simona halep

IN All Sports

Teoretic a început deja, practic debutul în sezon e amânat de o nouă accidentare.

Am mai spus-o, sunt destul de convins că este ultimul sezon al Simonei Halep în tenisul competitiv. Simona este pe locul multe sute (nici nu contează cu adevărat cât de jos este) în clasamentul WTA. Teoretic, ea ar trebui să înceapă să joace în turnee challenger, să strângă punct cu punct, apoi să se claseze suficient de bine încât să joace calificări, apoi să facă rezultate bune şi să urce până în top 200 WTA, de unde are şanse să prindă calificări pentru turneele importante. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Am urmărit primele două seturi ale întâlnirii dintre Simona Halep şi Paula Badosa şi sunt super impresionat. Simona a arătat un nivel de joc fantastic, mult peste ceea ce mă aşteptam.

Nu aveam mari speranţe de la meciul ăsta, îmi doream doar ca Simona să nu fie sparring partner pentru Badosa după 17 luni de pauză. Dar nu mi-ar fi trecut prin cap că ritmul o să fie la un nivel atât de ridicat. Citeşte tot articolul

IN Gânduri de zi cu zi

Simona Halep a scăpat de coşmarul suspendării şi a pierdut 1 an şi jumătate din carieră pentru o alegere greşită pe care a făcut-o. Mă bucur pentru ea, dar ţin să subliniez că Mouratoglou a fost întotdeauna un personaj shady, încă de când o antrena pe Serena Williams. Se vorbea constant despre cum surorile Williams par să dribleze toate testele anti-dopping, iar Simona s-a dus fix acolo. A plătit cu vârf şi îndesat pentru asta. Poate că a vrut şi ea să joace la limita regulamentului şi s-a fript, n-o să ştim niciodată. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Când ani la rând ai o singură adversară importantă, când o învingi fără drept de apel în două meciuri importante, când tot staful adversarei te atacă mai mult sau mai puţin direct, ce faci la prima ocazie? Te duci să lucrezi cu ăia?

Nu zic că Mouratoglou i-a făcut o schemă Simonei Halep, dar decizia ei de a lucra fix cu fostul antrenor al Serenei Williams a fost super proastă. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Vorbeam cu un prieten despre victoria Simonei Halep la Wimbledon şi îmi spunea că ar fi curios să afle cum a reuşit să treacă peste victoria de la Roland Garros din 2018. Cum şi-a dat reset după ce şi-a îndeplinit cel mai mare obiectiv al carierei.

Pentru sportivii cu adevărat mari, provocarea nu e în a obţine un succes pe ici, pe colo, ci în a repeta succesul ăla, aşa cum zicea şi Joey Barnes despre filosofia lui Liverpool. Puterea de a rămâne motivat, de a-ţi propune noi obiective.

Citeşte tot articolul

IN All Sports

Ieri am urmărit Webinarul de Sport din cadrul seriei Ro-Win – Succes în România şi am rămas mască la câteva detalii pe care le-am aflat. Unul dintre invitaţi a fost Dan Lazăr, de la Tennis Hero. 

Formatul presupune ca fiecare antreprenor invitat să-şi spună povestea şi să împărtăşească din experienţa lui. Totul e parte dintr-un proiect mai amplu, ce oferă finanţare românilor din diaspora care vor să înceapă un business în România. Pentru a-i convinge pe cei plecaţi de mulţi ani că se poate construi ceva aici, sunt aduşi atât antreprenori cu experienţă, cât şi unii aflaţi mai la început de drum (2-3-5 ani). Despre Ro-Win o să revin într-un articol separat. Dacă vreţi să urmăriţi webinarul, e aici, sunt multe insighturi valoroase.

Povestind despre cum se face promovarea, care sunt curbele de creştere şi ce le influenţează, Dan Lazăr a explicat că businessul a explodat în momentul în care Simona Halep a început să aibă rezultate şi mai bune şi s-a apropiat de locul 1. Toate fetiţele merg la tenis dorindu-şi să fie ca Simona Halep, iar fiecare rezultat bun al ei se simte direct în vânzările de abonamente la acest sport. Pe lângă asta, inclusiv concediile clienţilor pe care îi au la Tennis Hero s-au modificat. Dacă până acum era vorba de Tenerife sau alte locuri exotice (serviciul e unul premium), acum oamenii aleg să meargă la Madrid ca să o vadă pe Simona Halep jucând. Citeşte tot articolul

The Champ

question_answer0
IN All Sports

Embed from Getty Images

La ora la care scriu articolul ăsta meciul dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova încă n-a început. Pe masă e un loc în semifinalele Australian Open, rundă în care n-a ajuns niciuna dintre cele două jucătoare până acum.

Indiferent de rezultatul acestui sfert, vreau doar să subliniez că Simona a făcut în acest an pasul spre grupul select al marilor campioane. Modul în care a jucat la acest Australian Open mi-a adus aminte de multe ori de meciurile Serenei Williams, ale Sharapovei sau ale lui Venus.

Şi nu mă refer doar la meciul maraton cu Lauren Davis şi la acel uriaş exerciţiu de voinţă, ci şi la modul în care a câştigat Halep meciurile de până acum. Au fost cel puţin 2 meciuri din 4 în care a jucat prost şi cu toate astea a trecut mai departe. Asta reuşesc doar marile campioane. Ţin minte meciuri ale Serenei din anii trecuţi în care jucătoarea americană se salva doar cu ajutorul serviciului sau scurta punctele suficient de mult încât să obţină un rezultat bun cu un minim de efort.

În punctul ăsta e Simona acum. Accidentată, super obosită, la meciul cu Davis a reuşit să scoată nişte servicii perfecte exact atunci când avea nevoie, fix când adversara avea impresia că a răpus balaurul.

Cred mai mult decât oricând că un Grand Slam e o chestiune de timp, poate să vină acum sau poate să vină spre toamnă, dar el o să ajungă în vitrina Simonei. Îl merită, acum a devenit una dintre marile campioane ale tenisului.

IN Casual stuff

Eram la semafor şi încercam să fac abstracţie de ploaie. Pic-pic, pic-pic pe parbriz, până mi-au picat ochii pe un OOH cu Simona Halep şi Dedeman. Vedeţi şi voi ce văd eu în semnătura Simonei?

Print

Nu cred că vedeţi, hai să vă ajut puţin.

frank-sinatra-signature

Ar putea fi o coincidenţă… La naiba, chiar e o coincidenţă 🙂 Dar e una mişto. „S”-ul este aproape identic, iar în unele situaţii semnătura Simonei Halep seamănă foarte bine cu cea a lui Sinatra.

Sărbătoarea Simonei

question_answer0
IN All Sports

halep_bnr

„A început Simona?”
„La cât joacă Simona?”
„Aţi văzut-o pe Simona?”
„Gata, hai că intră!” „Campioana noastră!” „Fata noastră de aur”

Ai zice că săptămâna asta am participat la turneul „Simona Halep” în care 31 de jucătoare s-au înfruntat ca să se stabilească cine ia bătaie în finală de la numărul 3 mondial. Parcă n-a fost niciodată o atmosferă atât de unidirecţională, cu un singur punct de interes. Înainte lumea se mai strângea şi la meciurile româncelor, oamenii mai aveau şi alte simpatii. E drept, a lipsit Sorana, cealaltă răsfăţată a publicului de la Bucureşti, iar Irina Begu n-a fost în apele ei. Deci toţi ochii au rămas aţintiţi spre Simona.

Câte 100 de oameni la antrenamente, tribunele pline în fiecare zi la meciurile oficiale, o galerie în toată regula. Tot stadionul tremura la fiecare lovitură ratată, toată lumea izbucnea în aplauze la fiecare punct câştigat de româncă (sau pierdut de adversară).

Am convingerea că Simona merită această sărbătorire a performanţelor ei. Locul 3 mondial, finala de la Roland Garros, forma extraordinară, trebuie să ne bucurăm de toate acum. E o surpriză plăcută că ştim să facem asta. Sper ca Simona să-şi respecte statutul de favorită şi să câştige trofeul, cred că ar intra definitiv în sufletele amatorilor de tenis veniţi zilele astea la turneu. Pentru că în inimile privitorilor profesionişti a intrat acum mult timp, iar ei se mulţumesc să ia loc în diferite colţuri ale arenei şi să privească satisfăcuţi cum campioana lor îşi îndeplineşte visele.

IN All Sports

wta_open

V-aţi uitat sâmbătă la meciul Simonei Halep? Aţi tremurat la fiecare minge? Aţi fi dat orice să fiţi alături de ea pe stadion, să o încurajaţi de aproape? Super! Păi puteţi să faceţi asta peste 3 săptămâni, când Simona e cap de afiş la turneul BRD Bucharest Open.

Între 5 şi 13 iulie, Arenele BNR găzduiesc cel mai important turneu feminin organizat vreodată în România, unul aflat în categoria International WTA (cam a 5-a treaptă din tenisul feminin, după Grand Slamuri, Premier Mandatories, Premier 5 şi Premier). În mod normal, primele 3 jucătoare ale lumii vin mai rar la astfel de turnee, mai ales dacă urmează  imediat după Grand Slamuri. Dar Simona va veni la Bucureşti pentru că îşi doreşte să facă o bucurie românilor.

Mă rog, asta şi faptul că are de apărat cele 280 de puncte WTA pe care le-a câştigat anul trecut la Budapesta. Povestea pe scurt e aşa: „licenţa” turneului de la Budapesta a fost cumpărată de turneul de la Bucureşti, astfel încât Simona îşi apără la Arenele BNR trofeul câştigat anul trecut la unguri.

Nu mai contează în care tabără aţi fost, dacă aţi aplaudat sau nu, dacă sunteţi în #TeamHalep sau nu, important e să veniţi la BRD Bucharest Open şi să simţiţi atmosfera de turneu. E super tare 🙂

UPDATE: Avem şi bilete.

Meniu