IN Caterinci

Poveste adevărată, auzită la amicul Pinkish

Cică pe la sfârşitul anilor ’90, când puţină lume avea telefon mobil, amicul mai sus menţionat găseşte un anunţ al unui tip care vindea un joc mişto de tot la vremea aia. Pentru ascultătorii care s-au născut ceva mai târziu, la momentul respectiv nu puteai să dai un search pe net şi să tragi jocul de pe torrente, pentru că în primul rând nu-l găseai şi în al doilea rând, chiar dacă îl găseai, ţi-ar fi luat câteva luni bune să-l downloadezi.

Stabilesc oamenii o întâlnire numai că ăsta al nostru are o problemă şi nu mai reuşeşte să ajungă. În schimb, trimite doi prieteni să se întâlnească cu omul la staţia de metrou Armata Poporului şi să cumpere jocul, că oricum aveau reţea şi îl jucau împreună.

După câteva ore se întorc băieţii supăraţi:

– Bă, n-a venit ăla, a fost ţeapă. Am aşteptat o grămadă.
– Cum, v-aţi dus acolo şi nu era nimeni? Am stabilit în faţă la metrou…
– Da, mă, am fost la Apărătorii Patriei, am stat juma de oră, nu era nimeni.
– BĂĂĂĂĂĂ! Eu am zis Armata Poporului, nu Apărătorii Patriei!!!!
– Ah. Păi şi ce, apărătorii patriei nu sunt armata poporului?

IN Gânduri de zi cu zi

Două mămici destul de tinere discutau ieri la coadă la supermarket:
– Ai văzut chestia aia cu Scooby-Doo de la Sala Palatului?
– Da, l-am întrebat pe ăsta micu’ dacă vrea să mergem şi a dat din cap că nu.
– Păi da, nici al meu nu se mai uită la Scooby Doo, nu-i mai place.

Eh, de chestia asta am mai auzit, sunt mulţi părinţi care se plâng că desenele vechi, cu care am crescut noi, nu sunt pe placul copiilor lor. Ăştia micii se uită la chestii cu bătăi, pokemoni ceva mai evoluaţi, extratereştri şi un fel de sitcomuri pentru copii. Noţiunea de desen animat e total diferită faţă de ce ştiam noi. E clar că cei mici cresc altfel, au un sarcasm mult mai dezvoltat, deschidere spre violenţă şi multe alte diferenţe de cultură ca urmare a desenelor la care se uită.

Drept răspuns la problema asta, cunosc părinţi care le dau voie copiilor să se uite doar la desene pe DVD, de la Lion King la Scooby-Doo şi Tom&Jerry. E modul lor de a se asigura că au un copil normal, aşa cum înţelegem noi normalul. Dar oare mai are asta legătură cu norma momentului?  Dacă alegem soluţia asta copiii noştri vor creşte normali din punctul nostru de vedere, dar total diferiţi faţă de toţi ceilalţi copii. Nu vor avea acelaşi background cultural, vor interacţiona mai dificil cu alţi copii pentru că nu vor avea aceleaşi repere.

E clar că putem să creştem un copil în mare parte ferit de ceea ce considerăm noi a fi periculos, însă chiar vrem ca cel mic să fie desprins din Blast from the Past?

Şi-atunci mă întreb care e soluţia corectă. Cum facem să-l protejăm de toate prostiile fără să-l rupem de contextul social înconjurător?

Da, la asta mă gândeam eu în timp ce două mămici mişto vorbeau în faţa mea.

IN Casual stuff

priNeamt_house

La mijlocul lui decembrie am fost la a doua tură #priNeamţ şi abia aşteptam să văd zona aia superbă acoperită de zăpadă. Trebuie să recunosc că ăsta a fost principalul motiv pentru care am plecat la drum cu o mulţime de lucruri de făcut şi doar câteva zile până la final de an.

N-am avut parte de nămeţi, dar am revăzut câteva din locurile care mi-au intrat la suflet la prima ediţie. Mai mult, am reuşit să observ cum a evoluat Piatra Neamţ de la un an la altul, cum a evoluat evenimentul, cum s-au schimbat lucrurile din punct de vedere al organizării. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

S-a inaugurat Bulevardul Uranus, NicuŞordan se dă cu fundul de pământ şi o arde activist, că trebuie să construim înapoi Hala Matache pe locul bulevardului, că e demolată ilegal. Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta, hai să reconstruim şi cartierul Uranus, cel în amintirea căruia a fost botezat acest nou bulevard. Cartierul Uranus era pe dealul pe care şade acum Casa Poporului, păcat că pe vremea comuniştilor nu erau niciun Nicuşor care să apere un cartier întreg. Citeşte tot articolul

IN Web

Acum ceva timp, la TAROM a venit un manager privat. Om cu experienţă, ales pe bune, a început să taie în carne vie şi de-atunci sistemul încearcă să-l scuipe. Au fost tot felul de şicane: ba i-au redus mandatul, ba l-a demis Consiliul de Administraţie şi l-a pus înapoi Ministrul Transporturilor. Ultima ghiduşie venită de la Corpul de Control al Tarom e un raport privind activitatea CEOului belgian.

Evident, din raportul respectiv reiese că s-au cheltuit mulţi bani aiurea, printre altele şi pe o campanie pe bloguri.

Concluzia finală legată de banii daţi pe bloguri este următoarea:

Este evident că achitarea unei sume total de 86.180 euro (69.500 euro + 16.680 euro TVA) pentru promovarea companiei pe blogul unor persoane fizice, gen www.razvanpascu.ro, www.adrianciubotaru.ro, www.victorkapra.ro, www.alexandrunegrea.ro, www.alexradescu.ro, www.tedoo.ro etc. este total nejustificată având în vedere numărul mic al persoanelor care au accesat respectivele bloguri.

Fiţi siguri că aceeaşi concluzie ar fi fost trasă indiferent de numele implicate, indiferent de traficul lor. Că asta era tema dată. Citeşte tot articolul

IN Filme

lastvegas_paranoia

Paranoia – un film de la care aveam aşteptări mai mari, cu actori mari şi o poveste promiţătoare. Un puşti dintr-o companie de telefoane e trimis de Gary Oldman să spioneze o companie rivală, condusă de Harrison Ford. Tipul intră în sistem şi de aici se rupe totul, cu o grămadă de reţete aplicate doar ca să mai facem un film şi să încasăm bani. Corporatistul rău are un killer, apare agentul FBI, se dovedeşte că ambii corporatişti sunt răi, Amber Heard e fata bogată care se lasă sedusă şi spre final cred că şi scenariştii s-au plictisit şi au vrut să-l termine mai repede.

Last Vegas – comedia de început de an, fără îndoială. Nu de alta, dar altele nu prea sunt 😛 O picătură din „Once upon a time in America”, două picături din „The Hangover”, puţin de colo, puţin de dincolo, 4 actori cunoscuţi ajunşi la vârsta a 3-a şi nişte poante bine scrise. Nişte prieteni mi-au zis că o să râd doar la poantele din trailer, dar am râs aproape tot filmul. Sau măcar am zâmbit.

IN IT

nissan_amazon_hed_2014

În septembrie 2013 Amazon anunţa că vinde Versa, noul model de Nissan, şi face şi livrări la domiciliu. Primii 100 de cumpărători au avut discount 1000$, iar 3 dintre ei urmau să primească maşinile într-o cutie mişto, cum are Amazon. Iată ce scria AutoWeek la vremea respectivă:

Our sister site Automotive News reports that three customers will actually have their orders fulfilled by Nissan, with the cars arriving in a large Amazon box accompanied by a film crew.

Pe urmă a venit Black Friday şi Emag a vândut în premieră maşini, ba chiar le-a livrat în cutii simpatice şi a filmat totul.

Şi zilele trecute s-a făcut livrarea pentru una dintre maşinile vândute prin Amazon, eveniment care a stârnit ceva vâlvă prin media. Dar oare oamenii de la Amazonul românesc nu s-au simţit nasol când au văzut că le-a furat ideea un Emag străinez?

Ocazie cu care avem răspunsul la ce-a fost mai înainte, oul românesc sau găina amazonească? Fără doar şi poate oul românesc s-a grăbit să iasă la suprafaţă înainte să fie ouat de mama lui străineză.

IN Caterinci

S-a atins un nou nivel de penibil în reticenţa de a zice nume proprii (teoretic branduri) la televizor. O duduie vorbea de bine despre specialiştii de la un spital: „am fost foarte surprinsă de medicii de la spitalul… am voie să spun? Spitalul Grigore Alexandrescu”. Aveam senzaţia că o să spună Spitalul Orange sau cine-ştie-ce brand.

Oare ce s-a gândit ea? Că îi face reclamă gratuită spitalului şi vine mai multă lume acolo? Că îi face reclamă lui Grigore Alexandrescu şi cumpără lumea mai multe cărţi cu fabule? Duduia sigur se pretează la dublu rol: Boul şi viţelul.

Dar da, ne place la nebunie să nu dăm nume.

IN Casual stuff

Am urmărit cazul învăţătoarei care cerea cadouri pentru tot colectivul şcolii nr. 10 din Capitală. Simona Tache i-a luat un interviu mamei care a făcut înregistrarea, Inspectoratul a concluzionat că oamenii dădeau şpagă de bunăvoie. De ce s-a ajuns la această concluzie? Probabil că majoritatea părinţilor au declarat că dau din dorinţa proprie şi degeaba s-a revoltat o singură nebună. Pentru că nu avem noţiunea de solidaritate. Noi ne apărăm nevoile şi neamul, unde neam se rezumă la neamuri şi n-are nicio legătură cu poporul.

Am trăit o poveste similară acum 4 ani, când m-am revoltat împotriva unei profesoare din facultate. În timpul examenului desfăşurat pe parcursul a 10 minute toată lumea tăcea. După examen, când a plecat profa, revoltă totală. „Băi, nu se poate aşa ceva, asta îşi bate joc de noi„. Am depus o plângere la decan, când a venit momentul să semneze cineva sau să susţină neregulile, toţi s-au dat răniţi. „Hai că a zis că ne dă note mari, nu contează până la urmă cum am dat examenul, important e să intrăm în licenţă, avem probleme mai grele pe cap” şi aşa mai departe.

Am eşuat atunci în demersul meu pentru că n-aveam foarte multe dovezi, conducerea era de partea greşită a baricadei şi eram singur, iar profesoara respectivă a rămas la catedră, cam cu aceleaşi obiceiuri, poate cu ceva mai multă băgare de seamă în următorii ani. Din păcate, cred că în aceeaşi situaţie se va afla şi doamna de la Şcoala 10. Oameni nu vor „să se complice”, preferă să aleagă varianta comodă, uneori se tem de represalii.

Închei cu concluzia unei colege de facultate, concluzie care mi se pare definitorie şi în acest caz şi pe care am promis că n-o voi uita cât trăiesc:

Fac ceva pe integritatea voastră.

Meniu