Am sărbătorit aniversarea primului an de căsătorie la Mosafir, unul dintre cele mai noi localuri „dichisite” din Bucureşti. Mosafir este un bistro cu motto-ul „bistronomie, gâlgâl, potol”.
Dacă vreţi o descriere scurtă: eu am zis că e un fel de fine dinning pentru hipsteri. De ce spun asta? Pentru că meniul lor include preparate precum pulpă de pui cu piure sau ficăţei cu couscous. Şi mulţi oameni vor spune „păi stai aşa, că mănânc pulpă de pui şi acasă, care e faza?”. Citeşte tot articolul
Zilele astea încerc să postez articole pe care voiam să le public de mult şi pe care n-am avut timp să le scriu. Mai subţire cu virusul, să ne clătim creierul şi cu altceva.
Am ajuns prima oară în Lefkada în 2014. Atunci am nimerit întâmplător la un restaurant extraordinar, aflat în vârful dealului (muntelui?), la vreo 600 de metri altitudine. Se numeşte Rachi şi e recunoscut pentru mâncarea bună şi o privelişte de zile mari. E poziţionat pe partea de vest a insulei, ceea ce înseamnă că poţi vedea un apus superb cam în orice zi de vară. Citeşte tot articolul
Continuă lista de recomandări pentru 2020, după newslettere, podcasturi şi spectacole de teatru. Azi vin cu nişte recomandări de restaurante, că a fost un an lung şi m-am plimbat prin tot felul de locuri în Bucureşti.
Rămâne valabilă şi lista din 2019, am ajuns la unele dintre cele la care mi-am propus, altele s-au reportat pentru anul acesta. Citeşte tot articolul
Recent, francezii de la Gault & Milau au lansat ediţia 2019 a ghidului restaurantelor din România.
Aşa cum v-am mai povestit, G&M este un ghid cu recomandări similar cu cel de la Michelin. Spre deosebire de Michelin, care a scos ghidul ca unealtă de marketing, Henri Gault şi Christian Millau, fondatorii ghidului G&M erau critici culinari şi au vrut să descopere care sunt cele mai bune restaurante din Franţa. Ulterior ghidul a fost extins şi acum are ediţii în mai bine de 20 de ţări. Citeşte tot articolul
Cu riscul de a provoca pofte nestăvilite, revin şi cu această listă de restaurante pe care vi le recomand anul acesta. Asta după conferinţe, spectacole de teatru şi seriale. Hai că v-am făcut program pentru 2019.
Le-am împărţit în două, unele pe care le-am încercat deja (şi la care merg chiar des), altele la care încă n-am ajuns. Fără pretenţii să fie cele mai bune sau cele mai scumpe, sunt alea pe care le recomand eu. Citeşte tot articolul
Am mai testat nişte chestii bune de mâncat prin Bucureşti, am făcut un articol cu toate, pentru că nu era suficientă informaţie pentru articole individuale.
CAJU era pe lista de „restaurante bune de încercat la ocazii speciale”, aşa că am profitat de Ziua Marinei ca să-l tai de pe listă. Am făcut rezervare online şi a trebuit să sun ca să văd dacă e confirmată sau nu, pentru că mailul de confirmare nimerise în spam, dovadă că se întâmplă chestiile astea şi celor mai buni dintre noi.
Anyway, citisem la Radu lucruri bune, însă nu m-am dus cu nişte aşteptări foarte mari. Îmi place foarte mult strada Nicolae Golescu pe care se află restaurantul (în spatele Ateneului Român), mi se pare că e genul de stradă care îi poate fermeca pe turiştii străini, iar CAJU se potriveşte foarte bine în peisaj.
E un bistro mai de top, dar rămâne un bistro, chestie pe care o observi în diverse detalii („ştergarele” alea de hârtie, meniul etc.).
M-am întâlnit recent cu reprezentanţi ai Gault&Millau, compania franceză care realizează de mai bine de 50 de ani un ghid al restaurantelor bune. Au început în Franţa, însă acum au ajuns la peste 20 de ţări şi continuă să se extindă. Venirea în România mi se părea o surpriză anul trecut, însă acum am aflat mai multe detalii şi are foarte mult sens.
Mi s-a părut o surpriză pentru că trăiam cu impresia că nu avem suficiente restaurante bune şi foarte bune în România cât să strângi de un ghid. Exceptând Ghidul Ionescian, evident 🙂 În general percepţia e că stăm prost pe zona asta, iar lucrurile bune nu prea rezistă în timp. Or, ghidul Gault&Millau fix pe asta se bazează, pe localuri care reuşesc să păstreze în timp un anumit standard de calitate. Citeşte tot articolul
În ultima vreme am testat câteva restaurante de prin Bucureşti, aşa că am pus la un loc mai multe recomandări.
Descoperit de nişte prieteni gurmanzi pe TripAdvisor, e pe strada Popa Nan nr. 140 (foarte aproape de Piaţa Alba Iulia, prin spatele blocurilor practic). E un restaurant italienesc clasic, care mi-a adus aminte de un frate de-al lui din Roma, L’Isola della Pizza. Cam toată mâncarea e bună. Am testat: Fettuccine al funghi porcini, Salata Caesar, Pizza Rustica şi Carpicciosa, Tiramisu, Cheesecake şi tortul de ecler (da, au aşa ceva în meniu!). Citeşte tot articolul
Cred că eram prin clasa a 10-a când am fost prima dată la Hanul lui Manuc. Eram cu gaşca şi ni s-a părut amuzant să sărbătorim aşa finalul anului şcolar. Terasa arăta ca în filmele cu Mărgelatu’, în sensul că toată mobila părea de pe vremea aia. La fel şi tacâmurile. Ţin minte că era o domnişoară cu noi şi ea a avut proasta inspiraţie să-şi comande o salată. Să spunem doar că a fost o salată de tristă amintire. De-atunci cred că Hanul s-a „relansat” de vreo 3 ori. De fiecare dată a fost mai bine, dar tot departe de potenţialul acelui loc. Am citit sporadic poveşti nasoale cu chelneri indolenţi, mâncare proastă şi clienţi nemulţumiţi. Evitam locul, deşi îmi place foarte mult curtea aia.
Însă la mijlocul anului trecut patronii de la City Grill au primit în administrare Hanul. Şi lucrurile au început să se schimbe uşor-uşor. Am văzut multe poze pe Instagram de la faţa locului, am mai citit diferite comentarii pozitive, iar comunicarea online şi offline e foarte ok. Mi-am propus să ajung în curând pe acolo ca să verific cum stă treaba, dar deja am fost convins să revin, deci toată munca asta şi-a făcut efectul. Sper ca Hanul lui Manuc să devină un loc de referinţă pentru Bucureşti, în care să vină mereu străini şi localnici deopotrivă. Cam cum e Carul cu Bere.
