Am o relație complicată cu spectacolele lui Radu Afrim. Unele îmi plac de mor, la altele mor de plictiseală. După cum vedeți, rezultatul invariabil e că nu supraviețuiesc după ce cade cortina.
„La câțiva oameni distanță de tine” inaugurează o categorie nouă. E un spectacol de la care am ieșit cu mixed feelings.
Cred că e un spectacol care ne propune să ieșim din bulă, să vedem și alte lumi din jurul nostru. Citeşte tot articolul
Revin cu lista de recomandări pentru anul acesta, cu menţiunea că rămân valabile şi spectacolele recomandate în anii precedenţi. Încă se joacă O mie de motive şi Tot ce-i minunat în lume (foarte interesant de văzut ambele puneri în scenă ale aceluiaşi text), se joacă şi Taximetrişti la Apollo 111, se joacă şi Pădurea Spânzuraţilor şi Carousel.
FITS 31 are loc între 21 şi 30 iunie, aşa că programaţi-vă de pe acum o plecare la Sibiu pentru că acolo vor fi unele dintre cele mai bune spectacole din România.
Până revin cu câteva articole pe care le am programate pentru zilele astea, vă fac o recomandare rapidă, cu puţină cultură de consumat acasă. Ambele sunt work-related pentru mine, dar le recomand pentru că mă interesează ambele, „pe persoană fizică”.
Pe de-o parte e vorba de o secţiune specială de 1 decembrie pe Blog.FestivalEnescu.ro. Un concert disponibil spre vizionare doar azi: Orchestra Naţională a Franţei sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru cu două lucrări de George Enescu: Simfonia nr. 3 în do major op. 21 de George Enescu și o memorabilă interpretare a Rapsodiei române în la major op. 11 nr. 1 de George Enescu. Citeşte tot articolul
Primul spectacol pe care l-am văzut în stagiunea asta a fost Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci. E o producţie Vanner Collective care se joacă la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, cu Liviu Romanescu, Denisa Nicolae şi Teodora Velescu.
Textul e al Ralucăi Mănescu, aflată la primul text dramaturgic. Dacă ăsta i-a ieşit atât de bine, sunt curios cum vor fi următoarele! Citeşte tot articolul
Teatrul Excelsior are o nouă conducere de ceva timp şi o nouă direcţie. Şi-a propus să se adreseze nu doar adolescenţilor, ci şi tinerilor, să zicem până în 35 de ani.
Cu o abordare fresh, un festival internaţional de teatru tânăr (X Fest) care a avut anul acesta prima ediţie şi o trupă de actori super talentaţi, Teatrul Excelsior apare tot mai des în prim-plan. Au făcut-o cu Opera de trei parale, cu Familia Addams, cu Minunata lume nouă. Am văzut în ultimii ani tot mai multe spectacole bune puse în scenă la Excelsior. Citeşte tot articolul
Zilele astea se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția cu numărul 30. Ne ocupăm și în acest an de comunicarea festivalului, alături de Ruxandra, Antonia și alți oameni care ne ajută în cadrul unei echipe mici și voioase.
Scriu acum câteva vorbe despre campania de comunicare de anul ăsta pentru că sigur n-o să reușesc în altă zi, iar după FITS cine știe ce mai apare în program. Atenție, se va lăsa cu niște informații de culise. Citeşte tot articolul
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are o ediție aniversară anul acesta și ajunge la numărul 30. S-a păstrat perioada de anul trecut, adică chiar în mijlocul verii, între 23 iunie și 2 iulie. Nu că ne-ar scuti asta de ploi, am învățat după atâta timp că Sibiul este imprevizibil când vine vorba de vreme. După mulți ani, iată că FITS-ul nu se mai suprapune peste TIFF, ceea ce e o veste bună pentru iubitorii de cultură din România, care erau nevoiți să se împartă între Cluj și Sibiu. În anii precedenți ultimul weekend de TIFF era și primul weekend de FITS, și de aici o problemă de alegeri.
Va fi o ediție cu totul specială, cu o mulțime de aniversări și invitați de seamă. Vine fiica lui Eugen Ionesco, vine Neil LaBute, vin și israelienii de la Vertigo. Citeşte tot articolul
Am ajuns săptămâna trecută la spectacolul ”câine cu om. câine fără om.” al lui Radu Afrim. De obicei se joacă la Craiova, la Teatrul ”Marin Sorescu”, însă acum am avut ocazia să-l văd la TNB, în cadrul Festivalului Național de Teatru. A fost unica reprezentație din București, genul de eveniment la care trebuia să fii prezent dacă nu vrei să te plimbi câteva sute de kilometri special pentru un spectacol.
În continuare cred că Radu Afrim e extrem de imprevizibil, poate să pună în scenă un spectacol care dă de gândit, dar care e accesibil publicului larg (cum ar fi Pădurea spânzuraților) și în același timp poate fi extrem de ermetic în anumite spectacole. Citeşte tot articolul
Am ajuns în ultima perioadă la câteva spectacole pe care le așteptam de mult, așa că o să încerc să le grupez. De data asta am două recomandări de la Teatrul ACT.
Rosto – a fost invitat anul ăsta la FITS, dar nici nu mi-am făcut mari speranțe să-l văd atunci. A prins bilete Antonia și am ajuns în stagiunea asta. Rosto este parte dintr-un demers inițiat de Marcel Iureș și Alexandru Dabija pentru popularizarea unor texte clasice românești (sau readucerea în prim plan, dacă vreți). E un proiect mai amplu susținut de Raiffeisen Bank prin care au ieșit la lumină mai multe dramatizări ale unor texte de Ion Creangă (Moș Nichifor, Absolut!, N-ai tu treabă!) și dramatizarea făcută de Cătălin Ștefănescu după Moromeții – Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule?
Rosto are la bază mai multe schițe ale lui Caragiale legate între ele de Alexandru Dabija și jucate de Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader. Teoretic e o satiră legată de metehnele vechi ale învățământului, dar practic e mai actual decât oricând. Pe de-o parte râzi, pe de altă parte te oprești și îți dai seama că nu prea ai motive să te amuzi, că lucrurile intră în categoria ”trist, dar adevărat”. Dan Rădulescu se descurcă perfect lângă domnul Iureș, iar Ionuț Toader a fost o surpriză plăcută pentru mine. Citeşte tot articolul
Odată cu toamna s-au redeschis şi teatrele, aşa că e momentul perfect să vedeţi nişte spectacole bune. Sunt câteva pe care le am şi eu pe listă şi sper să prind bilete. Am notat mai jos nişte recomandări, unele spectacole pe care le-am văzut deja, altele pe care vreau să le văd. Citeşte tot articolul
