Ştiu că pare uşor dubios să spui “pe timpuri” şi să te referi la o campanie din 2010, dar spotul ăsta de la Droga5 e deja un clasic. Şi chiar nu se mai fac reclame ca atunci.
Gândiţi-vă doar ce nebunie era în 2010 să faci un spot de 2 minute. Şi să-l dai doar pe net? Cine să se uite la el? De ce ar face oamenii asta?
Avem toate cifrele, s-au scris toate concluziile, să vedem cu ce rămânem după Super Bowl 2019. În special în ceea ce priveşte adurile, dar nu numai.
Meciul în sine a fost slăbuţ, New England Patriots au câştigat cu 13-3, în ceea ce a fost Super Bowl-ul cu cele mai puţine puncte din istorie. E ca şi cum un meci de handbal s-ar termina 10-4. Eu am văzut primul sfert şi n-a fost aşa rău, dar cu finalizarea mai greu.
Excelentă campania asta de la Publicis Italy făcută pentru Diesel! Unde mai pui că sunt şi câţiva români implicaţi, în frunte cu Mihnea Gheorghiu şi Sandra Bold. Merită să o postez pe blog, ca să ne amintim de ea peste câţiva ani şi să plângem că “nu se mai fac reclame ca pe timpuri”.
Clipurile sunt cu adevărat bestiale, iar dintre vizualuri, cred că cel mai reuşit e ăsta pe care l-am postat. Alte vizualuri găsiţi aici.
Am avut recent impulsul de a porni un proiect audio legat de advertising. Cel mai probabil din nostalgie, poate din dorinţa de a intra din nou în contact cu unii oameni cu care n-am mai interacţionat cam de acum 10 ani, când am terminat Şcoala ADC*RO. Însă mi-am dat seama destul de repede că publicitatea românească nu mai e deloc aşa cum era în urmă cu 10 ani, la naiba, nu mai e nici cum era acum 5 ani.
În momentul ăsta e o… masă amorţită de creativi care, dintr-un milion de motive, ajung să livreze publicitate total nememorabilă. Foarte rar mi se întâmplă să-mi rămână în cap spoturi, fie că sunt bune sau rele.
A venit momentul ăla al anului în care vorbim despre reclame la suprapreţ, branduri care încearcă să se bage în seamă şi vedete care încasează sume obscene de bani pentru câteva zile de lucru. Yes, Super Bowl, sărbătoarea publicităţii mondiale se apropie cu paşi repezi. E al nouălea an în care scriu acest preview dedicat oamenilor care vor să afle şi alte chestii interesante în afară de reclama aia ffffff funny pe care a văzut-o toată lumea. Cum, nu ştiţi care reclamă? Aveţi puţină răbdare, sigur apare una căreia o să-i dea toţi prietenii voştri share.
V-am povestit despre telenovela mutării Farmaciei Tei în spaţiul din incinta magazinului Carrefour de pe Barbu Văcărescu. Chiar am primit şi nişte comentarii lămuritoare pe tema asta, însă războiul de la distanţă continuă între cele două farmacii din Tei.
Farmacia la Preţ Mic din Tei, prescurtat FLPM, s-a instalat în vechiul spaţiu al Farmaciei Tei, însă vechii chiriaşi se pare că au închiriat nişte spaţiu publicitar pe balconul de deasupra FLPM. “Alege originalul! Suntem în Barbu Văcărescu 154-158. Cu drag, Farmacia Tei”
Vineri a avut loc conferința Influencer Marketing and Ethics in Advertising organizată de PRIAevents, în parteneriat cu Romanian Advertising Council (RAC). A fost genul acela de conferinţă super nişată, la care au participat în special membrii RAC (despre care auzisem destul de vag până acum, recunosc) + ceva presă. În acest moment sunt 74 de membri RAC, companii mari, agenţii importante de publicitate etc. Nu-mi dau seama exact ce caută România TV în acea listă, dar nici n-am cercetat foarte mult, doar mi-a sărit în ochi sigla lor.
În weekend am descoperit întâmplător expoziţia MADE IN RO, ce a fost deschisă vreo 10 zile la Palatul Universul din Bucureşti. Proiectul trece în revistă 100 şi ceva de ani de publicitate românească şi adună o serie de printuri originale, sortate pe câteva epoci: antebelic, interbelic, postbelic şi comunism.
Unul dintre primele amănunte care mi-au atras atenţia în serialul Maniac (Netflix) este existenţa unui serviciu de publicitate numit Ad Buddy. Maniac are loc într-un viitor apropiat, în care oamenii pot plăti servicii sau produse atât cu bani, cât şi cu vizionarea unor reclame.
Nimic special până aici, doar că acest serviciu, Ad Buddy, nu presupune ecrane pe care să fie difuzate nişte clipuri, ci un fel de comis voiajor care vine la “beneficiarul” reclamei şi îi prezintă chestii în persoană. La fel cum se făceau vânzările acum 50 de ani, door-to-door, cu diferenţa că angajaţii Ad Buddy sunt plătiţi să meargă peste tot după cel care trebuie să le vadă.
