Category

Educatie&Literatura

Ideo Ideis: Paşi mici

1

Vineri seară am ajuns din nou la Alexandria pentru o nouă porţie de energie de la cei 200 de tineri participanţi iubitori de teatru. Chiar mă întreba un prieten: “Cum, şi voi vă duceţi acolo ca să vă hrăniţi cu energia puştilor ălora?” – “Da. Exact asta facem.”.

Gala de închidere a festivalului a fost o explozie de bucurie atât pentru participanţi cât şi pentru organizatori. Casa de Cultură din Alexandria era plină-plină, s-a stat pe scări şi în picioare, pe margine. S-a aplaudat minute în şir, toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă au fost doar câţiva premianţi, toată lumea a câştigat. E un clişeu, dar aici chiar aşa a fost, pentru că Ideo Ideis nu e despre competiţie, ci despre prietenie, experienţa acumulată, exerciţiu, dezvoltare personală şi auto-cunoaştere. 

Citeste tot articolul

Molipsitoare stare de bine

0

Până să ajung la conferinţa de presă dedicată celei de-a 8-a ediţii Ideo Ideis, eram cu mintea în 100 de părţi. Mă duceam în direcţia aia fără să fiu cu gândul la festival. Şi-apoi am intrat în The Institute Cafe. Şi, ca prin minune, mi s-a schimbat dispoziţia total. Atâta energie pozitivă, oameni zâmbitori şi emoţionaţi, oameni mari şi liniştiţi.

Mi-am adus aminte de ce îmi place la nebunie festivalul ăsta: pentru că e un vibe atât de bun şi de puternic încât nu poţi să scapi. Sigur pleci cu zâmbetul pe buze. Ideo Ideis nu e un efort, sau cel puţin asta e senzaţia pe care o ai. Totul se face uşor, din pasiune, cu zâmbetul pe buze. Festivalul ăsta nu are “chinurile facerii” pe care le au alte evenimente de pe la noi. Dacă ceva nu iese perfect, cei din jur zâmbesc şi te încurajează. “Nu-i nimic, data viitoare o să fie mai bine”. Şi e convingerea sinceră a unor tineri care au început cu nimic şi au construit “o insulă de cultură în mijlocul deşertului”, după cum spunea Cătălin Ştefănescu ieri. Nişte tineri care au primit sprijin de la câţiva oameni extraordinari şi care au ştiut să-şi vadă de drum.

Marcel Iureş, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Medeea Marinescu şi Cătălin Ştefănescu nu sunt personajele principale de data asta pentru că Ideo Ideis e despre tine(ri).

Ideo Ideis începe joi şi Alexandria e la doar 90 de km de Bucureşti. Dacă totuşi n-aveţi cum să ajungeţi, puteţi să vă uitaţi la spectacolele din competiţie live pe site.

Ideo Ideis VIII: E despre tine

0

Anul trecut am ajuns la Alexandria şi am descoperit magia unui eveniment făcut de tineri pentru tineri. În plus, am aflat că Ideo Ideis este singurul eveniment cultural din judeţul Teleorman. Am rămas cu energia aia adunată la Alexandria mult timp şi le-am promis tuturor la plecare că mă voi întoarce. Prietenilor am început să le povestesc încă de acum câteva luni că e obligatoriu să vină la Ideo Ideis şi să vadă cum se poate transforma oraşul datorită unui festival.

Weekendul viitor o să fiu din nou la Alexandria şi abia aştept să-i văd iar pe micii actori la treabă. Promit să mă întorc cu poveşti mişto 🙂 Detalii despre ediţia a 8-a Ideo Ideis găsiţi pe nou-lansatul site.

Educaţia în era digitală

2

Se vorbeşte tot mai mult despre viitorul educaţiei, despre introducerea tehnologiei în şcoli, despre manuale digitale. Acum ceva timp Holcim a lansat primul manual digital sub forma unei aplicaţii de iPad. Lecţia verde face parte din programul de CSR al producătorului de ciment şi a debutat acum câţiva ani printr-un manual printat şi o disciplină opţională introdusă în şcoli. Probabil că astfel de iniţiative se vor înmulţi şi vom avea parte de multe manuale digitale. Doar că până atunci tabletele cu care au fost deja dotate şcolile zac nefolosite.

În momentul în care se va face tranziţia completă la manualele digitale, copiii noştri vor învăţa mult mai uşor anumite lucruri. Experienţa multi-media pe care o poate oferi o tabletă este extraordinară şi cred că trecerea de la hârtie la aplicaţie va avea un impact similar cu cel al trecerii de la tăbliţe la manuale.

Vlad Petreanu ridica o altă problemă acum ceva timp: aceea a mafiei care căpuşează orice organism de stat şi care va profita, fără îndoială, şi de acest val de echipare.

Îmi permit să ridic şi eu o problemă: dacă tabletele nu vor fi date de la şcoală, sau dacă vor deveni inutilizabile odată cu trecerea generaţiilor, probabil că se va ajunge la un compromis. În loc să cumpere manuale de zeci de kilograme, părinţii vor cumpăra o tabletă şi vor instala gratuit aplicaţiile (în fond, manualele sunt plătite de stat). Dar cine va avea curajul să-şi trimită copilul de 7-8 ani cu o tabletă de 500 de euro în ghiozdan? Să zicem că nu le-ar sparge în jocuri copilăreşti. Însă s-ar transforma în ţinte pentru tot felul de pungaşi. Iar sistemul cu o tabletă acasă şi una la şcoală mi-e greu să cred că ar putea funcţiona.

Deşi necesară, această schimbare ridică o serie de întrebări la care nu cred că vom găsi răspunsuri foarte curând.

Numai la noi

0

Apropo de văicărelile de tipul “numai în România zilelor noastre se întâmplă aşa ceva” şi “ca la noi la nimenea”, am mai găsit un citat care vorbeşte despre asemănările dintre ce-i acum şi ce a fost în trecut. De data asta e vorba de defrişări, pe care le tot criticăm şi le considerăm cele mai nasoale din istorie. Nu că n-ar fi ceva cumplit, dar după câte se pare era o practică curentă şi acum 150 de ani:

Nişte fiinţi care jucau un rol însemnat în viaţa de la Pralea erau urşii. Din pricina defrişării unor întinse întinderi de păduri, samanate pe urmă cu păpuşoi, unele de tata şi altele de ţarani, şi a tăierii altor înrinderi pe care crescuse acuma nişte ţihle impenetrabile, aceste dihănii găsiau acolo, cu începere de la sfârşitul lui iulie, o cămară bine aprovizionată pe lângă culcuşuri ce le putea crede tefere.

Fragment din cartea “Din copilărie – Amintiri” scrisă de Radu Rosetti, volum publicat la 1925. Se face referire la anul 1857, în zona Moldovei (scriitorul s-a născut la Iaşi).

Alte similitudini simpatice aici, aici, aici şi aici.

Panica lucrărilor de diplomă

3

E perioada licenţelor şi a dizertaţiilor, toţi studenţii îşi strigă panica pe reţelele de socializare. Apropo de paradigma greşită a sistemului educaţional, iată altă tâmpenie: lucrarea de diplomă care devine un stres, şi nu un studiu academic. Las la o parte lucrările cumpărate şi mă refer aici doar la cele care sunt făcute pe genunchi, între două examene şi trei seminarii.  Eventual şi cu un job pe cap, poate chiar şi cu o viaţă personală, studentul român e împins de sistem să facă o treabă de mântuială.

Situaţia colegilor care şi-au făcut masteratele în afară e mult diferită, de 100 de ori mai relaxată. Procesul academic are parte de tihnă. Doar că învăţământul universitar românesc nu cunoaşte astfel de noţiuni. De fapt, nici nu mai e nimic academic în tot procesul de obţinere a unei diplome, cercetarea se rezumă la “completează-mi şi mie un chestionar” şi cam aia e. Iar lucrarea rezultată are de prea puţine ori vreo valoare.

Citeste tot articolul

Cărţi bune vs. cărţi de duzină

4

A revenit moda cititului şi, teoretic, ăsta e un lucru bun. Dacă nu citim din convingere, măcar să citim pentru că e cool. Următorul pas ar fi să selectăm cu atenţie cărţile care ne trec prin mâini, să nu mai lecturăm la kilogram.

Eu, trebuie să recunosc, niciodată n-am citit repede. Am încercat de câteva ori ghiduri de “citit în viteză” dar m-am lăsat păgubaş până la urmă. Prefer să lecturez în tihnă, să mă opresc de câte ori îmi vine vreo idee, să caut pe net informaţii extra legate de subiect, să mă gândesc puţin la ce-am citit. Ajung să citesc mult mai puţin decât mi-aş dori, iar asta mă face să aleg cu grijă cărţile. E o variantă mai bună decât să citeşti extrem de mult şi să dai peste cărţi de duzină.

Câteva recomandări din ce-am citit în ultimul an:

Citeste tot articolul

Publicul pe care îl meriţi

5

După o nouă seară cu gust amar petrecută într-o sală de teatru, mi-am dat seama că nu doar spectatorii sunt de vină. Teatrele au publicul pe care îl merită, public pe care aşa aleg să-l educe. De nenumărate ori am auzit foşnete şi plescăieli (preponderent după pauză). Asta pentru că publicul modern mănâncă chipsuri, covrigei sau fistic şi bea sucuri acidulate. Ambalajele tuturor fac zgomote deranjante care îţi strică tot cheful, dar nu e exclusiv vina oamenilor, ci şi a organizatorilor, care comercializează fără cap.

Înţeleg că există oameni care ajung direct de la serviciu la unele piese şi sunt înfometaţi, dar pentru asta se pot servi nişte sandvişuri în pauză, nu alune sau fistic. E mai probabil ca omul să intre în sală cu o pungă de chipsuri şi să facă zgomot decât cu un sandviş, nu?

Citeste tot articolul

România este altfel, dar poate evolua

3

Am plecat de la ediţia 2012 a Târgului Gaudeamus cu două volume: De ce este România altfel? – un eseu al lui Lucian Boia şi Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 de Neagu Djuvara. Prima alegere mi s-a părut a fi aproape obligatorie, în timp ce a doua e doar un mic moft menit să-mi hrănească pasiunea pentru istorie.

Cartea lui Lucian Boia a vândut nu mai puţin de 2000 de exemplare la Gaudeamus, semn că românii sunt preocupaţi de evoluţia neamului lor. Încă nu e suficient pentru a construi o masă activă, dar momentan e foarte bine că există oameni care caută să-şi răspundă la nişte întrebări.

Cea mai importantă idee (pe care o ştiam şi care era atât de simplă) – care n-a fost atât de evidentă până când nu am citit-o – e legată de caracterul eterogen al României, în ciuda obsesiei statului naţional unitar din ultimii 150 de ani.

Citeste tot articolul

Suntem în urmă cu materia

1

Nu cred că e frază care să exprime mai bine delăsarea şi lenea din sistemul românesc de învăţământ. De-a lungul anilor am auzit-o de sute de ori, aproape la fiecare materie. Nu-mi amintesc decât vreo 2-3 cazuri în care eram “la zi cu materia” şi un singur caz în care am fost chiar puţin “înainte” cu materia, în 12 ani de şcoală (las la o parte facultatea, că acolo profesorii îşi planifică mai bine cursurile).

Am auzit fraza asta acum vreo 2 săptămâni, când treceam pe lângă un liceu bucureştean cu prestigiu. Era mijlocul lui octombrie (deci trecuse o lună abia din an) şi profesorii de plângeau deja că sunt în urmă cu materia. Teoretic, am putea da vina pe programa încărcată, numai că şi programa aia e stabilită tot de nişte profesori. Oamenii încearcă să înghesuie cât mai multe cunoştinţe în capetele micilor şcolari, dar planificarea – din câte ştiu – e făcută destul de bine.

Citeste tot articolul