să-i ignore pe ceilalţi 50.000 de jurişti cărora facultatea nu le-a folosit la nimic (am dat nişte cifre din burtă, dar înţelegeţi ideea).

Din păcate, nu luăm niciodată în calcul varianta mai proastă. N-avem un back-up plan, avem doar certitudini şi poveşti de succes.

 

IN Casual stuff

shutterstock_228739213_small

În blocul în care înnoptez s-a stabilit acum ceva timp că nu se mai iau în calcul apometrele. Deşi toată lumea are aşa ceva, oamenii au stabilit că n-are sens să le folosească, din moment ce mulţi nu declarau consumul corect, iar controalele se făceau prea rar. Se consumau, să zicem, 150 de metri cubi de apă pe scară, lumea declara 120, iar diferenţa se împărţea la numărul de persoane din bloc. Pierderi nu există, că ţevile sunt înlocuite, subsolul e lună. Aşa că oamenii au preferat să se renunţe de tot la apometre, din moment ce nu plăteau doar ce se consuma. Când am văzut prima dată foaia de întreţinere m-am speriat, se consumă lunar vreo 290 de metri cubi de apă rece şi încă vreo 240 de apă caldă. Ceea ce înseamnă vreo 7 metri cubi de persoană, 7000 de litri de apă consumaţi într-o lună. Consumul normal e de 4-5 metri cubi de persoană pe lună.

Am verificat la administrator şi se pare că intuisem corect, de când s-a renunţat la apometre a crescut consumul. Iar explicaţia e extrem de simplă: ai senzaţia că nu plăteşti tu. Am căzut şi eu în capcana asta iniţial, că doar apa e la liber, o plăteşte toată lumea. Eh, şi asta e nasol, că oamenii nu realizează (nici aici în bloc, dar nici în general) că şi ei fac parte din toată lumea. „Las apa să curgă, că nu dau consumul la final de lună, deci oricum se împarte şi plătesc mult.” Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

sibiu_turn

În liceu am avut un coleg care s-a mutat la noi de la o clasă paralelă. Era genul de elev conştiincios, aproape tocilar. Dacă eu eram băiatul serios din grupul de pramatii, el era băiatul serios din grupul de băieţi serioşi. Genul ăla de elev care se pregăteşte temeinic la fiecare materie, are mereu tema făcută, nu e fraier s-o dea la alţii şi se foloseşte de munca lui pentru a se diferenţia de toţi ceilalţi. Chestia asta îl făcea să se simtă superior nouă, care băteam mingea toată ziua la orele care nu începeau cu Limba (română, engleză, franceză, latină). Ba chiar pot să spun că era de-a dreptul arogant. Iar aroganţa lui creştea pe măsură ce se apropia bacalaureatul şi noi adunam chiuluri memorabilie. Pentru noi erau nişte amintiri de povestit nepoţilor, pentru el era doar pierdere de timp.

Dacă n-aş fi avut mintea unui puşti de liceu, aproape că m-aş fi panicat văzându-l cum ne priveşte ca pe nişte paraziţi. Cred că din punctul lui de vedere urma să ne ratăm imediat ce ieşeam de pe băncile liceului. N-a verbalizat niciodată dispreţul ăsta pe care îl avea faţă de majoritatea celor din clasă, însă îl simţeai în atitudine. Omul se considera mai bun decât noi, fără să aibă rezultate mai bune la învăţătură, bani mai mulţi, oi mai mândre şi cornute. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Recent, m-am întâlnit cu niște oameni despre care am scris niște articole nasoale pe blog acum ceva timp. Și am fost surprins să observ că încă îmi purtau ranchiună pentru că le-am taxat greșelile la momentul respectiv.

Ok, înțeleg să te deranjeze pe moment, că nimănui nu-i place să fie pus la colț, dar să treacă niște ani și să ai o problemă cu mine nu demonstrează decât că ești fie prost, fie ignorant. După un timp, ar fi normal să-ți dai seama că ai greșit și să te superi pe tine, nu pe mine.

În loc să-l înjur pe Novac pentru că m-a corectat aici și să mă supăr pe el, nu e mai logic să mă supăr pe mine că nu m-am documentat suficient?

Enervează-te pe tine, că ai făcut tâmpenii, nu pe ăla care a arătat cu degetul prostiile tale.

IN Advertising/PR

Asist constant la rulajul mare de personal care se petrece în agenţiile de comunicare de pe la noi. E un du-te – vino care nu prea se întâmplă în multe industrii. Eu am mai întâlnit situaţii de genul ăsta doar în zona serviciilor de pază şi curăţenie, dar acolo oamenii pleacă la altă firmă din 3 în 3 luni pentru 20 de lei în plus la salariu şi 2-3 bonuri de masă. Nu glumesc, e o situaţie foarte tristă.

În agenţiile de comunicare (în special în PR şi, mai nou, în digital) lucrurile stau puţin diferit. Oamenii care pleacă fie sunt slabi, nu dau randament şi sunt puşi pe liber, fie sunt buni, dar se cară singuri. Am încercat să studiez puţin categoria din urmă, pentru că eram destul de indignat cum de nu reuşesc agenţiile să-şi păstreze oamenii buni. Răspunsul rapid e că nici nu-şi doresc asta.  Citeşte tot articolul

Meniu