Aseară am participat la lansarea volumului „Versez” a lui Iv Cel Naiv. Am concluzionat, după încheierea evenimentului, că a fost, probabil, cea mai proastă lansare a unui volum bun. De ce? În primul rând pentru că n-a răspuns unei nevoi minimale: aceea de a dezvălui identitatea lui Iv. Trebuie să vă spun că grămada de tipe strânse la Cafe Verona nu era acolo pentru a asculta nişte oameni simpli vorbind despre Iv Cel Naiv. Nu.

Tipele veniseră acolo pentru a se asigura că Iv este un tip prea gras sau prea slab pentru gustul lor, prea scund şi bărbos, pistruiat şi, oricum, în niciun caz mai atractiv decât gagiul cu care erau de mână sau pe care îl aveau acasă. Pentru că n-ar fi frumos şi nici constructiv ca un tip care scrie versuri aşa mişto să mai şi arate bine.

La rândul lor, domnii sau domnişorii care participau veniseră să se asigure că Iv nu e vreun tip fictiv dar atractiv, pentru care domnişoarele să facă vreo altă pasiune decât cea literară.

În fine, cei foarte tineri, care n-aveau fantezii cu un probabil Iv atractiv, veniseră să-l vadă pe Iv cel boem, genul care stă toată ziua şi fumează la Capşa cu prietenii lui scriitori.

Doar că Iv n-a fost nimic din toate astea, ci un amalgam de păreri ale multor oameni foarte emoţionaţi şi o înregistrare audio menită să mai potolească nevoia exacerbată de cunoaştere a tinerelor prezente. Cam puţin, pentru un produs de marketing atât de bine construit (deşi nu vrea să admită, Iv e un produs şi pentru că cei de la Editura Vellant îl vând, devine inevitabil un produs de marketing). Sper doar ca poetul să rămână sub pseudonim în continuare dacă a apucat-o pe drumul ăsta şi nu să se arate după încă vreo 2-3 volume. N-ar fi deloc spectaculos, ba chiar previzibil.