Sponsorizate

Am făcut nişte reorganizări prin casă şi am adus din partea cealaltă fierul de călcat Philips Performer Plus, o jucărie de care am fost foarte încântat la vremea ei. Am adus şi o masă de călcat care se deschide mult mai uşor, un model de la Ikea, pentru ca mai apoi să-mi dau seama că ne-am dezobişnuit de procesul ăsta.

Nu doar că se întâmplă foarte rar să călcăm haine, dar când o facem căutăm să folosim fierul de călcat vertical pe care l-a luat Antonia pentru produsele Aceeaşi Mărie. Am mai scris-o pe blog, fierul de călcat vertical e altceva. Citeşte tot articolul

Am observat în ultima vreme că sunt tot mai mulţi bărbaţi care poartă sandale, ba chiar am văzut şi pe cineva din familie cu aşa ceva în picioare.

Istoria mea cu sandalele a fost una atât de scurtă încât nici nu mi-o mai amintesc, o ştiu doar din poveşti. Eram mic şi mi-a cumpărat mama nişte sandale pe care am decis că nu vreau să le port, aşa că am refuzat sistematic să le încalţ ori de câte ori propunea chestia asta.

Când am mai crescut, am continuat să am această relaţie complicată cu sandalele, în sensul că nu mi-a trecut niciodată prin cap să port aşa ceva. Ştiu că se fac o grămadă de glume legate de sandale cu şosete, ştiu că teoretic îţi aeriseşti piciorul şi viaţa e răcoroasă vara, însă pentru mine sandalele au fost mereu un obiect vestimentar folosit în Roma Antică. Iar planurile mele pe termen lung nu întrevăd nicio schimbare majoră.

Citeşte tot articolul

Am copilărit în anii ’90, pe vremea în care nu aveai de unde să-ţi cumperi încălţări pentru fotbal. Mă rog, la un moment dat s-au deschis magazine prin centrul Bucureştiului, dar fără malluri, sursa noastră de încălţăminte de fotbal era tot piaţa.

Şi acolo erau toate chinezăriile posibile, acei tenişi uşor, din pânză, cu talpă de cauciuc dreaptă. Bine, mai erau şi ăia roşii cu negru şi cu crampoane, nici d-ăia n-am avut.  Citeşte tot articolul

Mă uit uneori la cum am evoluat în ultimii ani, de la infrastructură la comerţ, până la modul în care ni s-au schimbat aşteptările de la viaţă. Şi mă întreb dacă o să existe peste 15-20 de ani nostalgici ai capitalismului sălbatic din anii ’90. Dacă vor fi oameni care, la fel ca nostalgicii comunismului, vor spune Eheee, erau anii cu inflaţia uriaşă, dar ce de afaceri au pornit atunci!.

Per total am dus-o rău în anii ăia, dar au fost şi unii care s-au îmbogăţit. Mulţi şi-au pierdut averile între timp, alţii au avut mici afaceri de care s-au ţinut, am supravieţuit. Citeşte tot articolul

Scriam acum ceva timp despre LEGO și cum au ajuns ei la următorul nivel, între timp am descoperit cea mai cool chestie de pe lumea asta.

Nu doar că s-a gândit cineva să facă LEGO cu Back to the Future, dar e chiar un DeLorean absolut bestial lansat recent! Citeşte tot articolul

Când eram mic, mergeam la Piaţa Veteranilor şi mă înghesuiam cu sute de oameni pe trotuarul îngust din fața complexului ca să aleg cele mai frumoase mărţişoare pentru pentru femeile din familie, colegele de clasă, și pentru profesoare. Ţin minte că erau zeci de modele diferite. Veneau mulţi artizani care făceau mărţişoare frumoase din tot felul de materiale. Şi în Militari erau chiar puţine variante, diversitatea reală era în centru. Pe la Piaţa Romană, la coloane, sau la Piaţa Amzei se găseau meşteri şi mai dibaci care îşi așezau taraba şi vindeau câteva zile ceea ce munciseră luni la rând.

Mie îmi plăceau foarte mult cele cu flori naturale presate, acoperite cu răşină epoxidică. Găseai atâtea variante şi se păstra ideea asta de mărţişor tradiţional. Deja apăruseră chinezăriile, aveam colegi care veneau cu punga de mărţişoare la 1 leu, toate de plastic sau cauciuc, cu tot felul de personaje din desene animate. Împărţeau tuturor colegelor, să fie.

Eu n-aveam bani să cumpăr pentru toate, că era 3-5 lei un mărţişor de tipul ăsta cu răşină. De unde să iei 30 de bucăţi? Citeşte tot articolul