Încerc o selecţie a celor mai bune 7 spoturi de anul trecut. În 2010 au fost 5, în 2009 au fost 3 şi în 2008 a fost unul singur.
1. Chrysler – Imported from Detroit e cu siguranţă cel mai mişto spot al anului, un ad care transmite emoţie, mai ales dacă ştii prin ce-a trecut Detroitul în ultimii ani.
Ne-am întors din tradiţionala vacanţă de sărbători, ocazie cu care am făcut tradiţionala vizită pe la rude, am mâncat tradiţionalele bucate româneşti, am băut tradiţionalul vin de ţară şi tradiţionala palincă înainte de masă. După asta am stat la tradiţionala coadă de pe Valea Prahovei, am schiat pe tradiţionalele pârtii cu zăpadă artificială, am făcut tradiţionala criză biliară şi ne-am întors fericiţi în tradiţionalul şir indian kilometric.
Acum, ne putem întoarce la tradiţionala zi de luni, care după ce că e luni, mai e şi prima zi de muncă din an, dublu motiv de depresie. Nu ne rămâne decât să postăm tradiţionalele lamentări pe Facebook, Twitter şi pe unde mai apucăm, ca să ştie toată lumea cât de puţin ne plac nouă tradiţiile astea legate de muncă şi cum le preferăm pe cele legate de mâncare şi băutură.
Revenim, după pauza de sărbători
Săptămâna asta debutează CES 2012, cel mai important târg de tehnologie din lume. Victor Kapra şi George Buhnici sunt în Las Vegas şi transmit de la faţa locului.
ProTV a luat-o pe coajă de la Antenă de Revelion (PRO a avut câteva piţipoance + Liviu Vârciu + doamna Bamboi, Antena a avut ceva manelişti). Detalii.
Călin Fusu anunţa la finalul anului trecut că urmează să se concentreze pe cele două businessuri profitabile: Zumzi şi BestJobs. Adică Neogen urmează să se închidă. Detalii.
Londra pregăteşte pentru Olimpiada de anul acesta cea mai mare zonă cu acoperire Wi-Fi din Europa. Detalii.
CapsLock.ro, site pornit de Vali Petcu şi Bobby Voicu în urmă cu câţiva ani este redirectat de săptămâna asta către ReFresh.ro.
Alte ştiri pe scurt: contul Springtime e la Violet, ThinkDigital este reprezentantul de vânzări al Facebook în România, Irinel Columbeanu îşi anunţă pe Youtube candidatura la Primăria Capitalei iar Kodak a intrat în faliment.
În caz că nu ştiaţi, la momentul actual se află pe piaţă 3 emisiuni ale monedei de 50 de bani: cea clasică, pe care o ştiu majoritatea românilor, ediţia cu Aurel Vlaicu pe spate (emisă într-un milion de exemplare în 2010 cu ocazia a 100 de ani de la primul zbor) şi ediţia cu Mircea cel Bătrân pe spate (emisă la sfârşitul lui 2011 cu ocazia a 625 de ani de la urcarea domnitorului pe tronul Ţării Româneşti).
Aş fi curios să aflu cât a cheltuit BNR pentru comunicarea celor două emisiuni. Monedele aniversare nu seamănă deloc cu cea clasică şi pot fi confundate foarte uşor cu valute străine. Eu unul n-am văzut nici măcar un afiş, niciun pliant, nici măcar la televizor n-am prins când s-a anunţat. Oricum, lucrurile de genul ăsta ar trebui să fie comunicate într-o campanie de informare a populaţiei care să ţină măcar câteva săptămâni. Citeşte tot articolul
Am fost în ultima vreme la vreo 3 filme de animaţie pentru copii – Aventurile lui Tin Tin, Puss in boots şi, aseară, Happy Feet 2. Niciunul nu m-a dat pe spate, Puss in boots m-a amuzat puţin. Celelalte două chiar mi-au displăcut, ba chiar Happy Feet m-a deprimat total.
Nişte pinguini care cântă şi dansează se văd înconjuraţi de blocuri mari de gheaţă. O colonie întreagă se trezeşte captivă fără mari şanse de supravieţuire, fără resurse de hrană. Un fel de 127 hours cu pinguini animaţi. De aici începe angoasanta luptă pentru supravieţuire, cu Mumble în rol de salvator al naţiunii. Dramă cât cuprinde, cu nişte oameni care vin să salveze pinguinii dar pleacă atunci când începe un viscol puternic, cu alţi pinguini care vin în ajutorul colegilor imperiali dar la un moment dat ajung să-şi pună viaţa în pericol, cu nişte lei de mare care apar să salveze situaţia.
Pe lângă asta e şi drama interioară a lui Erik, fiul lui Mumble, care nu poate să danseze, dar descoperă la final că e cântăreţ. Până atunci se simte singur, nu se regăseşte între ai lui şi se izolează de grup.
În amestecul ăsta dramatic inseraţi câteva cântece, unele vesele, altele de jale (dar nu jalnice) şi vă iese Happy Feet 2. Din film lipseşte doar partea Hapyy. Şi cea cu „feet”, pentru că Mumble nu mai dansează aşa mult ca în primul film.
Mişto vocile, efectele 3D (dacă vreţi totuşi să-l vedeţi, încercaţi la Imax, măcar să ştiţi o treabă) şi cei doi krilli inspiraţi după veveriţa din Ice Age – cu excepţia că ăştia sunt doi şi vorbesc.
În 2008 începeam o tradiţie ce avea să continue în următorii 2 ani: o selecţie a celor mai sugestive fotografii făcute de-a lungul anului cu telefoanele mobile. Retrospectiva foto depăşea anul trecut graniţele blogului personal şi ajungea, într-o formă uşor modificată, la Denisuca.
2008, 2009 şi 2010. Să vedem şi 2011: Citeşte tot articolul
2011 a fost un an plin pentru blogosferă. O serie de branduri noi au ales să desfăşoare campanii online prin intermediul blogurilor. Asta a constituit în acelaşi timp atât un lucru bun, cât şi un lucru rău. Un lucru bun, pentru că a crescut felia pentru bloggerii mari şi pentru că au apărut bloggeri noi care au avut campanii sporadice. Pe primii asta i-a ajutat să fie mai relaxaţi, să producă conţinut mai bun, să dezvolte noi proiecte. Pe cei din urmă i-a motivat, i-a îndemnat să se profesionalizeze, să scrie cât mai des, să acorde o importanţă mai mare blogului personal, în speranţa că vor veni şi alţi bani. Citeşte tot articolul
Până acum un an şi ceva erau o grămadă de discuţii privind facturile din casă şi achitarea lor. Cine plăteşte curentul, cine se duce să plătească gazele, cine are timp să meargă să plătească telefoanele. La un moment dat am început să şi folosesc serviciul HomeBank de la ING, pe care îl aveam activat de mult timp.
Acum, după ce am mai prins ceva experienţă, toată treaba cu facturile durează vreo 20 de minute pe lună şi nici nu există riscul să uit vreuna neplătită.
De fiecare dată când primim o factură o pun într-un teanc, la un loc cu celelalte neplătite. La sfârşitul lunii, după ce au venit toate, facem calculele şi depunem suma pe card, la un ATM cu SelfBank. Norocul face să am unul foarte aproape de casă (ghinionul face ca acest ATM să fi fost stricat de pe 24 decembrie). Citeşte tot articolul
Mi-am adus aminte de întrebarea care m-a măcinat în ultimele săptămâni. De ce mai există covrigi de Buzău? Cine-i mai mănâncă? Covrigii de Buzău mi se par cea mai odioasă amintire a sărăciei. Apă, sare, făină şi nişte drojdie. Totul într-un amestec tocmai bun să-ţi spargi dinţii.
Înţeleg că unii oameni or fi nostalgici şi mai ronţăie din când în când nişte covrigi ca să-şi amintească de vremurile în care mergeau la colindat şi primeau aluatul ăsta întărit, dar acum n-o mai ducem chiar aşa rău.
Ne-a adus cineva nişte covrigi şi zac în debara. Pentru că înainte să-i mâncăm va trebui să terminăm bomboane de pom, prăjituri, tort şi alte chestii. Deci probabil că vor ajunge la gunoi.
Deci serios, de ce mai există covrigii de Buzău când ne permitem aproape orice altceva mai bun?
Prin octombrie nişte bloggeri s-au strâns să construiască case undeva în Prahova. Nu pentru ei, ci pentru nişte oameni care aveau nevoie de un acoperiş. Totul în cadrul proiectului BigBuild. Din păcate n-am putut să ajung la acţiunea respectivă, deşi mi-ar fi plăcut. Poate nu par, dar sunt destul de gospodar şi îmi place să meşteresc tot felul de chestii prin casă.
Pe la mijlocul lunii decembrie cei de la Habitat for Humanity (ONG-ul care a venit cu iniţiativa) au câştigat cu BigBuild premiul „Proiectul de voluntariat al anului 2011 în domeniul social” la Gala Naţională a Voluntarilor. Totodată a fost pornită o nouă etapă, pentru 3 familii din judeţele Mureş, Călăraşi şi Giurgiu. Citeşte tot articolul
Dacă eram în SUA, Răzvan ar fi părăsit postul lui de vice-preşedinte al Microsoft şi şi-ar fi făcut o televiziune numită TrafficTV. Acolo ar fi transmis starea traficului din toată lumea şi ne-ar fi scutit de reportaje cu turiştii români blocaţi pe drum spre magicele staţiuni de pe valea Prahovei.
Serios, mai e o ştire că s-a blocat traficul la Comarnic şi Buşteni? Mai e o ştire că trebuie să stai 20 de minute ca să poţi trece de Sinaia? Dacă nu, cred că-i putem lăsa în pace pe reporterii ăia, poate au şi ei ceva mai bun de făcut, o sarma de mâncat.
Clipul de mai jos e făcut acum câteva zile, când „mii de turişti” porniseră să petreacă Revelionul pe pârtia Clăbucet sau la Sinaia, la 3,5 lei/oră parcarea. Citeşte tot articolul
