food

IN Food, Recomandări

Cu riscul de a provoca pofte nestăvilite, revin şi cu această listă de restaurante pe care vi le recomand anul acesta. Asta după conferinţe, spectacole de teatru şi seriale. Hai că v-am făcut program pentru 2019.

Le-am împărţit în două, unele pe care le-am încercat deja (şi la care merg chiar des), altele la care încă n-am ajuns. Fără pretenţii să fie cele mai bune sau cele mai scumpe, sunt alea pe care le recomand eu. Citeşte tot articolul

IN Food

CAJU era pe lista de „restaurante bune de încercat la ocazii speciale”, aşa că am profitat de Ziua Marinei ca să-l tai de pe listă. Am făcut rezervare online şi a trebuit să sun ca să văd dacă e confirmată sau nu, pentru că mailul de confirmare nimerise în spam, dovadă că se întâmplă chestiile astea şi celor mai buni dintre noi.

Anyway, citisem la Radu lucruri bune, însă nu m-am dus cu nişte aşteptări foarte mari. Îmi place foarte mult strada Nicolae Golescu pe care se află restaurantul (în spatele Ateneului Român), mi se pare că e genul de stradă care îi poate fermeca pe turiştii străini, iar CAJU se potriveşte foarte bine în peisaj.

E un bistro mai de top, dar rămâne un bistro, chestie pe care o observi în diverse detalii („ştergarele” alea de hârtie, meniul etc.).

Citeşte tot articolul

Pasiune

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Nu sunt vreun Master Chef, dar nici nu mă apuc să fac ouă ochiuri şi cartofi prăjiţi dacă mă închizi în bucătărie câteva ore. Totuşi, când vine vorba de evenimente legate de gătit, am o anumită reţinere. Nu pentru că nu m-aş descurca, ci pentru că ştiu că sunt mulţi oameni mult mai pasionaţi şi mai talentaţi decât mine.

Şi cu toate astea am acceptat invitaţia celor de la Electrolux cu gândul că merg să degust şi poate să asist unul dintre bloggerii de food. Numai că la faţa locului ni s-au pus şorţurile pe masă, am primit în braţe reţete şi am fost îndemnaţi să gătim sub atenta supraveghere a bloggerilor culinari.  Citeşte tot articolul

Meniu