După ce am avut mari probleme în ultimele săptămâni cu blogul, am făcut câteva modificări.

În primul rând am schimbat serverul şi cu ajutorul lui pinkISH am trecut pe un server din Ro.
În al 2-lea rând am modificat puţin adresa şi m-am întors pe hoinaru.ro. Adicătelea am renunţat la /blog. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nici măcar nu ştiu de ce am mutat blogul pe /blog la momentul respectiv.
În al 3-lea rând o să încerc să postez zilnic, la iniţiativa lui Bobby Voicu. Din motive obiective am pierdut startul dar recuperez pe parcurs.

Şi ca să nu fie un post doar de pus la număr, anunţ că sunt în pregătiri pentru un super proiect pe care urmează să-l lansez în zilele următoare. E vorba despre o chestie care nu mai există în .ro şi nici în afară nu prea e, alături de nişte oameni tare faini. So stay tuned.

O să fac un efort să-mi trec şi eu feedul prin feedburner. Să vedem dacă-mi iese.

PS: evident, am uitat să scriu un post înainte ca să afle că m-am mutat şi cei 2 oameni care mă citesc în feedreader :))

Am reuşit să termin de citit „Viaţa mea în publicitate” a lui Claude Hopkins (găsiţi o recenzie a cărţii pe Bookblog). Pentru că în ultima vreme mă pasionează pledoariile pentru muncă, transcriu cel mai important pasaj din cartea lui Hopkins:

Întotdeauna am fost dependent de muncă. Iubesc munca le fel de mult cum iubesc jocul. (…) Am muncit de dragul muncii şi pentru că munca a devenit o obişnuinţă pentru mine. Ulterior, am intrat în afaceri pentru că mi-am dat seama că cineva trebuia să scoată publicitatea din scutece.

În ultima vreme au rămas multe posturi nescrise. Multe lucruri care nici măcar n-au ajuns în draft iar unele care n-au avut ocazia să treacă de butonul „publish”. Partea a doua a aventurii de la Coke Live Peninsula s-a pierdut în seri foarte faine alături de oamenii cu care m-am distrat acolo.

Am uitat să anunţ şi relansarea No.3 eveniment care s-a petrecut acum câteva săptămâni bune.

Din lipsă de timp am tot amânat lansarea unui proiect care mi-e tare drag şi care se anunţă a fi mişto.

Până la urmă toamna o să aducă doar o surpriză de la Superior Media, nu ne hazardăm să lansăm două proiecte noi în paralel.

În rest… toate bune. Dacă se mai întâmplă lucruri neobişnuite o să scriu pe blog.

Ah.. să nu uit.. s-ar putea să existe anumite probleme cu blogul… e de la găzduire.. urmează să se schimbe şi asta (după 2 ani fără probleme majore).

Ai mei mi-au spus întotdeauna că nu-i bine să faci afaceri cu prietenii. Că sigur te cerţi, că unu ajunge să-l fure pe celălalt, că oamenii sunt egoişti şi nu vor să iasă totu bine, ci să iasă pentru ei bine… şi tot aşa.

La polul opus se află unii oameni, nu dau nume (ca de obicei), care cred că ar fi cel mai mişto lucru de pe lume dacă ar pune pe picioare o afacere cu prietenii. La modul la care o gaşcă de prieteni împarte sarcinile în funcţie de abilităţile fiecăruia: unu duce gunoiu, altu face vânzări.

Am încercat să-mi ascult părinţii, mai ales că nu aveam ţeluri comune aproape cu niciunul dintre prietenii mei. Numai că am ajuns de-a lungul timpului (prin diferite conjucturi) să lucrez şi cu câţiva prieteni. Şi mă gândeam îngrozit că o să ajungem să ne certăm sau că o să se întâmple cine ştie ce. Dar marea problemă e că nu mai apucăm să discutăm altceva în afară de proiecte. Şi e o senzaţie tare ciudată când sună telefonul şi cu toate că te caută una din persoanele dragi îţi vine să arunci cu el pe fereastră (cu telefonul, desigur 😛 ).

Oricât ai încerca să separi lucrurile, ajungi să vorbeşti numai şi numai despre proiecte, să te frămânţi şi să te cerţi uneori. Şi dispar dintr-o dată momentele de caterincă, discuţiile privind aia mică, noua cucerire sau ce mai fac părinţii. Apar în schimb deadline-uri, planuri, proiecţii pe următoarele 6 luni şi multă muncă. Şi te trezeşti că nu mai ai prieteni ai doar colegi sau parteneri. Şi e cam trist.