IN Filme

cttm_poster_mic

Acum câteva săptămâni am avut ocazia să văd varianta finală a Closer to the moon, cel mai recent film al lui Nae Caranfil, produs de Mandragora Movies. E povestea celui mai mare jaf din istoria României, cel din 1959, când nişte evrei au atacat o furgonetă a Băncii Naţionale.

Super cunoscut jaful, s-au făcut documentare pe tema asta, chiar şi comuniştii au făcut un film de propagandă folosindu-se chiar de cei care au comis jaful. Nae Caranfil încearcă să spună povestea altfel, să răspundă la întrebarea „de ce au făcut-o?”. Toţi cei care au participat la jaf erau foşti membri ai partidului comunist, făcuseră parte din mişcarea de rezistenţă, au ocupat poziţii fruntaşe prin conducerea PCR. Doar că erau evrei, aşa că au fost îndepărtaţi.

Foarte mişto filmul, Mark Strong şi Vera Farmiga fac nişte roluri bune, atmosfera creată chiar te duce cu gândul la perioada aia. E un film de Hollywood filmat în România cu o echipă în mare parte românească şi cu câţiva actori importanţi din SUA.

Am avut plăcerea să lucrăm la site-ul oficial al filmului în ultimele săptămâni, e online de vineri. Îmi place mult cum a ieşit, găsiţi acolo o serie de informaţii despre echipă, distribuţie, şi oraşele în care va rula filmul.

Closer to the moon e de vinerea asta în cinematografele din toată ţara, merită să mergeţi să-l vedeţi.

IN Advertising/PR

Probabil că aţi observat asta în ultimii 4-5 ani, dar devine din ce în ce mai evident. Nu mai lucrăm în advertising, lucrăm într-un business al studiilor de caz bine scrise. Nu mai facem comunicare pentru produse, facem comunicare pentru ideile care ne-au venit şi pe care le-am implementat într-un cartier mărginaş sau pe un site obscur, cu un buget redus, uneori fără ştiinţa clientului.

Iar ăsta de mai jos e doar cel mai recent exemplu. Nu contează că nu ajungem la oameni prin campania respectivă, important e să ajungem prin studiul de caz pe care îl scriem pe urmă. Când eram eu mic ideile astea erau catalogate drept „ghosturi” şi descalificate din festivaluri, acum vremurile s-au mai schimbat.

IN Sunday's Media Recap

Marţi s-au decernat premiile de excelenţă IAA 2014. Detalii.

Facebook închide serviciul de email, un alt produs care n-a avut succesul scontat. Detalii.

La Barcelona  a avut loc Mobile World Congress 2014, o serie de materiale de la faţa locului găsiţi aici.

Alte ştiri pe scurt: Youtube şi-a schimbat puţin designul, Facebook schimbă organizarea campaniilor, se pot edita postările de pe o pagină de brand pe Facebook, Social Media în România (Februarie), s-a lansat Braşov Leo Academy, Nokia cu Android.

IN Politics

În timpul protestelor din Ucraina, înainte să fie gonit preşedintele Ianukovici, miniştrii de externe din Franţa, Germania şi Polonia s-au întâlnit cu oficialii de la Kiev. Acum, după ce ruşii au adus  soldaţi şi tancuri pe teritoriul Ucrainei, Polonia cere o întâlnire NATO pentru că se simte ameninţată.

România e şi ea membră UE şi NATO, are şi ea ditamai graniţa comună cu Ucraina, dar nu ne-a chemat nimeni la nicio întâlnire. N-aş zice că e un semn bun. Bine, nici nu-i condamn pe reprezentanţii UE, voi l-aţi trimite pe Titus Corlăţean să negocieze ceva? Orice?

IN Casual stuff

Au apărut deja primele semne că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui. Până să se închidă taraba mai e mult, dar să punctăm acest moment. După ce au distrus NewsFeedul din Facebook, brandurile strică şi Twitter. Nu m-ar mira ca partea asta să ajungă tot la agenţiile de media în curând.

But now, at least as far as brands and marketers are concerned, the emphasis is less on social, more on media. Twitter and other social platforms have simply become means by which brands can push out messages.
Has Twitter been reduced to just another broadcast platform?

The channels that were supposed to create mutual value between businesses and their consumers have mostly become condescending like-bait and embarrassing attempts at relevancy. The “Attention Economy” is crashing.
The Social Media Industry Is Broken—And It’s Our Fault

IN Casual stuff

hoinaru_radio3net_small

Miercuri seară am fost la Radio 3 Net „Florian Pittiş”, la emisiunea Microfonul deschis: Web 2.0, realizată de Maria Isopescu. Am vorbit puţin despre 2013 Media Recap, despre ce-o să se întâmple în 2014, despre colaborarea cu GolinHarris şi despre blogging.

A fost mişto, m-a sunat lumea să mă felicite, m-am simţit bine la microfon. Aveţi mai jos înregistrare pentru cine a ratat emisiunea live.
Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Un serial care promite, mai ales pentru pasionaţi. Pentru cei care nu ştiu cine sunt domnii din clipul de mai jos… well… nu vă mai chinuiţi, probabil că n-o să fie la fel de amuzant.

Şi ăsta e abia trailerul! Via

IN Casual stuff

FC Dinamo şi-a lansat un nou site. Îi ştiţi, echipa aia de fotbal care încearcă de 10 ani să ajungă în grupele Champions League. Eh, cineva s-a gândit că ar fi bine să analizeze siteul din poziţia de specialist pe online cu directă aplecare pe zona de sport.

Gusti Roman face praf noul site FcDinamo.ro şi pe cei de la Webstyler, care au dat dovadă de „experienţă modestă”. Ok, poate că nu dorm eu noaptea în tricouri cu Bogdan Niţu, nu sunt cel mai mare fan, dar să zici că Webstyler are experienţă modestă în condiţiile în care majoritatea siteurilor pe care le păstoreşti sunt blocate în 2007 mi se pare super amuzant.

Noul site al dinamoşitilor e curăţel, un site aproape corect, poate nu demn de o campioană a României, dar nici Dinamo nu mai e la nivelul ăla. Evident, dacă stăm să-i căutăm toate bugurile, o să găsim câte ceva. Dar nu mai bine ne vedem noi de siteurile noastre? Într-o oră, cât a durat analiza asta, nu făcea mai bine Gusti Roman ceva cu siteul Pariori.ro? Sau cu Campionate.ro? Sau alea sunt super moderne?

IN Casual stuff

La invitaţia Mariei Isopescu, în seara asta merg la Radio3Net, la emisiunea Microfonul deschis: Web 2.0 (talk-show despre online, tehnologie, digital). Începând cu orele 21:00 voi vorbi despre 2013 Media Recap, despre colaborarea cu GolinHarris, despre trendurile pentru 2014, despre ediţiile precedente ale Media Recap.

Deoarece colega Raluca Duţă e într-un loc cu soare, o să-mi revină mie sarcina să reprezint şi Bridgeul GolinHarris la microfon. Should be fun 😀

IN Casual stuff

Recent am asistat la discuţia unor oameni din companii care se plângeau de lipsa de informaţii live de la diverse evenimente din industria de comunicare. Erau oameni care n-au reuşit să ajungă la anumite evenimente şi ar fi dorit să citească pe Twitter şi Facebook concluzii, idei exprimate de speakeri, statistici din studiile prezentate. Însă de la o vreme încoace ne-am obişnuit (şi mă includ aici pentru că pic uneori în acest păcat) să vorbim fără să spunem nimic despre evenimentul în sine.

Le ştiţi, sunt tweeturile alea clasice:

Am ajuns la #evenimentdecomunicare, cine mai e pe aici?

Sala plină la #conferinţaX, aşteptăm prezentările!

Pe urmă clasicele poze cu ce-au pregătit partenerii în standurile de pe holuri (bomboane, magneţi de frigider, poze cu hostese).

Şi, nu în ultimul rând, tweeturile care mă enervează cel mai tare:

Foarte tare prezentarea lui X de la #eveniment!

Le zice bine de tot Cutare la #conferinţă! Mereu e o plăcere să-l asculţi.

Ok, ne bucurăm că e foarte tare, dar zi-ne şi nouă despre ce e vorba dacă tot te apuci să dai ceva pe hashtag. Şi nu, nu e vina organizatorilor că nu suntem noi în stare să extragem un singur citat şi să-l dăm pe Twitter.

IN Casual stuff

 facebook_budget

De fiecare dată când nu merge ceva cum trebuie pe Facebook şi completaţi nervoşi un formular la care ştiţi că n-o să vi se răspundă prea curând, mai aruncaţi un ochi pe harta asta. Bugetul cheltuit de companiile din Europa Centrală şi de Est pe Facebook reprezintă 0,70% din bugetul total. Asia stă mai bine decât noi, America Latină stă mai bine decât noi. Practic, în ochii ălora de la Facebook, suntem mai importanţi decât africanii şi decât pinguinii din Antarctica. Şi, dacă stau bine să mă gândesc, africanii s-ar putea să ne depăşească pentru că au mai multe conturi.

via

Meniu