Educatie&Literatura

IN Educatie&Literatura

A revenit moda cititului şi, teoretic, ăsta e un lucru bun. Dacă nu citim din convingere, măcar să citim pentru că e cool. Următorul pas ar fi să selectăm cu atenţie cărţile care ne trec prin mâini, să nu mai lecturăm la kilogram.

Eu, trebuie să recunosc, niciodată n-am citit repede. Am încercat de câteva ori ghiduri de „citit în viteză” dar m-am lăsat păgubaş până la urmă. Prefer să lecturez în tihnă, să mă opresc de câte ori îmi vine vreo idee, să caut pe net informaţii extra legate de subiect, să mă gândesc puţin la ce-am citit. Ajung să citesc mult mai puţin decât mi-aş dori, iar asta mă face să aleg cu grijă cărţile. E o variantă mai bună decât să citeşti extrem de mult şi să dai peste cărţi de duzină.

Câteva recomandări din ce-am citit în ultimul an: Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

După o nouă seară cu gust amar petrecută într-o sală de teatru, mi-am dat seama că nu doar spectatorii sunt de vină. Teatrele au publicul pe care îl merită, public pe care aşa aleg să-l educe. De nenumărate ori am auzit foşnete şi plescăieli (preponderent după pauză). Asta pentru că publicul modern mănâncă chipsuri, covrigei sau fistic şi bea sucuri acidulate. Ambalajele tuturor fac zgomote deranjante care îţi strică tot cheful, dar nu e exclusiv vina oamenilor, ci şi a organizatorilor, care comercializează fără cap.

Înţeleg că există oameni care ajung direct de la serviciu la unele piese şi sunt înfometaţi, dar pentru asta se pot servi nişte sandvişuri în pauză, nu alune sau fistic. E mai probabil ca omul să intre în sală cu o pungă de chipsuri şi să facă zgomot decât cu un sandviş, nu? Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Am plecat de la ediţia 2012 a Târgului Gaudeamus cu două volume: De ce este România altfel? – un eseu al lui Lucian Boia şi Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 de Neagu Djuvara. Prima alegere mi s-a părut a fi aproape obligatorie, în timp ce a doua e doar un mic moft menit să-mi hrănească pasiunea pentru istorie.

Cartea lui Lucian Boia a vândut nu mai puţin de 2000 de exemplare la Gaudeamus, semn că românii sunt preocupaţi de evoluţia neamului lor. Încă nu e suficient pentru a construi o masă activă, dar momentan e foarte bine că există oameni care caută să-şi răspundă la nişte întrebări.

Cea mai importantă idee (pe care o ştiam şi care era atât de simplă) – care n-a fost atât de evidentă până când nu am citit-o – e legată de caracterul eterogen al României, în ciuda obsesiei statului naţional unitar din ultimii 150 de ani.

Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Nu cred că e frază care să exprime mai bine delăsarea şi lenea din sistemul românesc de învăţământ. De-a lungul anilor am auzit-o de sute de ori, aproape la fiecare materie. Nu-mi amintesc decât vreo 2-3 cazuri în care eram „la zi cu materia” şi un singur caz în care am fost chiar puţin „înainte” cu materia, în 12 ani de şcoală (las la o parte facultatea, că acolo profesorii îşi planifică mai bine cursurile).

Am auzit fraza asta acum vreo 2 săptămâni, când treceam pe lângă un liceu bucureştean cu prestigiu. Era mijlocul lui octombrie (deci trecuse o lună abia din an) şi profesorii de plângeau deja că sunt în urmă cu materia. Teoretic, am putea da vina pe programa încărcată, numai că şi programa aia e stabilită tot de nişte profesori. Oamenii încearcă să înghesuie cât mai multe cunoştinţe în capetele micilor şcolari, dar planificarea – din câte ştiu – e făcută destul de bine. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

În primăvară am ratat The Full Monty după ce a fost scos în ultima clipă din programul FITS2012. M-am ofticat şi am sperat să mă nimeresc la Timişoara într-o perioadă în care se joacă musical-ul pus în scenă de Răzvan Mazilu. Câteva luni mai târziu, am dat peste un anunţ pe Facebook. The Full Monty se joacă la Bucureşti, marţi – 13 noiembrie, pe scena Operei Naţionale, în cadrul festivalului „Viaţa e frumoasă!” Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Joi seară au urcat pe scena Casei de Cultură din Oradea cei de la Trei Parale. Cinci indivizi îmbrăcaţi în straie cu iz medieval cântând cobză, fluiere şi dairea. Ai fi zis că au călătorit în timp şi au nimerit cu vreo 200 de ani mai târziu, cam ca în Les Visiteurs.

De fapt, membrii formaţiei sunt etnologi la Muzeul Ţăranului Român şi se implică în tot felul de proiecte culturale. Muzica lor e, de fapt, un proiect mult mai amplu – bazat pe o cercetare etnomuzicologică foarte serioasă. Momentele dintre piese au fost umplute cu tot felul de informaţii despre viaţa socială de la începutul secolelor XIX şi XX şi istoria zonei de la Sud şi Est de Carpaţi. A fost o lecţie de cultură generală în toată regula. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Că nu poţi să zici two-people show. Şi nici two-man show.

Dar să-i vezi pe Ada Milea şi Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr) într-un spectacol exact asta înseamnă. Două personaje (pentru că sunt amândoi nişte personaje) care separat ar duce fără problemă un one-man show sunt puse la un loc într-un spectacol care uneori e un sincron foarte puţin repetat (după cum am aflat ieri la conferinţa de presă) iar în alte momente e un spectacol la dublu. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Foto

Am ajuns aseară la Oradea şi am pornit direct spre Teatrul Regina Maria unde urma să aibă loc primul spectacol din cadrul Toamnei Orădene 2012, Opera per Sempre. Public ales, sală superbă (îmi imaginez că aşa arăta şi sala Teatrului Naţional din Bucureşti înainte să fie bombardată) şi un spectacol pe măsură.

Timp de două ore opera s-a întors la Oradea, acolo unde a existat prima clădire dedicată spectacolelor de acest gen în spaţiul românesc. Asta şi pentru că oraşul a beneficiat din plin de influenţa austro-ungarilor. Johann Michael Haydn, fratele celebrului Joseph Haydn este unul dintre fondatorii vieţii muzicale orădene (iar asta se întâmpla pe la 1700!). Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Cu o presă* tot mai agramată şi cu texte din ce în ce mai proaste în jurul nostru, e tot mai greu să evităm apariţia greşelilor de exprimare. E destul de normal să se întâmple asta pe măsură ce nivelul de educaţie scade tot mai mult. Când citeşti zilnic texte scrise incorect şi auzi fraze pline de dezacorduri, e posibil să ajungi să greşeşti. Sunt momente în care şi eu am îndoieli privind diverse forme corecte de exprimare. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Am plecat de la Ideo Ideis sâmbătă seara cu Coco, unul dintre cei doi voluntari care au făcut şi pe şoferii la Ideo Ideis. Şi cum drumul era lung şi plictisitor, am început să-l întreb diverse chestii. Coco a venit la Alexandria în 2006 şi de atunci participă la fiecare ediţie. Prima oară a fost coordonator al unei trupe de teatru din Iaşi iar mai apoi a revenit ca voluntar în organizare. Acum ştie foarte bine cum merg lucrurile, e unul dintre veterani.

Coco zice că n-ar mai veni la Alexandria dacă nu s-ar mai face nimic pentru copii. Dar cum asta e esenţa festivalului, îşi ia concediu 2 săptămâni în fiecare an şi pune umărul la treabă. În Iaşi a organizat un festival de film, unul de folk şi a ajutat o mulţime de tineri talentaţi să-şi urmeze visul. Mai spune că şi-ar dori ca Statul să sprijine mai mult tinerii, dar de multe ori banii se găsesc doar pentru echipe de fotbal şi asfaltări. Câteodată nu sunt nici 1000 de lei disponibili pentru transportul unor copii la un festival internaţional, iar finanţările pentru festivaluri se primesc chiar şi după un an de la încheierea evenimentului. Citeşte tot articolul

Meniu