
Pentru că m-am plimbat mai mult vineri şi sâmbătă prin parcul în care se desfăşoară Untold, am reuşit să observ câteva tipologii de oameni prezenţi la Cluj zilele astea. Toţi se disting foarte uşor în mulţime şi îi găseşti la tot pasul.
Activaristul – îl găseşti sigur la una dintre activările din festival (şi anul ăsta au fost muuuulte). Dă vreun brand un balon? El e acolo. Are cineva un photobooth? Face poză! E o groapă cu bureţi? Poţi fi sigur că sare. Mai prinde un milkshake, mai o cremă de protecţie solară, că ziua e lungă şi până la concerte trebuie să-ţi umpli timpul cu ceva, nu?
Oficialul – nu, nu e parte din echipa de organizare, dar a venit cu un scop, altul decât muzica. Îl recunoşti uşor prin aerul de super importanţă pe care şi-l dă. De obicei vine la pachet cu o brăţară VIP, Press, Partner, ceva. L-a trimis vreun brand sau vreo revistă, cert e că omul e important. Nu e vreun plebeu care n-are ce face. Dacă mai are și vreun LIVE de făcut, e clar că o să se plimbe cu telefonul în mână fix pe unde e mai multă lume când vorbește cu „fanii”.















