Am o prietenă care de fiecare dată când încearcă să acopere pe cineva are următorul discurs:

„Băi, el nu e rău intenţionat, dar s-a întâmplat X” – unde X poate să însemne orice pretext care pe mine nu mă încălzeşte cu absolut nimic. Şi de multe ori mă abţin cu greu să-i spun că persoana respectivă poate să-şi ia bunele intenţii şi să şi le bage în fund.

Serios, chiar nu-i pasă nimănui dacă tu ai intenţii bune sau nu. Nu mă ajută cu nimic să ai idei bune pe care nu le implementezi, să îţi propui lucruri măreţe şi să nu faci mare brânză.

Nu există niciun premiu pentru ăia care nu au reuşit „dar măcar şi-au dorit mult de tot”. E doar un pretext care ne ajută să justificăm o formă de mediocritate. În loc să ne concentrăm pe rezultate, să acceptăm un eşec şi să vedem unde s-a greşit, ne îmbătăm cu apă rece.

De fiecare dată când nu reuşesc să implementez o idee foarte mişto pentru un client mă consum extrem de mult tocmai pentru că ştiu că intenţiile mele n-au ajutat pe nimeni.

De-aia ar trebui să ne focusăm pe lucrurile făcute, că alea se contabilizează. Chit că sunt vizite la bunici („am vrut să ajung pe la ei dar n-am mai reuşit”), proiecte noi („vreau să încep ceva nou dar nu e momentul acum”) sau chestii mici prin casă. La finalul zilei cei mai mulţi oameni habar n-au câte intenţii mişto ai avut tu.