N-aş face un PR stunt care să fie misleading. Adică să anunţe că am vândut magazinul şi de fapt să spun că i l-am vândut lui Moş Crăciun. Tâmpenia asta, pe care au făcut-o cei de la 2ActivePR pentru F64, cred că e una dintre cele mai proaste idei de PR pe care le-am văzut pe piaţa din România în ultimii ani.

Toată povestea la Radu. Nu sunt de acord cu un singur lucru:

 Ah, că lansezi un zvon, că dai un pont intenționat greșit, e una. Comunicatul este însă greșeala adevărată.

Nu, greşită e toată ideea. Vor fi mulţi oameni care nu vor afla de reveal şi vor rămâne cu impresia că F64 s-a vândut. Situaţia magazinului chiar e naşpa, deci ar avea sens să se vândă, după cum scrie Vali aici. Şi tu, ca agenţie de PR, nu te apuci să dai cu zvonuri fake în piaţă şi invitaţii la evenimente tembele pentru că îţi pierzi credibilitatea de tot.

Şi dacă nu mă înşel e a doua săptămână consecutivă în care 2Active PR e implicată într-un fail de PR, după petrecerea Absolut.

7 comentarii. Leave new

  • radu e amuzant cum ii critică, dar cu jumătate de gură.

    Răspunde
    • Păi nu mi s-a părut așa tragedie și cred că s-a exagerat mult în unele reacții, de parcă ar fi păcălit jumătate din țară. Dar na, eu locuiesc în zonă, oricum băteam drumul ca să-mi cumpăr un set de lumini… nu a fost sfârșitul lumii. Impactul asupra mea a fost minim

      Mi se pare un eșec doar ca PR. Nu-s om de PR, dar și eu aș fi avut idei mai bune și mai sigure. E periculos să trimiți comunicate de presă, care sunt totuși un act oficial, în care minți.

      Sigur, alții sunt mai îndreptățiți să facă scandal mai mare. Cum ar fi fost să vină Emil tocmai din Găești pentru asta? Sau să ratezi vreo serbare la școală, la proprii copii, pentru că te trimite șeful la „tranzacția anului”?

  • […] nu, nu sunt neapărat binevoitoare. LE: Au mai scris Chinezu, Victor, Manafu, Radu, Zoso, TVdece, Alex. Şi nici lor “gluma” F64 nu li s-a părut […]

    Răspunde
  • […] la o parte glumele unora, supararile (fondate) altora si cele cateva observatii (pertinente), PR stunt-ul nereusit al F64 avea ca mesaj principal “cooptarea” in echipa F64 a noului […]

    Răspunde
  • radu, dacă te invitau la ceva campanie de csr te duceai la conferința lor?

    Răspunde
    • Cred ca cea mai buna solutie era sa anunte acest stunt cu termeni precum „tranzactia anului”, „cel mai bun deal pentru F64” etc. Da, la CSR nu venea nimeni, dar nici asa nu si-au indeplinit obiectivele

  • @vali: da, m-aș fi dus, dar cum spuneam, stau aproape. În plus, nu poți construi o relație bună dacă te duci doar când ai tu interesul. De exemplu Dan mi se pare că s-a supărat mai rău decât e cazul – el stă, la propriu, în blocul de lângă F64.

    Chiar și acum îmi pare rău că mesajul de CSR nu prea s-a făcut auzit, sunt sigur că pe undeva sunt copii care au nevoie de jucării și haine și ce vor ei să mai strângă.

    Ah, că dpdv al practicilor de PR este o manevră proastă nu o poate contesta nimeni. E și normal ca oamenii de PR să scrie despre asta. Dar toate întrebările cu „de ce nu ne-am ridicat să plecăm” și „de ce n-am înjurat acolo” sunt cam exagerate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu