Nu plâng la despărţiri. Asta pentru că nu mi-e dor de oameni, pot să mă lipsesc de multe persoane din jurul meu. Şi zic asta pentru că vorbeam cu Adi şi el zicea că la absolviri oricum se plânge, orice s-ar întâmpla.

Pe la începutul săptămânii am dat peste nişte poze din clasa a 12-a. Ultimul clopoţel, nebunia cu robele şamd.  Şi a început haosul pe Twitter cu #absolvire, ocazie cu care am aflat că Bobby nici măcar nu a fost prezent la ceremonia lui.

Noi la absolvire ştiu că am urcat pe scenă cu toate că nu luasem niciun premiu (mint, eu luasem premiul 3, Răzvan şi Edi nu luaseră premiu :)) ).

A fost ziua în care toată promoţia a avut voie în curtea interioară. În Şcoala Centrală curtea interioară e un fel de fruct oprit, pe care îl putem privi doar pe geam. De obicei nu avem voie să intrăm (să intrăm afară, da!), dar grădina e mereu lângă noi, o vedem pe geamurile înalte, sprijinite pe coloanele grele de piatră.

Ştiu că am ţinut un discurs improvizat pe moment, de care sunt mândru şi acum, deşi nu-mi mai amintesc niciun cuvânt din ce am spus. Şi mai ştiu că am ieşit cu o gaşcă mare în Herăstrău.

Nu sunt chiar aşa multe chestii, sper să rămân cu mai multe amintiri de la ceremonia de la facultate.

Până atunci, să zicem că am dat drumul la o leapşă.

Aş vrea să-mi povestească ce-şi amintesc de la ceremonia de absolvire (oricare – liceu, facultate, şcoala generală): Chinezu, Adi ZăbavăMirunaKorinaMs, Corina Georgescu şi Alina Constantinescu.

Iar pentru o colecţie de poveşti, folosiţi cu încredere şi pagina de Facebook.

PS: dacă cineva vrea s-o rezolve… e liber şi invitat :D