Editura RAO are de dat nişte bani unei traducătoare. Nu mulţi, 4500 de lei. Însă au ales să ignore total apelurile omului care a prestat un serviciu. Laura Frunză a dat în judecată editura, însă justiţia a hotărât că e nefondat cazul. Dincolo de mârlănia justiţiei române, cred că e mai important să reţinem altceva: munca prestată fără contract semnat implică un grad mare de risc.

Au simţit asta pe pielea lor şi bloggerii, având de-a lungul timpului o grămadă de întârzieri la plată. Şi de multe ori nu puteau decât să se milogească de cel căruia i-au prestat un serviciu pentru că nu exista în mână contractul semnat de ambele părţi.

În teorie, ca să putem acţiona în justiţie pe cineva şi să avem şanse de câştig, trebuie să semnăm un contract de prestări servicii. În practică, în România se prestează serviciul, contractul se trimite “la semnat” (unde stă luni bune). Doar că cel care are nevoie de serviciu se grăbeşte (în acest caz editura). Aşa că prestatorul acceptă să presteze fără niciun fel de contract, bazându-se pe corectitudinea partenerului de business. Uneori se cere chiar şi factura, pentru a creşte speranţele prestatorului. Şi omul o emite în baza unui contract nesemnat, ba chiar ajunge să plătească şi TVA din buzunar. Iar factura nu e plătită niciodată. Un caz clasic.

Aşa că de fiecare dată când dăm peste un client care vrea ceva de la noi, am face bine să semnăm contractul înainte de toate. Indiferent cât de urgentă e toată treaba. Insistaţi până în pânzele albe semnarea contractului, chiar dacă trebuie să faceţi un drum special pentru asta.

Puteţi citi despre povestea cu RAO aici şi aici.