Prin şcoala generală ştiam foarte bine ce vreau să fac în viaţă. Urma să dau la Facultatea de Medicină, să mă fac chirurg, să trăiesc într-un mediu cu care eram familiarizat şi care îmi plăcea extrem de mult. Valurile vieţii mi-au dat peste cap planurile, am nimerit la filologie în loc de ştiinţele naturii, drept pentru care biologie şi chimie n-am învăţat deloc. Ca să am o şansă decentă de intrare ar fi trebuit să încep meditaţiile la chimie şi biologie prin clasa a 11-a. Doar că în momentul ăla deja mi-era bine, aveam alte pasiuni. Încă nu ştiam ce vreau să fac, dar ştiam că o să fie legat de scris. În plus, recunosc fără nicio ruşine, mi-a fost lene! Şi lenea aia m-a salvat.

Am auzit recent o poveste extrem de tristă: un cunoscut cu un an mai mare decât mine şi-a urmat visul, a făcut cei 6 ani de medicină, iar acum e medic rezident la spitalul Fundeni. Ştiţi cât are salariul? 902 lei plus ceva bonuri de masă. Nouă sute doi lei! După ce omul a învăţat în 6 ani cât n-am învăţat eu în 15. Şi îi plătesc părinţii întreţinere, plus că îl ajută cu bani la greu. Că salariul nu-i ajunge nici pentru banii de buzunar. Repet, e vorba de un tânăr care are aproape 27 de ani şi care salvează vieţi la locul de muncă.

Ştim cu toţii că salariile medicilor sunt mici, la fel ca alea ale profesorilor. Că e nasol, că viaţa e grea, că statul român n-are bani. Dar când auzi de o poveste în cercul de cunoscuţi, când e vorba de un om în situaţia căruia te puteai afla şi tu, parcă îţi dai seama mai bine cum stau lucrurile. 902 lei pe lună! N-are rost să mai spun că toţi colegii mei de generaţie care au terminat un liceu şi au făcut o facultate, oricare ar fi aia, câştigă mult mai mult.