
S-au reluat reprezentaţiile la Faust, am dat o fugă până la Sibiu ca să-l vadă şi Antonia, ocazie cu care am intrat şi eu a 5-a oară la spectacol. Se joacă cu jumătate de sală plină (sau jumătate goală, depinde cum vreţi să priviţi problema), accesul se face cu o oră înainte, se încearcă o distanţare chiar şi în momentele mai complicate ale spectacolului. Cine a mai fost la Faust ştie că se deschideau târziu uşile, cu vreo 15 minute înainte de începere, aşa că era îmbulzeală la intrare. Acum s-a rezolvat problema asta, au anunţat din timp intervalul în care vor fi deschise porţile.
De data asta mi-a plăcut mai mult Miklós Bács în rolul lui Faust, prima oară mi s-a părut că îi ia puţin din strălucire Ofeliei Popii. Dar e mişto şi versiunea asta, în care raportul de forţe e mai echilibrat între Faust şi Mefisto. Iar mi s-a părut că a umblat Purcărete un pic pe text, şi nu din cauza restricţiilor date de pandemie, but maybe it’s just me. Citeşte tot articolul

















