Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Educatie&Literatura

Ce mi-aş fi dorit să răsfoiesc la Gaudeamus anul acesta

question_answer0
IN Branded, Educatie&Literatura

N-am reuşit să ajung anul ăsta la târgul Gaudeamus, a fost ceva mai multă agitaţie în weekendul respectiv decât preconizam. Deşi am pe noptieră vreo 12 cărţi, multe din ele începute, tot simt nevoia să-mi cumpăr titluri noi, măcar ca să ştiu că le am lângă mine şi pot să le citesc oricând vreau. Cred că sufăr de un fel de FOMO al cărţilor sau ceva, mă tem că n-o să le mai găsesc pe cele care mă interesează, aşa că prefer să le cumpăr.

În ultimii ani am ajuns la Gaudeamus mai mult pentru „vizionări”, chiar şi cu reducerile de acolo, unele titluri sunt mult mai ieftine online. Aşa că m-am obişnuit să răsfoiesc cărţi la târg şi să le cumpăr online până la urmă. Iar modul în care s-au adaptat magazinele în ceea ce priveşte prezentarea şi sortarea cărţilor face ca astfel de târguri să reprezinte doar un prilej bun pentru lansări şi întâlniri cu scriitorii, mai mult decât pentru achiziţii. Practic, librăriile online le iau locul cu succes celor tradiţionale.  Citeşte tot articolul

Am citit o carte „de fete” şi mi-a plăcut

question_answer2 comentarii
IN Educatie&Literatura

Am primit acum vreo 2 săptămâni „Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni”, cea mai nouă carte a Ioanei Chicet-Macoveiciuc aka Prinţesa Urbană. Ioana a publicat mult în ultimii 3 ani, 6 cărţi în total, dintre care vreo 3 pentru copii. Până acum n-am citit-o decât pe blog, aşa că nu ştiam exact la ce să mă aştept. Una e să povesteşti în texte scurte de 8-10-20 de paragrafe, alta e să legi 2-300 de pagini.

Cărţile au succes, sunt vândute în zeci de mii se exemplare şi au lansări cam peste tot prin ţară, însă asta nu însemna automat că sunt şi bune, s-au mai văzut cazuri de marketing mai bun decât produsul.

Citeşte tot articolul

Epoca Inocentei (Seria Terra XXI, partea I)

question_answer0
IN Educatie&Literatura

Cred că prin 2012 am auzit prima oară despre romanul lui Adrian Mihălţianu, însă la vremea aia nu aveam Kindle, aşa că îmi era destul de greu să ajung să-l citesc. L-au lăudat atunci nişte prieteni, m-am gândit să-l trec pe lista mea de lecturi pentru când n-o să mai fiu #sărac şi cam aia a fost.

Combinaţia SF şi limba engleză nu mă motiva suficient de mult, iar bariera tehnologică era de netrecut. 

Până acum câteva luni când romanul a apărut la editura Nemira, în colecţia Nautilus. În limba română şi cu multe adăugiri, după cum aveam să aflu ulterior din câteva interviuri apărute pe net. Bine că s-a gândit cineva să-l publice pe hârtie, că eu tot #sărac fără Kindle sunt şi acum. Şi fără s-o dau în chestii lacrimogene, aş fi fost şi mai sărac dacă nu citeam cartea asta.

Cum să vă spun într-un mod mai simpatic (adică fără să mă fac de râs)? De la Harry Potter încoace (volumul 4, clasa a 7-a) n-am mai devorat în still ăsta o carte. Sau nu-mi aduc aminte. Tot ce ştiu e că n-am lăsat din mână HP până când n-am terminat-o, am citit vreo 300 de pagini într-o după-amiază, se făcuse ora 1 şi eu tot citeam.

Cu asta a fost cam la fel. Am preferat să citesc decât să mă uit la House of Cards, ca să înţelegeţi cât de interesant e acest volum. 

Acţiunea se petrece în viitorul apropiat, unul acaparat de drone, inteligenţă artificială, maşini autonome şi multe alte chestii care nu sunt încă disponibile publicului larg, dar foarte probabil vor deveni. 

Din punct de vedere tehnologic romanul e construit extrem de meticulos, aşa că s-ar putea să vă placă chiar dacă nu sunteţi pasionaţi de domeniu. E mişto să poţi arunca o privire în ceea ce e foarte posibil să se întâmple în următorii 30-40 de ani.

Şi apropo de asta, miercuri, 7 iunie, are loc şi o discuţie la Cărtureşti Verona, cu autorul romanului şi Vlad Petreanu. N-ar strica să daţi o fugă. Eu sper să aflu când apare următorul volum 😀

Romanul e disponibil la eMAG şi are transport gratuit în perioada asta.

Black Button Books

question_answer0
IN Educatie&Literatura

black_button_books

Recent a avut loc lansarea oficială a editurii Black Button Books, un proiect început de Elena Marcu, Anca Dumitrescu și Ana Bulgar. BBB e o editură care scoate cărţi. Printate.

În teorie, asta e una dintre cele mai proaste idei pe care le-ai putea avea în România. Mai ales în contextul în care abia supravieţuiesc editurile mari, cu librării şi reţele de distribuţie. În plus, pentru mine editura nu-i un criteriu în funcţie de care să aleg o carte. Dar Black Button Books a reuşit să mă surprindă. Iniţial am văzut ştirea şi am zis „ce mişto! Ana şi Elena îşi fac editură!”. Apoi am văzut titlurile, am răsfoit cărţile şi le-am trecut pe wishlist pe cel puţin 3 dintre ele. Iar în final m-am mirat că sunt aşa multe lansate din prima. BBB are 7 cărţi editate încă de la lansare. O grămadă de muncă înainte ca orice să fie oficial.

Ce ştiu cu siguranţă e că Ana (pe ea o cunosc cel mai bine dintre fondatoare) e setată să facă performanţă mereu. Nici cu BBB nu mă aştept să fie altfel. Aşa că tot ce pot să vă recomand e să căutaţi prin librării cărţile lor. Eu am început cu „Flamurile negre: ascensiunea ISIS” de Joby Warrick.

Despre cum a fost la lansare puteţi citi aici.

Dar cu Istoria ce-aţi avut?

question_answer1 comentariu
IN Educatie&Literatura

shutterstock_305487344_small

Zilele trecute s-a discutat despre un nou proiect de lege privind scoaterea câtorva ore din programa şcolară. Printre ele, se doreşte scoaterea de tot a limbii latine de la clasa a 8-a şi renunţarea la o oră de geografie, istorie, la ceva ore de limba şi literatura română, toate în beneficiul unor ore de educaţie pentru drepturile copilului, educaţie interculturală şi educaţie economică.

Cu Latina nu mă pronunţ, a dezgropat Vali un articol de anul trecut de pe Contributors, în care puteţi citi o analiză serioasă.

Dar cu Istoria ce-aveţi, fraţilor? Sau cu Geografia? Ştiţi ce înseamnă o oră pe săptămână? Înseamnă 45 de minute în care profesorul e în clasă (rar ajung profesorii la timp), înseamnă 10 minute de teme şi prezenţă, înseamnă alte 5 minute de pierdut vremea, 5 minute de căutat cretă şi udat buretele, deci vreo juma’ de oră de Istorie pe săptămână. Cu „noroc”, ora aia pică ultima în orar, deci de 3-4 ori pe an elevii pleacă mai repede acasă după ce se înţeleg cu profesorul. Citeşte tot articolul

Paşi mici spre bine

question_answer1 comentariu
IN Educatie&Literatura

obligatoriu_inainte

Săptămâna trecută m-am întors pentru vreo 2 ore la Facultatea de Litere. Am fost iar cu treabă, de data asta la invitaţia domnului profesor Hodorogea, care susţine la Masterul de Relaţii Publice un curs de Digital PR. Da, da, aţi citit bine, la Universitatea Bucureşti, la Masterul de Relaţii Publice se studiază Digital PR. Era să-mi pice telefonul din mână când am auzit.

Mi se pare super important ca tinerii care vor să lucreze în PR să plece din facultate cu ceva noţiuni de bază despre ceea ce înseamnă PR-ul azi. Să ştie că există stakeholderi pe net şi că e o mare aventură să-i identifici, că o bună relaţie cu presa tradiţională e valoroasă, dar nu mai e suficientă, că există nişte oameni care produc conţinut foto sau video şi care ar putea promova diferite produse şi servicii către audienţele lor.

Eu m-am străduit să ating câteva puncte care mi se par importante, am făcut o paralelă între ce însemna PR-ul acum câţiva ani şi ce înseamnă acum, care sunt atribuţiile unui om care se ocupă de digital într-o agenţie de PR etc. Din câte mi-am dat seama, fetelor (da, sunt numai fete la acest master) le-a plăcut, sper să nu se oprească aici şi să avanseze cu informaţiile. Şi mai sper să fie tot mai multe astfel de cursuri aduse la zi în educaţia românească, e nevoie ca de aer de tineri care să iasă de pe băncile şcolii cu nişte cunoştinţe relevante în domeniu.

Radiografie a sistemului de învăţământ

question_answer7 comentarii
IN Educatie&Literatura

Excelent articolul descoperit la Zoso ieri: „Doamna” – scris de Oana Moraru pentru Contributors.ro.

După ce selecţia copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veştii care se duce în târg că „doamna îşi strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, şi un „comitet” de mame drăguţe şi dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorinţele „doamnei” şi vor întreţine fondul clasei. Toate celelalte familii li se supun orbeşte pentru că, altfel, şi-ar pierde locul în clasă, exact când mulţi alţii – mai întârziaţi – bat la uşă şi fac presiuni, prin intervenţii şi mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte şi pe al 31-lea, şi pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul şcolii şi adjunctul lui au şi ei „obligaţiile” lor: anumiţi copii trebuie musai să intre, îngrămădiţi, ce-i drept, dar măcar aleşi pe sprânceană.

Sunt produsul sistemului descris, am fost la „cea mai bună clasă din şcoală”, trimiteam câte 20 de olimpici pe sector. Pentru clasa noastră s-a inventat „Olimpiada pe clasă”, pentru că treceau prea mulţi de faza pe şcoală şi nimeni n-avea chef să corecteze atât. Am avut acest comitet de mămici, am fost printre ăia care învăţau bine dar strâmbau din nas la toate cheltuielile exagerate care se făceau.

Ce pot să spun e că articolul surprinde excelent lucrurile, aşa cum sunt ele. De la primul, la ultimul rând. Dar n-aş zice că e rău. Din clasa aia, 7 elevi au intrat la Sava, vreo 5 la Lazăr, un tip la Vianu, eu am nimerit la Şcoala Centrală. Mai bine de jumătate din clasă a terminat licee bune şi a făcut paşi importanţi pentru o carieră de succes. O arhitectă, un magistrat, câţiva plecaţi în State, alţii prin Europa, vreo 2-3 cu businessuri locale. Copiii „buni” din celelalte clase abia dacă au reuşit să prindă nişte posturi decente prin diverse firme, după ce au terminat un ASE cinstit. Cred că situaţia noastră promiţătoare de acum (ca să nu zic bună) se datorează acestui sistem, în care reuşesc doar de obicei copiii celor care se zbat.

Despre România secolului 19

question_answer0
IN Educatie&Literatura

Profit de vacanţa de iarnă să mai citesc şi ce-mi place, aşa că mi-a picat în mână „Douăzeci de ani în România (1889 – 1911)” o carte apărută la editura Humanitas, colecţia Vintage. Autoarea este Maude Rea Parkinson, o irlandeză aventurieră care a venit în România la sfârşitul secolului XIX ca să predea engleza.

Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii şi liberalii sunt ocupaţi până peste cap cu campania şi pretutindeni se ţin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe şi distracţia. (…) Înăuntrul secţiei de votare se află, pe lângă oficiali , câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază foarte atent fiecare votant şi are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, aşa că amândoi trebuie să fie atenţi. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit”.

Autoarea mai povesteşte şi că trenul spre Viena urcă mai greu odată ajuns pe Valea Prahovei, iar după ceva timp „trenul face popas în vârful trecătorii, la Predeal. Gara este construită astfel încât jumătate se află pe teritoriul României şi jumătate pe cel al Ungariei.”

Despre turismul de la 1900, numai de bine:

Pe lângă băile de iod, sulf şi nămol, există Băile Govora şi Călimăneşti, sprijinite de stat, aflate în minunate zone ale Carpaţilor. (…) Cazarea la aceste izvoare este din păcate destul de proastă, deşi preţurile sunt exorbitante.

La fel ca acum.

Lista de asemănări dintre România de azi şi cea de acum 100 de ani continuă 1, 2, 3, 4 şi 5. Cert este că societatea românească are o imagine puternic romanţată despre perioada interbelică. După 50 de ani de comunism, am avut nevoie de încă vreo 25 ca să realizăm că ne-am întors de unde am plecat. Nu s-a schimbat decât decorul.

Noi vrem pământ

question_answer1 comentariu
IN Educatie&Literatura

Acum se tot discută că diaspora şi internetul au făcut schimbarea, dar e o prostie. Daţi la o parte voturile Monicăi Macovei adunate cu toate voturile din diaspora (mergând pe ideea că s-a votat 100% Iohannis) şi o să vedeţi că tot pierdea Ponta. Bătaia de joc din diaspora a fost doar o pârghie de care poporul român a avut nevoie ca să se trezească.

Şi a fost exact ca în poezia lui Coşbuc.  Daţi cu play şi vedeţi mai jos ce sublinieri am făcut. Parcă e aceeaşi atitudine faţă de popor, nu? Aceeaşi lipsă de respect. Citeşte tot articolul

E iar vremea pentru cărţi româneşti

question_answer0
IN Educatie&Literatura

romane_finaliste

A venit momentul acela din an în care citesc non-stop romane româneşti. Premiul literar „Augustin Frăţilă” a ajuns la ediţia a III-a, iar eu fac parte din juriu şi anul acesta.

Cele 5 romane finaliste sunt mai jos şi au fost selectate de criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise.

  1. „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013
  2. „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013
  3. „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013
  4. „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013
  5. „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

Premiul cel mare este oferit de Philip Morris Trading şi este în valoare de 10.000 de euro. Detalii extra găsiţi aici, eu revin după ce termin de citit. Am deja o favorită, însă mai am destul de citit aşa că nimic nu e final. Ceremonia de decernare va avea loc pe 27 noiembrie.

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu