Tag

documentar

(Dis)Honesty: The Truth About Lies (Netflix)

2

Am descoperit zilele trecute un documentar excelent pe Netflix (sunt destule, unele chiar cu titrări în limba română) despre modul în care ajungem să minţim, de ce se întâmplă asta şi cum reacţionează creierul uman în momentul în care spunem o minciună. 

După un studiu pe 40.000 de oameni, profesorul Dan Ariely a ajuns la concluzia că marile daune nu le fac minciunile grave sau oamenii care mint mult, ci noi ceilalţi, care minţim câte puţin. Fix acea minciună mică pe care considerăm că o face toată lumea, minciuna care nu răneşte pe nimeni, cea pe care o credem a fi inofensivă. În cadrul studiului, din cei 40.000 de oameni, 70% au minţit în legătură cu răspunsurile la un test. Marii mincinoşi (vreo 20 la număr) au adus o pagubă de 400 de dolari, iar micii mincinoşi, ăia care au luat doar de-o “ciupeală”, au făcut pagubă de mai bine de 50.000 de dolari.

Mai sunt şi o grămadă de exemple interesante, povestea unui ciclist, a unui arbitru din NBA, a unui broker şi multe altele. Găsiţi documentarul aici.

Vremea barbarilor – un serial nou pe History TV

0

Zilele trecute am fost la lansarea docu-dramei “Vremea barbarilor”, un serial care analizează formarea şi căderea Imperiului Roman pe parcursul a 8 episoade de 50 de minute. Noi am văzut chiar ultimul episod, cel care îl prezintă pe Attila, jucat de actorul român Emil Hoştină. Attila, supranumit “biciul lui Dumnezeu” este cel care a unit triburile de huni şi a creat o forţă extrem de temută în rândul romanilor.

Citeste tot articolul

The Story of Jürgen Klopp

0

https://www.youtube.com/watch?v=PENhD3dPlpk

Liverpool FC capitalizează cât poate de pe urma noului antrenor, acum au scos şi un documentar cu cariera omului. Pentru că atât de îndrăgostiţi sunt fanii lui LFC de Klopp 🙂

Balta Albă: Documentar

0

Am ajuns săptămâna trecută la prima proiecţie a documentarului Balta Albă, făcut de Silviu Munteanu, un tip care a fost DJ pe la mai multe radiouri bucureştene şi care e foarte mândru de cartierul în care locuieşte. Pentru un băiat simplu, din Militari, documentarul ăsta poate fi considerat un chin. Nici nu ştiţi ce trist e să cânţi “Pantelimonul petrece toaaată noaptea” şi tu să stai în capătul celălalt al oraşului. Ba mai mult, singurul om cunoscut care produce muzică prin partea aia a locului să fie Vali Vijelie şi a sa casă cu piscină pe acoperiş. Ce Iris, Kumm sau La Familia?

Dar să revenim la Balta Albă. L-am văzut la ceva bar de jazz de pe lângă liceul Kretzulescu, într-un fum de-l tăiai cu cuţitul şi cu 30 de hipsteri alături. Asta + proiecţia pe un perete găurit au adus o senzaţie de clandestinitate, mă aşteptam să apară în orice moment Irina Margareta Nistor şi să traducă părţile în engleză. Cred că ar fi fost mult mai boring să-l văd în cinema. Nu e genul ăla de film.

Citeste tot articolul

The Making of the Mob: New York

0

AMC vine cu o mini-serie documentară despre naşterea mafiei americane. The Making of the Mob: New York are 8 părţi de 45 de minute şi primul episod spune povestea lui Lucky Luciano, cel care a organizat mafia din SUA după ce a desfiinţat noţiunea de “capo di tutti capi”. Au apărut momentan 3 episoade, am văzut doar unul şi mi s-a părut mişto. Pentru pasionaţii de seriale cu şi despre mafioţi e fix ce trebuie. Părţile de film sunt întrerupte de comentarii ale unor rude încă în viaţă are gangsterilor respectivi sau ale unor specialişti.

Şi dacă tot vă pasionează, vă recomand şi Boardwalk Empire, care s-a terminat de ceva timp, are vreo 6 sezoane şi spune tot povestea tinerilor Lucky Luciano şi Al Capone doar că într-un mod extrem de sângeros, după modelul patentat de HBO.

Citeste tot articolul

Sinatra: All or Nothing at All

0

Un documentar pe care l-am descoperit total întâmplător, menționat într-un articol pe care l-am primit.

4 ore din care am văzut deja vreo 15 minute, pare a fi cu adevărat fabulos. Video + muzica impecabile, iar unghiul este și el unul foarte bun. Pare să aducă un mare plus pe lângă toate cărțile și filmele (documentare și nu numai) apărute până acum.

Being Liverpool

0

Mi-am făcut timp zilele astea să mă uit la Being Liverpool – un documentar cu 6 părţi despre noua echipă care se construieşte, încercări, eşecuri, muncă şi optimism.

Excelent filmat, muzica foarte bine aleasă, nişte contexte interesante în care sunt surprinşi jucători importanţi ai lui Liverpool. Foarte rar se întâmplă ca un documentar să te aducă atât de aproape de subiect. Dacă aveţi vreo 5 ore la dispoziţie, îl recomand cu căldură. Fie că sunteţi fani LFC sau nu.

Experience Hotel – Documentarul

0

Joi seară în Energiea s-au strâns o grămadă de experimentalişti pentru vizionarea în premieră a documentarului filmat luna trecută de cei de la Grolsch.

Şi dacă tot erau adunate la un loc multe minţi creative, s-a reluat experimentul Out of time. Ne-am lăsat telefoanele şi ceasurile în nişte cutiuţe de la intrare şi am pătrus în lumea fără timp. O mostră a experimentului la care au fost supuşi cei 14 creativi pe dealul de la Runcu. 

Citeste tot articolul