În 2024 îmi propusesem s-o las mai uşor. Nu prea mi-a ieşit. În primele 3 luni ale anului parcă a fost puţin mai lejer, deşi am ajutat-o pe Antonia cu diferite chestii, şi ea a făcut muuulte lucruri până în martie (două Art Cluburi, un Art Class, participartea la Târg de Frumos #4, plus apariţii la TV şi multe altele). Citeşte tot articolul
Dacă 2022 a fost greu, anul ăsta care se încheie azi a fost foarte greu. O goană continuă, începută la final de ianuarie şi încheiată după 10 decembrie.
Ne-am căsătorit şi a ieşit totul aşa cum ne-am fi dorit. Vremea a fost perfectă, noi am reuşit să arătăm exact aşa cum am fi vrut, au fost alături de noi rudele, prietenii şi oameni pe care nu-i cunoşteam (ca la orice nuntă românească, no?). Am dansat până la epuizare, apoi am mai dansat puţin. De s-a mirat lumea cât de mult dansăm (mai ales de mine s-au mirat, că nu mă ştiau dansator). Citeşte tot articolul
Am povestit cum a fost 2022 în materie de muncă, dar vreau să notez aici și idei generale, mai mult ca să îmi aduc aminte peste an și să nu renunț la obiceiul ăsta.
Scriam în 2021 că a fost un an greu, nici bun, nici rău. 2022 a fost bun, dar mult mai greu decât precedentul. Frumos, incitant pe alocuri, dar epuizant.
Am reușit să începem planificarea nunții, care e un proiect în sine pentru 2023. În căutările noastre am întâlnit tot felul de oameni și am rămas cu niște povești de spus peste ani. Citeşte tot articolul
A fost un an greu, super obositor. Am alergat non-stop, cel puţin în ultimele 2 luni n-am avut nicio zi de pauză totală, mereu a fost câte ceva de făcut.
Am ajuns în Lefkada și mi-a ieșit toată povestea cu cererea în căsătorie. Bonus, a zis ”DA”. Visam de mult timp la vacanța asta, am eu o fixație cu insula asta de la greci. A ieșit bine, chiar dacă nu s-au aliniat planetele în iunie și am ajuns abia la început de septembrie. Citeşte tot articolul
Dacă 2019 a fost complicat, 2020 a fost prost de-a dreptul.
Am pierdut-o pe mama, care s-a dus după o lungă suferință, de mai bine de 20 de ani.
Ultimele ei luni au fost un chin pentru tot cei apropiați, iar pe lângă asta a trebuit să ne vedem rar, din cauza pandemiei. Încă procesez informația asta. N-am vorbit niciodată în public despre subiectul ăsta, încă îl consider ceva prea personal, poate că o să revin la un moment dat. Oricum, prietenii au fost acolo, încă o dată, în niște momente în care toată familia era devastată.
După mai bine de 10 ani am schimbat hostingul. Eram la MxHost, am trecut la Hosterion, sper să nu mai fie probleme de încărcare.
Mi-a tot spus lumea în ultimele luni că erau probleme la accesarea de pe Twitter sau Facebook, în primă fază se bloca browserul, trebuia să mai dai click o dată ca să intre. Am tot amânat-o, uneori din lene, alteori am zis că-şi revine. Nu şi-a revenit. Citeşte tot articolul
2019 a fost un an complicat.
Un rollercoaster emoţional, şi mie nu-mi plac deloc rollercoasterele. În mod total ironic, anul ăsta m-am dat pentru prima oară într-un rollercoaster mai serios, la Disneyland Paris (Indiana Jones et le Temple du Peril). Oribil.
A fost anul în care am luat şi cea mai grea decizie din viaţa mea, care a venit la pachet cu o mulţime de consecinţe. Totodată, a fost anul în care am realizat că intuiţia mea nu este infailibilă, şi că există riscul să-ţi iei ţeapă oricât de bine ai crede că poţi să citeşti oamenii. Citeşte tot articolul
Hai că s-a dus. Bun sau rău, 2018 nu se mai întoarce, aşa că rămânem cu amintirile.
Per total a fost mai bine decât în 2017. Un an în care am muncit din greu pentru orice. Pentru a menţine legătura cu prietenii, pentru a creşte businessul, pentru a-mi îndeplini câteva obiective pe termen lung. Citeşte tot articolul
– Haha, ia uite faza asta. E super tare, o ştiai?
– Ce pisici drăguţe, când ne luăm?
– Oameni buni, am publicat un articol nou pe blog, citiţi-l că merită!
– Băi, ce ne fac ăştia, aţi văzut editorialele astea două? Primul mai e cum mai e, dar al doilea o zice la fix, eu cred că ar trebui să facem ceva, că nu se mai poate.
– Intraţi pe linkul ăsta şi votaţi-mă, mai am nevoie doar de 4 likeuri ca să primesc un premiu de consolare.
– Gataaaaa, vlogul e sus, dă-i play cât încă e cald!
– 4 cărţi pe care ar trebui să le citeşti într-o viaţă de om. Sau de câine.
– Ce zici de proiectul meu nou? Intră să-l vezi, îţi dau eu parola, încă nu e lansat.
– Ţi-am dat share pe Pocket la un articol super tare, e mama tuturor articolelor.
– Aţi văzut cum cânta fata aia de la Vocea României?
– Tare de tot CTP la radio, dacă aveţi un aparat prin preajmă daţi pe EuropaFM!
– Îţi recomand seria asta de articole şi podcasturi.
– Tu ce cărţi ai mai citit, eu am terminat vreo 4 în ultima lună.
– Eşti la zi cu Umbre? A apărut ieri episod nou.
Stop. Nimeni nu e la zi cu toate, nici n-ar avea cum. Iar eu încă sufăr de FOMO.
Acum câteva luni m-am tăiat la un deget de la mână destul de rău. Tăietură adâncă, de aproximativ 1 centimetru lungime. Am oprit sângerarea, am pus un pansament, a doua zi m-am dus la spital. S-a dovedit a fi o chestie de copci (am scăpat până la urmă cu unele cu adeziv pentru că tăietura era de mică întindere).
Recent m-am ales cu o problemă la picior, un colţ crescut în carne. Am încercat să mă tratez cu una-alta, n-a mers, m-am dus la spital unde s-a terminat cu tăieri şi pansamente.
De fiecare dată am avut prieteni care mi-au zis că exagerez, mai ales că am avut ditamai bandajul la mână, atelă ca să nu-l îndoi etc. În ambele cazuri situaţia se putea agrava dacă nu mergeam la spital. Am auzit tot felul de poveşti nasoale cu oameni cărora le-a fost lene sau ruşine să meargă la spital „pentru atâta lucru”.
Problema e că neavând pregătire în aşa ceva nu ştii să evaluezi singur situaţia, aşa că o simplă tăietură poate să ascundă ceva mai grav. De-asta cred că cea mai bună soluţie e să mergi la specialist, care să decidă dacă e nevoie de ajutorul lui sau ai făcut un drum degeaba.
