Muzica Alinei Manole mă bucură de mai bine de 15 ani. Nu mai ştiu exact momentul în care am descoperit-o, dar ştiu că o bună prietenă m-a dus la un concert de folk-jazz în Clubul Ţăranului prin 2008.
În 2009 am ajuns la lansarea Luna Pătrată de la Teatrul Ion Creangă şi m-au impresionat mai multe lucruri: punctualitatea, soundul perfect, numărul mare de fani pe care îi avea Alina încă de pe atunci. Citeşte tot articolul
Undeva pe la intersecţia de la Piaţa Bobocica sunt semnele astea de circulaţie. Unul trimite spre Urziceni, altul spre Ploieşti, alte două trimit spre nicăieri, dar au fost în continuare lăsate pe stâlp. La cum arată, pare că au prins mineriadele acolo.
Habar n-am care e motivul pentru care au rămas alea acolo, dar aş putea să pariez că nu e doar delăsare. De cele mai multe ori e şi o problemă cu legea. În ultimii 10 ani am auzit de prea multe ori că nu ne permite legea. Vedeţi voi, s-a ajuns în punctul în care ne-am furat de atâtea ori singuri căciula, încât legile au devenit din ce în ce mai anti-hoţ. Numai că asta implică, automat, şi că sunt anti-logică, anti-cetăţean şi anti-eficienţă. Citeşte tot articolul
Acum câteva săptămâni am primit un mesaj de la Netflix legat de adresa principală de pe care folosesc contul. E o schimbare anunţată de mult timp, care părea că nu mai vine. Am înţeles că unii oameni au primit mesajele acum mult timp, mă aşteptam să facă roll-out concomitent pentru toţi utilizatorii.
După ce am activat opţiunea cu extra membru am putut indica o adresă de email către care să se trimită o invitaţie. Am folosit tot una dintre adresele mele, am setat o parolă şi a mai durat vreo 3-4 săptămâni până să-mi aduc aminte să duc procesul până la capăt. A fost nevoie ca Netflix să-mi trimită un fel de final warning înainte de a anula invitaţia. Oricum contul extra se adăugase la plată, deci probabil că aş fi putut să merg la nesfârşit fără să închei procesul de adăugare a unui nou membru, până la urmă pe ei în interesează să încaseze nişte euro în plus pe lună, să raporteze către acţionari, să dea bine pe bursă cifrele. Citeşte tot articolul
Articolul lui Radu cu portofelul mi-a adus aminte de problema mea mai veche cu buletinele pe formatul actual. Le-am detestat mereu şi abia aşteptam să se treacă la modelul de buletin cu chip, ca să rezolv o problemă enervantă. Din fericire plătesc atât de mult cu telefonul sau cu ceasul, încât portofelul iese destul de rar din buzunar, deci uit de buletin.
Speram să-l schimb după nuntă, dacă tot l-a schimbat şi Antonia, dar am aflat că mai durează până se face trecerea. Era o problemă cu furnizorul de plastic pentru noile buletine.
Am căutat pe net şi am aflat că ar fi trebuit să intre în „producţie” de la 1 ianuarie şi în Bucureşti. Cu toate astea, nu ştiu pe nimeni care să fi trecut pe noul buletin şi mă întreb cât o să mai dureze.
Pentru că imediat ce se dă drumul cred că mă duc cu o plasă, cu scăunel, şi îmi ţin rând la coadă.
Între timp pregătesc ştampila să-l votez pe cel care ne reduce şi taloanele auto la un card de plastic.
Ştirea asta mi-a atras atenţia pentru că nu prea auzi des de aşa ceva. Un proiect mare de infrastructură din Belgia a fost reluat, după ce ani la rând a rămas în aer. E vorba de un inel ocolitor al oraşului Antwerp, un fel de autostradă A0 pe steroizi.
Proiectul a început la mijlocul anilor ’90 şi s-a făcut pe jumătate, astfel încât pentru şoferi e un chin să tranziteze zona respectivă. Culmea, la început s-a pierdut mult timp cu studii, cum se întâmplă şi la noi acum. S-a discutat iniţial varianta în care se făcea un mare pod, de 1.5 kilometri lungime şi 150 de metri înălţime, un proiect gigantic. Însă locuitorii din Antwerp s-au opus. Aşa că s-a ajuns la această variantă de tuneluri complexe, care vor avea o bandă dedicată inclusiv pentru biciclişti. Citeşte tot articolul
Nu cred că m-a entuziasmat atât de mult un fast-food de la momentul în care am descoperit Efendi.
Acum vreo două săptămâni eram pe la Piaţa Amzei, aşteptam să se termine Art Clubul Antoniei, aşa că am intrat la Le Bab Fried Chicken. E un spaţiu mic, cu câteva mese, aflat lângă intrarea în Teatrul Ion Creangă. În principiu este loc de take away, dar servesc şi la acea terasă acoperită (care vara presupun că devine o terasă normală). Citeşte tot articolul
Am tras un nou episod din Ora de Digital, de data asta despre raportul celor de la Data Reportal. Am dezvoltat nişte lucruri pe care le-am mai discutat aici într-un articol de acum câteva săptămâni. Citeşte tot articolul
Sunt câteva lucruri pe care am vrut să le las scrise aici, ca să pot da linkul oricui emite păreri legate de reclamele de la Super Bowl şi ca să-mi aduc aminte peste ani.
1) „Usher n-a luat bani pentru showul de la pauză”
Am auzit chestia asta repetată la nesfârşit. Vai, ce tare, artiştii nu primesc niciun ban pentru showul de la pauză, doar un buget de producţie. Ok, Apple dă mulţi bani, în jur de 50 de milioane de dolari pe an, ca să sponsorizeze showul de la pauză (au un contract multi-anual, de-aia au obţinut un preţ atât de mic). NFL alege artistul şi îi dă 10-15 milioane de dolari pentru ce producţie vrea el. Unicorni, maşini zburătoare, orice. Artistul primeşte cea mai bună expunere posibilă şi capitalizează enorm de pe urma momentului. Citeşte tot articolul
Noua investigaţie Recorder ne arată cum funcţionează reţelele care căpuşează bugetul de stat. Aceşti interpuşi care ar trebui să facă banii pierduți până când sumele ajung la șefii lor sunt total incapabili. Singurele lor avantaje sunt că au un CNP și puls. CNPul e bun pentru înființarea de firme și pulsul e bun ca să intre la pușcărie o ființă vie în caz de probleme cu DNAul.
Avantajul când ai genul ăsta de argat este că nu te costă mult. Ciobîci ca ăsta sunt ușor de mulțumit cu o casă și două mașini. Investigația Recorder zicea de vreo 14 milioane de euro. Din banii ăștia nu cred că au ajuns la ei mai mult de 500.000. Un Benley, o mașină pentru nevastă, o vilă și niște bani de cheltuială, câteva mii de euro pe lună. Or mai fi lucrările 7 milioane și restul de 6,5 milioane e șpaga care ajunge la boss. Citeşte tot articolul
Ceea ce am văzut la meciul demonstrativ dintre Rafa Nadal și Carlos Alcaraz pe Netflix este un demo pentru cum va arăta viitorul.
Dacă nu știți deja, pe 3 martie Netflix a transmis ”The Netflix Slam” – un eveniment de 2 ore și jumătate care a inclus și un meci. Dar nu meciul a fost vedeta transmisiei, ci toată partea de interviuri, imagini de context, impresii ale specialiștilor și toate incredientele unei transmisii sportive. Citeşte tot articolul
Mă feresc să pun în titlu „românească” pentru că nu cred că se rezumă doar la România problema asta. Cred că e o situaţie generală.
O fată participă la Românii au talent, primeşte Golden Buzz (adică e trimisă direct în finală sau semifinală). 400k views în 4 zile, extaz pentru toţi privitorii. Citeşte tot articolul
