Două dintre cele mai puternice competiţii fotbalistice din lume au parte de nişte schimbări zilele astea.
Champions League renunţă la ora clasică de disputare a partidelor, 21:45 (sau 19:45, ora GMT). În schimb, se va aplica modelul meciurilor din Europa League, unde nevoia de a televiza cât mai multe partide a împărţit programul în 2 ore de începere. Citeşte tot articolul
Fie că sunteţi microbişti sau nu, vă recomand documentarul First Team: Juventus de pe Netflix. Imaginea este foarte bună, montajul e smart, iar ipostazele în care sunt surprinşi jucătorii lui Juve sunt mult peste tot ce poţi vedea în interviurile din presă.
Momentan sunt 3 episoade a câte 40 de minute, pe care vă recomand să le urmăriţi în italiană (există şi audio în engleză + titări în mai multe limbi, printre care şi română). Pe Rotten Tomatoes scrie că ar fi 6 episoade în total, dar nu-mi dau seama dacă e corectă sau nu informaţia asta. Citeşte tot articolul
Zilele trecute am avut plăcerea de a participa la Eurosport Stream Team, o emisiune online realizată de Costin Ştucan în fiecare marţi, de la 18:00. Cred că e una dintre singurele emisiuni transmise live, exclusiv pe pagina de Facebook a unui brand din România. Nu ştiu exact dacă mai transmit aşa ceva şi GSP sau Prosport, dar în afară de ei chiar nu ştiu pe nimeni care să facă asta în mod regulat. Citeşte tot articolul
Foto via
Tehnologia V.A.R. (Video assistant referee) este testată începând cu acest an în fotbalul englez, în Cupa Angliei şi Cupa Ligii. Până acum s-au disputat câteva meciuri care au beneficiat de acest sistem, s-au întors nişte decizii, însă abia în weekend am avut ocazia să urmăresc un meci întreg şi să-mi formez o părere.
Pentru cei care nu ştiu, V.A.R. este sistemul prin care un arbitru adiţional poate să revadă o fază controversată dintr-un meci şi să ia o decizie pe care să i-o comunice arbitrului principal. Tehnologia video este deja folosită în fotbalul american, unde se întâmplă foarte des ca arbitrii să analizeze reluările fazelor pentru a lua decizii.
Principalul contra-argument al V.A.R. era timpul pierdut pentru a analiza reluările, însă meciul dintre Liverpool şi WBA ne-a lămurit că vorbim de cel mult 4-5 minute pe repriză, şi asta în cazuri excepţionale. Avantajul acestei soluţii ar fi că elimină discuţiile legate de arbitraj, frustrarea jucătorilor nedreptăţiţi şi face ca fotbalul să fie un sport mai corect, per total. Citeşte tot articolul
La ora la care scriu articolul ăsta meciul dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova încă n-a început. Pe masă e un loc în semifinalele Australian Open, rundă în care n-a ajuns niciuna dintre cele două jucătoare până acum.
Indiferent de rezultatul acestui sfert, vreau doar să subliniez că Simona a făcut în acest an pasul spre grupul select al marilor campioane. Modul în care a jucat la acest Australian Open mi-a adus aminte de multe ori de meciurile Serenei Williams, ale Sharapovei sau ale lui Venus.
Şi nu mă refer doar la meciul maraton cu Lauren Davis şi la acel uriaş exerciţiu de voinţă, ci şi la modul în care a câştigat Halep meciurile de până acum. Au fost cel puţin 2 meciuri din 4 în care a jucat prost şi cu toate astea a trecut mai departe. Asta reuşesc doar marile campioane. Ţin minte meciuri ale Serenei din anii trecuţi în care jucătoarea americană se salva doar cu ajutorul serviciului sau scurta punctele suficient de mult încât să obţină un rezultat bun cu un minim de efort.
În punctul ăsta e Simona acum. Accidentată, super obosită, la meciul cu Davis a reuşit să scoată nişte servicii perfecte exact atunci când avea nevoie, fix când adversara avea impresia că a răpus balaurul.
Cred mai mult decât oricând că un Grand Slam e o chestiune de timp, poate să vină acum sau poate să vină spre toamnă, dar el o să ajungă în vitrina Simonei. Îl merită, acum a devenit una dintre marile campioane ale tenisului.
Am început documentarea pentru articolul anual despre Super Bowl şi, cu ocazia asta, am descoperit o grămadă de lucruri interesante, începând cu protestele jucătorilor de culoare şi reacţiile stupide ale lui Trump şi continuând cu scăderea numărului de oameni care urmăresc meciul.
Scăderea audienţei poate avea două explicaţii, una mai simplă, alta mai complexă. Explicaţia simplă ar fi că oamenii au început să urmărească tot mai mult pe internet. Totuşi, dacă adunăm cifrele de pe TV din 2017 cu cele de pe online (aproximativ 2,4 milioane de oameni sursa) rezultă că 113,7 milioane de americani au urmărit meciul în 2017, în scădere faţă de 2015 (114,4 milioane sursa).
Deci dacă chiar şi adunând cu online-ul avem mai puţini oameni care se uită la Super Bowl, care ar fi explicaţia complexă? Citeşte tot articolul
Povestea asta e mai veche, însă abia zilele trecute am auzit de ea de la un prieten. Pe scurt e cam aşa: un reporter de la BBC s-a dus în Liverpool să facă nişte interviuri pe stradă cu oameni obişnuiţi. Acele „vox pop” în care iei oameni random de pe stradă şi îi întrebi chestii. În cazul ăsta, despre un meci dintre Liverpool şi Everton disputat în 1967 şi care a fost primul meci difuzat pe ambele stadioane. Partida din FA Cup s-a disputat pe Goodison Park, însă a fost transmisă şi pe Anfield Road pe mai multe ecrane uriaşe dispuse spre fiecare tribună. În felul ăsta s-au depăşit toate recordurile de „audienţă” pentru un meci din Premier League.
Dacă sunteţi microbişti cât de cât, ştiţi că apariţiile în echipa naţională de fotbal ale unui jucător sunt supranumite „caps”. Scrie mereu prin ştiri că jucătorul cutare are 80 de „caps” şi că asta îl face mai dorit de o echipă sau alta.
Până acum 1 an am crezut că treaba asta e doar o metaforă sau un termen vechi din istoria britanică. Până când am ajuns la Liverpool şi am văzut colecţia privată a lui Steven Gerrard la muzeul LFC. Am observat acolo că erau expuse nişte şepcuţe ciudate, pe care era gravat numele câte unui meci internaţional. Ba chiar era şi poza asta cu 100 şi ceva de copii care purtau şepcuţe albastre, adică fix câte selecţii avea Gerrard în naţională la momentul ăla. Cred că e aniversarea de 100 de „caps”, până la urmă a strâns 114. Citeşte tot articolul
În ultimele săptămâni am rupt în două consola, ba pe Fifa, ba pe Gran Turismo, Assasins Creed şi Mortal Kombat. Încă mai am câteva jocuri pe listă, dar prioritatea #1 este un alt joc cu sporturi. În trecut am avut pe PC un NHL de la EA Sports şi un NFL, ambele idei îmi surâd, iar recent am văzut şi două trailere cu jocuri de tenis.
Aştept un simulator bun de tenis mai ceva decât aşteaptă Simona Halep primul Grand Slam, ce-am mai jucat până acum era destul de lame (bine, au şi trecut vreo 10 ani de atunci). Aşa că simt că e momentul pentru ceva cu adevărat bun. Nu există momentan un joc care să rupă cu adevărat, să îţi dea o senzaţie mişto, aşa cum e la Fifa, de exemplu. Dar cred că unul dintre aceste două jocuri va fi ce trebuie. Citeşte tot articolul
În câteva zile începe noul sezon competiţional în tenis, aşa că vor reapărea cei care sunt #fanidemici Simona Halep, precum şi haterii de ocazie („nu prea urmăresc eu, dar eram sigur că o să piardă!”). Pentru că sunt câteva zile mai liniştite, să vedem la ce ne putem aştepta în 2018 în tenis, atât de la circuitul WTA, cât şi de la ATP.
Probabil că discuţia #1 va fi legată de revenirea Serenei Williams în circuit. Serena a născut în septembrie şi vrea să-şi apere titlul cucerit la Australian Open în 2017, când era însărcinată deja în câteva săptămâni. Deja s-a vorbit despre wild-carduri la Brisbane şi Sydney, e posibil s-o vedem pe teren în meciuri oficiale încă din primele zile ale lui 2018. Nu cred că o să avem din nou parte de o Serena invincibilă, însă cred că sunt şanse pentru un nou Grand Slam. Mizele Serenei sunt două: să depăşească recordul lui Margaret Court (24 de Grand Slamuri) şi prin asta să dovedească că e cea mai bună tenismenă a tuturor timpurilor şi să-şi demonstreze că poate face asta chiar şi după ce a născut. Are 36 de ani şi 23 de Slamuri, să vedem dacă mai obţine două. Probabil că va construi sezonul pentru ultimele două turnee majore, Wimbledon şi US Open, unde a câştigat de 6-7 ori şi unde are o şansă bună de reuşită. Bine, ar mai fi şi câştigarea Grand Slamului calendaristic (adică toate cele 4 turnee în acelaşi ani, ceea ce Stefi Graff a reuşit în 1988), dar asta e imposibil de atins din punctul meu de vedere. În 2015 cred că a fost ultima mare şansă a Serenei la acest titlu neoficial.
