Advertising/PR

IN Advertising/PR

Vă mai aduceţi aminte de Rebelde? Era prin 2005 un serial mexican cu nişte tineri care cântau într-o formaţie, RBD. Mexicanii au creat o isterie generală şi au vândut peste 20 de milioane de albume. În fapt, Rebelde e un remake după Rebelde way, un serial argentinian, care a dus la formarea trupei Erreway.

Cam asta încearcă acum ProTV cu Pariu cu viaţa şi LaLa Band.

Mi se pare că e un exerciţiu foarte bun de marketing. RBD a ajuns prin 2006-2007 să vândă în prostie. Vindeau absolut orice promoţionale cu numele formaţiei şi pozele membrilor trupei. În caz că nu vă mai amintiţi, piaţa românească era invadată de penare cu RBD, caiete, ghiozdane şi tot felul de alte accesorii pentru tinerii de şcoală generală sau liceu. Asta pe lângă muzică, evident. Genul ăsta de serial care vine şi cu o continuare în viaţa reală, care dă senzaţia de reality-show, cred că va fi tot mai întâlnit în următorii ani. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR, N-as face

N-aş face o piesă de teatru cu plasare de produse. Din păcate, s-a făcut deja. Cumva, chestia asta îmi aminteşte că până şi teatrul a ajuns rău de tot. Şi putem observa asta din moment ce tot mai multe piese se joacă în cluburi şi baruri. E interesant să vezi teatru în spaţii neconvenţionale, însă actorii se refugiază tot mai des în astfel de spaţii în care îşi pot stabili singuri regulile.

Iar teatrul “convenţional” riscă să fie înghiţit de mirajul publicităţii. În mod normal, omul de comunicare din mine ar fi trebuit să exulte la auzul veştilor despre “Un cuplu ciudat” – prima piesă de teatru cu product placement. Dar iubitorul de teatru n-a putut să-şi ascundă tristeţea. Ce urmează? Să inserăm între replici scurte momente publicitare?

– Domnule, este imposibil, nu poţi să… [Publicitate: Mergeai la toaletă foarte des? Noul Prostamol Uno! ]

În plus, asocierea dintre piesă şi brand nu e deloc fericită. “Un cuplu ciudat” e o piesă slabă, cu un umor uneori inexistent şi alteori ieftin, vulgar, la prima mână. Sigur, cetăţenii din sală se amuzau copios, însă piesa rămâne una cu care n-aş vrea să-mi asociez imaginea. Face parte din piesele de umplutură, categoria B de la Comedie. Iar plasarea de produse, deşi făcută cu o oarecare logică, e pe alocuri intruzivă.

IN Advertising/PR

Acum vreo lună Ashton Kutcher a dat-o în bară pe Twitter. I-a luat apărarea unui antrenor care fusese concediat, fără să ştie că respectivul a fost pus pe liber în urma unor acuzaţii de molestare de minori. După eroarea asta, Ashton a anunţat că renunţă la administrarea contului său de Twitter şi că urmează să predea totul echipei de la Katalyst Media.

Nu-mi dau seama care eroare a făcut un damage mai mare, aia cu antrenorul, sau cea cu echipa de management.

Oamenii vor să comunice direct cu vedeta lor preferată. Nimeni nu vrea un text de PR în locul unei vedete care face greşeli, pune poze din baie şi interacţionează cu lumea. Succesul lor în Social Media constă fix în asta. Când lucram cu o vedetă autohtonă ne-am chinuit ceva timp să o convingem să scrie singură, să pună cât mai multe poze, să comenteze pe Facebook. Rezultatele au fost fabuloase. Imediat ce am convins-o să interacţioneze cu oamenii (şi lumea a simţit că e the real deal) a crescut extrem de mult fanbaseul. Într-un an a crescut de 10 ori ca număr de fani.

Uitaţi-vă la Inna, care scrie singură pe Twitter de multe ori, la Delia Matache, la Pavel Bartoş şi Andi Moisescu. Sigur, toţi îşi pot angaja echipe de PR, dar nu asta e ideea.

IN Advertising/PR, Web

În timp ce noi discutăm despre tot felul de lucruri mai puţin importante, grecii îşi văd de treabă şi se furişează în social media din România 🙂 O mişcare foarte puţin băgată în seamă este intrarea pe piaţa românească a agenţiei Xplain, cei care se ocupă de contul PepsiCo.

Dacă până acum activau de la distanţă în România, în urmă cu câteva săptămâni a fost anunţată pe blogul oficial al companiei deschiderea birourilor de la Bucureşti. Printre tinerii care s-au alăturat noii agenţii se numără Corina Iordache (care până acum ceva timp a ocupat poziţia de Community Manager la Selenis) şi Andreea Burlacu (ex-BEC Media).

I-am cerut Corinei câteva lămuriri legate de Xplain şi a avut amabilitatea să-mi răspundă: Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Până să ajungi la conferinţe gen How to web, Netcamp sau chiar Webstock, e indicat să începi cu conferinţele studenţeşti. Eu am fost prin facultate la o serie de evenimente dedicate studenţilor, organizate atât de asociaţia din care făceam parte – DaAfaceri, cât şi de alte asociaţii.

De multe ori nivelul discuţiilor la astfel de conferinţe e foarte ridicat, iar tot mai mulţi profesionişti din diferite domenii acceptă să participe. Anul acesta MarkeTHINK, seria de workshopuri organizate de DaAfaceri, adună nume importante din domeniul comunicării: Sorin Psatta, Răzvan Mătăşel, Bogdan Theodor Olteanu, Mugur Pătraşcu şi nu numai.

Până pe 6 decembrie, orele 23:59, mai aveţi timp să aplicaţi pentru unul dintre cele 30 de locuri la workshopurile ce vor avea loc între 12 şi 15 decembrie. Programul detaliat e aici. Lista de speakeri este aici. Şi pentru că s-au mai schimbat vremurile, veţi avea ocazia să realizaţi o campanie integrată de marketing pentru Grolsch, un brand foarte cool, la care s-a muncit mult încă de la lansare.

Puteţi aplica pentru MarkeTHINK aici.

Despre DaAfaceri

DaAfaceri este o organizatie de studenti din ASE, infiintata in 2003. DaAfaceri
urmareste dezvoltarea spiritului antreprenorial in randul studentilor si dezvoltarea
profesionala a acestora pentru o mai buna integrare in mediu de afaceri din Romania.

Persoana de contact

Project Manager Carmen Meculescu carmen.meculescu@daafaceri.ro

IN Advertising/PR

Totul începe de la clientul agenţiei de PR. El vrea sau nu vrea să dea bani bloggerilor pentru a scrie despre produsul X. De multe ori nu vrea să plătească bloggerii, nu i se pare normal. Uneori, nici agenţiei de PR nu i se pare normal să dea bani, de-aia e de PR, nu? Şi-atunci se caută soluţii. Dacă i-ar fi dat bloggerului bani ca să le bage în seamă produsul, ar fi fost de ajuns să trimită un comunicat de presă şi eventual să dea în teste jucăria.

Dar pentru că agenţia alege să nu cumpere advertoriale, trebuie să organizeze un eveniment. Altfel, ar trimite comunicatul de presă şi ar risca să ajungă în spam. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

UPDATE: Până să public eu articolul a scris Manafu despre subiect şi a elucidat misterul. BBDO şi Lowe au creat campaniile la propunerea Revistei Biz.

Ne întoarcem din vacanţe în „Românica” sau „Rromânia”. E nasol la Mamaia, aşa că mergem la Nisipurile de aur. Detestăm coada şi îmbulzeala de pe Băneasa, ne uităm aproape cu milă la toţi nefericiţii care pleacă sau vin de la muncă din străinătate. Suntem trişti când păşim iar pe pământ românesc.

Dar iubim România şi vrem să facem tot ce se poate pentru a promova brandul de ţară. În ultimele săptămâni au apărut 3 (TREI!) campanii care promovează brandul de ţară. Mai întâi a fost ROM cu româniisuntdeştepţi.ro. Dăm clickuri şi salvăm imaginea ţării. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

O vorbă din advertising zice că „orice idee mişto s-a mai făcut”.

Citeam azi explicaţiile celor de la Propaganda privind acuzaţiile de plagiat aduse spotului (devenit viral deja) la covrigii Boromir.

Nu e prima şi nici ultima oară cand o reclamă românească seamănă cu ceva din afară. Se întâmplă. Asta cu covrigii şi delfinii nici nu e vreo idee genială pe care n-o poate avea nimeni din lume. La Scoala ADC*RO era o tipă care venise cu o idee foarte mişto care s-a dovedit a fi o campanie super premiată cu vreo 2 ani în urmă. Doar că n-o furase, întâmplător eram de faţă când i-a venit ideea şi ştiam cum a ajuns acolo. Nimeni nu e tâmpit să fure idei premiate acum 2-3-5 ani pentru un concurs de creativitate.

Când te apuci să furi, furi de la o campanie obscură, pe care ai văzut-o undeva în America de Sud, nu de la Cannes Lions.

Şi mai e o variantă: toată lumea se uită pe câte un Luerzer din când în când. Îţi rămâne în cap o idee. După 10 zile primeşti un brief şi subconştientul tău vine cu o idee asemănătoare. Nasol.

Pe de altă parte, nici să explici prea mult n-are sens. Sigur, dacă ne străduim puţin, putem explica şi cum ne-a venit nouă ideea cu „laser, frate”. Dar n-o să ne creadă nimeni. Oricum în memoria colectivă o să rămână că Propaganda a furat o idee pentru Boromir.

IN Advertising/PR


foto via

Săptămâna trecută am primit invitaţie la ceva eveniment de lansare, fără să aflu exact despre ce e vorba. Avea să ne fie prezentată „Indestructibila„, în prezenţa a trei grei pe care s-ar putea să-i ştiţi de pe la Sport.ro – Oncescu, Valahu şi Instalatorul (băieţii care practică un fel de wrestling autohton).

Şi s-au strâns câteva zeci de bloggeri în clubul Fabrica, toţi dorind să afle ce e cu produsul ăsta nou, pentru care se face atâta teasing. După ceva probe menite să demonstreze forţa celor 3 wrestleri, a venit şi revealul. Ascunsă într-un seif, indestructibila s-a dovedit a fi o lanternă. Varta. Moment la care s-a auzit un mare „wow” în jur. Evident, toată lumea a declarat mai apoi, uşor plictisită, că aflaseră de mult despre ce e vorba. Sigur că da.

Sincer să vă spun eu am crezut iniţial că e ceva lansare la ciment/beton/whatever, ţinând cont că The PRactice are în portofoliu şi Carpatcement Holding.

Păi cum, şi atâta deranj pentru o lanternă de 150 de lei? Da. Exact asta diferenţiază PR-ul bun de PR-ul prost.

Dacă se făcea şi evenimentul ăsta cum suntem noi obişnuiţi, ar fi fost cam aşa:

– erau invitaţi vreo 50 de bloggeri la lansarea noii lanterne Varta; jumătate refuzau, un sfert confirmau dar nu veneau
– era invitat ceva şef străin de la Varta care ne povestea despre cum compania vine în întâmpinarea nevoilor pieţei din România şi cum bateriile Varta sunt bune.
– la final reprezentantul Varta dădea cu lanterna de pământ, vedeam toţi că nu s-a spart şi aplaudam
– se aducea mâncarea

Dar pentru că a fost vorba de o agenţie mişto, am avut parte de show. Care e USP-ul acestei lanterne? E indestructibilă. Ok, hai să demonstrăm asta într-un mod spectaculos.

Aştept cu interes evenimente de PR pentru cutii de chibrituri, ace cu gămălie, agrafe sau mine de creion mecanic :p

Meniu