Chiar dacă nu v-am dat mesaje (pentru că sunt un scârţar), să ştiţi că mă gândesc la voi. Crăciun fericit, băi cititorilor! 🙂
Rămân valabile
question_answer0
IN Casual stuff
Am o dilemă
question_answer8 comentarii
IN Casual stuff
Dacă noi îi avem pe Hruşcă şi Fuego, ei – străinii – pe cine au?
Poate pe George Michael şi Mariah Carey, din moment ce există doar două cântece de Crăciun: Last Christmas şi All I want…
PS: acest post este dedicaţie pentru Ellunes (ocazie cu care folosesc Embedul tweeturilor)
Mie ăştia mi se par blogări adevăraţi. Care şi în Ajun, între două sarmale, bagă un post pe blog!! :))) Bine, bă!! Campanii Fericite! :*
— Mihai Mateaş (@Ellunes) December 24, 2011
Rămânem pe poziţii
question_answer3 comentarii
IN Casual stuff
Chiar dacă toată lumea şi-a închis prăvălia şi s-a cărat acasă, eu rămân pe aici, cu riscul de a părea un dependent de internet. Cârnaţii sunt gata, sarmalele mai trebuie doar să fie puse pe foc, cadourile sunt cumpărate. Aşa că nu-mi rămâne decât să o ard pe net, să citesc şi să mă uit la filme ca parte din dezavantajele vieţii de bucureştean. Noi n-avem unde să ne ducem acasă de sărbători, putem cel mult să facem o vizită rudelor de prin oraş. Şi părinţii noştri nu mai pornesc sărbătoarea când ajungem acasă, pentru că oricum ne văd cel puţin săptămânal, dacă nu în fiecare zi.
Iar pentru bucureşteni „I’m driving home for Christmas” ţine fix 3 minute, eventual puţin mai mult dacă prindem 2 semafoare consecutive. Şi pentru asta îi invidiez pe provinciali. Puţin, nu mult 😛
E clar: ceva se întâmplă!
question_answer4 comentarii
IN Casual stuff
Săptămâna trecută am fost cu papa bear la shopping, ca băieţii. Trebuia să-şi cumpere diverse chestii şi am ajuns în AFI, epicentrul Crăciunului comercial. Îmbulzează, copii urlători, gură-cască şi reduceri. Nu mi-a venit să cred, aveam impresia că m-am trezit în ianuarie. Păi acum vine Moş Crăciun sau vine Moş Reducere, vorba blondei?
Oare chiar e criză? Parcă ieşiserăm, parcă România era ferită de orice probleme. Trebuie să se fi întâmplat ceva cu adevărat semnificativ dacă tu, comerciant român, decizi să faci reduceri de preţ fix când ne e lumea mai dragă, când vin bonusurile de sărbători şi am da oricât pentru produsele pe care le vrem. Doar n-o să rămânem singuri şi trişti de Crăciun şi Revelion!
Cum? 300 de lei o pereche de chiloţi roşii? Să-i luăm, că e nevoie de ei! Nu contează că vin reducerile în ianuarie şi vor fi la jumătate de preţ!
Din păcate reduceri nu erau decât la brandurile astea mai pentru tot poporul (H&M, C&A etc.), n-ai să vezi reduceri la Levi’s sau Calvin Klein. Ei le păstrează pentru ianuarie şi februarie, când vine pe bune Moş Reducere ăla de care zicea Miruna.
Iar eu, datorită unor clienţi simpatici, care s-au gândit că e şi 2012 un an bun pentru achitat facturi, ştiu sigur că o să am cu ce să-mi fac cumpărăturile în ianuarie.
Valentin-Narcis Sturzu – filmări în jurul lumii
question_answer1 comentariu
IN De soi
Pe Valentin-Narcis Sturzu (aka Bimus) îl ştiu de vreo 3 ani, când încă nu colabora cu Monden.info (devenit apoi Urban.ro). Pe atunci se filma şi posta pe videologul lui tot felul de întâmplări. După vreo 2 ani a ajuns să colaboreze cu o serie de artişti români alături de echipa CevaDeVis. Tot el s-a ocupat de montajul clipului „Taxi – Cele două cuvinte (varianta bloggerilor)”.
A început anul prin Dubai, a continuat în Mexic şi Sri Lanka, iar acum câteva săptămâni s-a întors de la New York. Un drum lung făcut de tipul care se filma pe treptele de la Muzeul de Istorie acum aproape 3 ani. Citeşte tot articolul
Business autohton
question_answer2 comentarii
IN Revolte
Zilele astea am tot făcut drumuri pe la spitalul Floreasca. De când n-am mai fost eu pe acolo s-au mai schimbat lucrurile, e ceva mai civilizat. Acum, cel puţin la terapie intensivă, vizitatorii nu mai au acces decât cu echipament de protecţie (acoperitorii ăia de încălţăminte şi halatul steril). Mi se pare o măsură excelentă şi e bine că se respectă.
Doar că nu prea ai de unde să-ţi procuri respectivul echipament. Pe fiecare etaj există câte un automat, asemănător cu cel de cartele telefonice, în care bagi 5 lei şi primeşti echipamentul. Foarte corect, n-o să suporte statul român toate cheltuielile astea. Doar că automatele respective n-au produse de câteva zile bune. Doar într-un singur loc din spital mai găseşti, la etajul 4.
Din câte se pare automatele alea sunt proprietatea firmei Ermetic SRL, care produce şi consumabilele. Presupun că ei au dotat spitalul, ei se ocupă de aprovizionare şi tot ei încasează banii. Şi-atunci, de ce nu pot să cumpăr produsul? De ce îţi place să pierzi bani în fiecare zi?
Să zicem că în automatele alea intră cam 200 de cutii de-astea mici. Înmulţit cu 5 lei înseamnă 1000 de lei x 7 etaje înseamnă 7000 de lei. Bani din care pierzi pentru că n-ai încărcat la timp aparatele. În unele cazuri mai găseşte personalul spitalului nişte echipament pentru vizitatori, în alte cazuri aceştia sunt lăsaţi să intre pentru că nu există produse. Ce sens are să pierzi bani şi să pui sănătatea unor oameni în pericol pentru că tu n-ai gândit un sistem logic de aprovizionare?
Ca în filmele cu proşti
question_answer1 comentariu
IN Caterinci
Într-un bloc oarecare dintr-un cartier bucureştean s-a oprit la un moment dat căldura. Locuitorii, prea grăbiţi să-şi facă cumpărăturile de Crăciun, au aşteptat ca problema să se rezolve de la sine.
După vreo săptămână, cineva s-a gândit totuşi să-l întrebe pe administrator care e problema. Administratorul, mirat, a vorbit cu instalatorul blocului şi i-a semnalat problema. Instalatorul, la fel de mirat, a mers la subsol şi a reparat.
De ce n-au reparat mai devreme defecţiunea? Pentru că atât administratorul, cât şi instalatorul aveau centrală termică proprie şi nu ştiau că nu e căldură în bloc.
Întâmplător
question_answer8 comentarii
IN Caterinci
Acest post este un pamflet
Întâmplător, ieri am aflat despre un flash-mob ce urma să aibă loc într-un oraş apropiat de cel în care domiciliez. Întâmplător, mă aflam în mallul în care se anunţase flash-mobul fix la ora stabilită şi, întâmplător, eram chiar în zona food court. Întâmplător, aveam camera pornită fix când au început ca din senin să cânte nişte indivizi pe care, întâmplător, îi şi cunoşteam! Am avut surpriza să constatat ulterior că şi alţi bloggeri nimeriseră întâmplător în acelaşi mall, la ora anunţată pentru flash-mob.
Întâmplător, astăzi mă dădeam pe net, încă uimit de concidenţa maximă ce mi se întâmplase cu o zi înainte, când am descoperit clipul ăsta de mai jos. Se pare că, întâmplător, a surprins momentul şi o echipă de cameramani profesionişti. Ce chestie, domnule! Citeşte tot articolul
N-aş face 6
question_answer1 comentariu
N-aş face o piesă de teatru cu plasare de produse. Din păcate, s-a făcut deja. Cumva, chestia asta îmi aminteşte că până şi teatrul a ajuns rău de tot. Şi putem observa asta din moment ce tot mai multe piese se joacă în cluburi şi baruri. E interesant să vezi teatru în spaţii neconvenţionale, însă actorii se refugiază tot mai des în astfel de spaţii în care îşi pot stabili singuri regulile.
Iar teatrul “convenţional” riscă să fie înghiţit de mirajul publicităţii. În mod normal, omul de comunicare din mine ar fi trebuit să exulte la auzul veştilor despre “Un cuplu ciudat” – prima piesă de teatru cu product placement. Dar iubitorul de teatru n-a putut să-şi ascundă tristeţea. Ce urmează? Să inserăm între replici scurte momente publicitare?
– Domnule, este imposibil, nu poţi să… [Publicitate: Mergeai la toaletă foarte des? Noul Prostamol Uno! ]
În plus, asocierea dintre piesă şi brand nu e deloc fericită. “Un cuplu ciudat” e o piesă slabă, cu un umor uneori inexistent şi alteori ieftin, vulgar, la prima mână. Sigur, cetăţenii din sală se amuzau copios, însă piesa rămâne una cu care n-aş vrea să-mi asociez imaginea. Face parte din piesele de umplutură, categoria B de la Comedie. Iar plasarea de produse, deşi făcută cu o oarecare logică, e pe alocuri intruzivă.
Alex Cîrstea – cinci luni pe mare
question_answer7 comentarii
IN De soi
Alex Cîrstea lucra la GSP, făcea parte din Echipa de fotbal a Bloggerilor şi era implicat în comunitatea online din Bucureşti până când s-a hotărât să plece să lucreze pe un vas de croazieră. Am urmărit experienţa lui, împărtăşită parţial pe blogul personal, iar acum, când s-a întors, i-am pus câteva întrebări la care mi-a răspuns în rândurile de mai jos.
Sociale
Descarcă gratuit eBook-ul
Statistici TopBlog
