Apropo de sistemul de învăţământ care e total defect şi de victimele lui, mi-am adus aminte de un curs din anul I de facultate. Profa a făcut o scurtă pauză de la predarea materiei şi ne-a întrebat de ce şi cu ce aşteptări am venit la secţia respectivă (Comunicare şi Relaţii Publice, Litere, Unibuc). Mulţi au răspuns că încă nu ştiu ce vor să facă în viaţă, dar că li s-a părut interesantă secţia şi că au ales-o fără să ştie cât de mult li se potriveşte.
Mie nu mi-a venit să cred. Erau o grămadă de oameni care au vrut „să încerce”, să vadă dacă „li se potriveşte”. Au rezultat zeci de absolvenţi care lucrează în domenii total diferite de comunicare, oameni cărora nu le-au folosit la nimic cunoştinţele acumulate în facultate. Dar şi-au permis să-şi piardă câţiva ani din viaţă, „de test”. Cei mai mulţi dintre ei s-au prins pe la jumătate că n-au nicio treabă cu domeniul, dar au continuat ca să-şi ia o diplomă.
Pe mine mă sperie oamenii ăştia care se aruncă cu capul înainte la plesneală. Nu că aş fi fost mai breaz, însă am ştiut mereu exact ce vreau să fac. Acel „ceva” s-a schimbat de vreo 3 ori în anii de facultate, dar măcar era în aceeaşi zonă.
Iar acel „Mi se potriveşte?” din facultate se transformă câţiva ani mai târziu în „Oare îmi permit să plătesc maşina asta?„.
