Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Gânduri de zi cu zi

Asta e lumea în care trăim

question_answer3 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Am fost câteva zile în Belgia, prin Bruxelles şi împrejurimi, cu un net prost dar cu roaming decent (trăiască UE). Înainte să plec mai mulţi prieteni mi-au zis că ar fi bine să stau acasă, mai ales după atentatul dejucat săptămâna trecută. 

Din păcate, cred că asta e lumea în care trăim azi, aşa că fie acceptăm asta şi riscăm, fie renunţăm de tot la călătorii prin Vest. Cu soldaţi dotaţi ca de război patrulând, cu camioane militare parcate în mijlocul bulevardului, cu poliţie analizând din cap până în picioare fiecare trecător mai suspect.

Nu pot să spun că mi-a fost frică, mai ales că era plin de soldaţi în toate zonele centrale din Bruxelles. Am văzut prima oară la Roma soldaţi pe străzi, anul trecut. Atunci n-a fost un sentiment prea plăcut, dar după primele 2 zile m-am obişnuit cu ideea. Am aflat ulterior că am călătorit în Italia fix într-o perioadă cu alertă maximă de atentate. Citeşte tot articolul

De aici am plecat

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

Trahir, filmul de debut al lui Radu Mihăileanu, a fost filmat la începutul anilor ’90 în România. Acţiunea se petrece prin anii ’60-’70, dar cadrul de mai sus surprinde un oraş exact aşa cum mi-l amintesc în primii ani de viaţă. Gol, plin de moloz, plin de zone în construcţie.

Cred că până prin 1995 nu s-a reparat mare lucru în România, toată lumea era preocupată să îşi facă firme, să aducă blugi, să joace la Caritasuri, să joace la Loteria Vizelor. Târziu de tot am început să ne civilizăm, să terminăm din construcţii, să umplem golurile lăsate de trecerea bruscă la capitalism. Imaginea asta m-a lovit pentru că mi-a adus aminte cât de săraci eram. Şi nici măcar nu ne dădeam seama.

Ţin minte că în Militari, în spatele blocului, erau nişte mormane de moloz şi pământ care au stat pe-acolo ani întregi. Apoi a venit epoca garajelor, acolo am avut maidanul pe care am bătut mingea, apoi o parcare uriaşă, pe urmă s-a „retrocedat” terenul şi s-a construit un complex rezidenţial. Dar înainte de toate astea nu era nici măcar asfalt! Dacă voia cineva să vină direct din staţia de tramvai ajungea cu noroiul până la genunchi.

Nu-mi dau seama dacă ar trebui să apreciem că am ajuns până aici, într-o ţară relativ civilizată, sau să ne înfuriem că am ajuns doar aici, în timp ce Vestul e la ani lumină.

Am ajuns să trăim în Game of Thrones

question_answer2 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

În Game of Thrones, prin sezonul 5, apare un personaj umil, iubit de credincioşi, numit The High Sparrow. Respectivul personaj îi ajută pe nevoiaşi, promovează credinţa adevărată (irelevant cum se numeşte în film), ceea ce îi trezeşte interesul lui Cersei Lannister, care îl pune într-o funcţie de conducere a bisericii. Odată ajuns la putere, omul capătă legitimitate promovând chestii absolut obişnuite precum pacea interioară, credinţa, bunătatea.

Imediat ce strânge 3 milioane de semnături din toate cele şapte regate, The High Sparrow începe procesele. Îi condamnă întâi pe homosexuali, bagă nişte procese la nivel înalt, torturează în numele credinţei, discriminează, dă verdicte fără o judecată reală. După ce-a terminat cu ei începe să-i condamne şi pe ăia care i-au acoperit pe homosexuali, acuzându-i de sperjur. Dacă cineva comentează şi îi pune la îndoială legitimitatea, BANG!, închisoare că asta e o blasfemie şi trebuie pedepsită. Totul în numele credinţei, desigur. Citeşte tot articolul

Presiunea socială funcţionează

question_answer2 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Maşina despre care am scris în articolul ăsta a dispărut de acolo de vreo 2 zile, la fel şi celelalte maşini de poliţie abandonate la secţia respectivă. Nu-mi fac iluzii că ar fi meritul meu, cel mai probabil e vorba de acest reportaj făcut de ŞtirileProTV. Însă important e rezultatul, iar ideea de bază e că ăsta e singurul mod în care merg lucrurile, prin presiune exercitată de societate.

Şi nu e vorba doar de instituţiile statului, ci şi de companii private sau de orice individ. Odată ce le sunt expuse problemele, oamenii au tendinţa de a fi mai motivaţi să le rezolve. Altminteri se prefac că nu ştiu de ele şi îşi văd de viaţă. Să nu vă imaginaţi că responsabilii de la secţia de poliţie nu ştiau de maşini, dar probabil că n-aveau chef să pornească întregul proces birocratic. În momentul în care subiectul a devenit o ştire, s-au dat nişte telefoane şi s-a rezolvat instant, chiar dacă maşinile stau de ani întregi acolo.

De-asta spun că sunt utile articolele nasoale pe care le mai scriem eu, Vali şi încă câţiva. Pentru că fără ele n-ar avea nimeni chef să schimbe diverse porcării. Până când nu sunt arătaţi cu degetul, unii merg pe burtă, ba chiar se dau imaculaţi. Iar presiunea socială e singura care poate schimba ceva. Nu numai pe net, ci şi pe stradă, unde orice măgărie ar trebui sancţionată verbal. Lumea în care trăim se poate schimba cu vorba bună sau cu biciul. Dacă nu reacţionăm în niciun fel nu schimbăm nimic.

Presiunea pieţei duce la tot mai multe produse rechemate

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

pexels-photo-46277

Samsung a rechemat toate telefoanele Note 7. Apoi 2,8 milioane de maşini de spălat. Go Pro a rechemat toate dronele Karma după doar 14 zile de vânzare efectivă.

Astea sunt doar 3 cazuri extrem de cunoscute ce au apărut în ultima lună. Nu sunt primele şi nu vor fi nici ultimele. Ţin minte că acum 15 ani era ştire naţională dacă un producător de maşini japoneze rechema vreun model pentru probleme serioase, auzeai zile întregi despre asta. 

Acum nu mai e nimic extraordinar când nu funcţionează ceva, ştirea apare doar când obiectul ne pune viaţa în pericol. 

Iar problema de fond vine de la ritmul nebun în care se produc aceste produse. Timpul de dezvoltare e tot mai scurt, an de an producătorii de telefoane trebuie să scoată noi modele. Acţionarii cer vânzări tot mai mari, publicul vrea noi feature-uri cât mai spectaculoase, mai multă putere, mai multă baterie, viteză mai mare, altitudine, presiune, totul. De unde se obţine timpul ăsta? Păi se taie din timpul de testare, se merge pe calcule matematice, pe testarea cu aparatură care uneori dă greş. Dacă o configuraţie e performantă pe hârtie nu e obligatoriu să se comporte OK şi în practică. 

Mai nasol e că nu văd vreo soluţie prin care chestia asta să se schimbe.

N-o să se schimbe nimic azi

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

A trecut un an de la #colectiv. Nu s-au schimbat multe, însă asta n-ar trebui să ne descurajeze. Am citit mult pe subiect zilele astea şi am ascultat oameni care vorbeau. Unii furioşi, alţii descumpăniţi, câţiva setând nişte puncte de discuţie pe agenda publică. Bănicioiu, Vlad Voiculescu, secţia de arşi, candidaţii de pe liste. Fiecare după nevoi.

Din păcate, mulţi oameni păreau că şi-au pierdut speranţa.

„Uitaţi, fraţilor, a trecut 1 an şi nu e niciun condamnat, cluburile încă funcţionează în locuri dubioase, nu s-a schimbat nimic, ne pregătim să-i votăm tot pe ei!”

„Normal că nu s-a schimbat, doar suntem în România, futu-i mama măsii de treabă!” Citeşte tot articolul

Nu există premii pentru intenţii bune

question_answer1 comentariu
IN Gânduri de zi cu zi

Am o prietenă care de fiecare dată când încearcă să acopere pe cineva are următorul discurs:

„Băi, el nu e rău intenţionat, dar s-a întâmplat X” – unde X poate să însemne orice pretext care pe mine nu mă încălzeşte cu absolut nimic. Şi de multe ori mă abţin cu greu să-i spun că persoana respectivă poate să-şi ia bunele intenţii şi să şi le bage în fund.

Serios, chiar nu-i pasă nimănui dacă tu ai intenţii bune sau nu. Nu mă ajută cu nimic să ai idei bune pe care nu le implementezi, să îţi propui lucruri măreţe şi să nu faci mare brânză.

Nu există niciun premiu pentru ăia care nu au reuşit „dar măcar şi-au dorit mult de tot”. E doar un pretext care ne ajută să justificăm o formă de mediocritate. În loc să ne concentrăm pe rezultate, să acceptăm un eşec şi să vedem unde s-a greşit, ne îmbătăm cu apă rece.

De fiecare dată când nu reuşesc să implementez o idee foarte mişto pentru un client mă consum extrem de mult tocmai pentru că ştiu că intenţiile mele n-au ajutat pe nimeni.

De-aia ar trebui să ne focusăm pe lucrurile făcute, că alea se contabilizează. Chit că sunt vizite la bunici („am vrut să ajung pe la ei dar n-am mai reuşit”), proiecte noi („vreau să încep ceva nou dar nu e momentul acum”) sau chestii mici prin casă. La finalul zilei cei mai mulţi oameni habar n-au câte intenţii mişto ai avut tu.

Aceleaşi 24 de ore

question_answer1 comentariu
IN Gânduri de zi cu zi

Una dintre părţile nasoale din social media e că dă naştere unei presiuni sociale legate de timp. Uitându-te pe NewsFeed ai uneori senzaţia că toată lumea face chestii mişto în timp ce tu n-ai timp să faci mai nimic.

De fiecare dată când vedeţi pe cineva super activ, prezent peste tot, implicat în chestii şi vă miraţi cum de are timp pentru toate, încercaţi să vă puneţi nişte întrebări. La ce renunţă omul ăla ca să poate face de toate? Eu îmi doresc atât de mult să fac treaba aia?

Dacă e în fiecare seară la alergat sau la spinning când mai are timp să se uite şi la Supravieţuitorul sau la Vocea României? Când se joacă pe Playstation?

Dacă e mereu pe la petreceri când mai are timp să citească sau să iasă la teatru? Când petrece timp cu familia?

Evident, nu e problema noastră ce fac alţii. Dar poate deveni o problemă dacă ajungem devenim frustraţi. „Ce mişto! Ăla se super distrează! (şi eu stau şi dau cu mopul)” sau „celălalt face super mult sport! (şi eu iar am oprit la şaorma în miez de noapte)”.

Ideea e că toţi beneficiem de aceleaşi 24 de ore dintr-o zi şi e alegerea noastră cum consumăm timpul ăsta. Dacă nu suntem dispuşi să renunţăm la nimic din ceea ce facem în mod normal, înseamnă că pur şi simplu trebuie să ne împăcăm cu ideea că n-o să putem face nici sport, nici să mergem la petreceri sau să vedem documentare cool/piese de teatru etc.

E doar o chestie de priorităţi.

Nu orice glumă e trolling, nu orice oponent e hater

question_answer1 comentariu
IN Gânduri de zi cu zi

pexels-photo-109047

Trăim într-o bulă care ne aprobă. Slabi, graşi, gay, sportivi, intelectuali, haioşi sau deprimaţi, pentru toţi se găseşte o mână de likeuri care să ne arate apreciere. Aşa funcţionează comunitatea pe care am format-o în jurul nostru. Mereu sunt pe fază 10-20-50 de oameni care să dea like la ce-am spus, fie că e un citat motivaţional, display public de afecţiune, o poveste cu tâlc din autobuz sau un strigăt de furie la adresa unor nedreptăţi.

Foarte rar se întâmplă ca cineva să ne contrazică, aşa că ne simţim tot mai deranjaţi de cei care îşi permit să facă una ca asta. Chit că ne sunt prieteni (măcar) pe Facebook, alegem să le respingem ideile şi să-i etichetăm la repezeală. Citeşte tot articolul

Stresul şi consecinţele

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

kuvva_1680x1050

Zilele astea trec printr-o perioadă cu ceva mai mult de muncă, cu deadlineuri presante şi încerc să gestionez cât mai bine situaţia. Inevitabil, am început să mă stresez fiind cu ochii un termen limită sau altul, am muncit mai mult, am încercat să rezolv toate problemele care apăreau din senin. Am crescut ritmul până când mi-am dat seama că mai mult nu pot. Efectiv nu pot, chiar dacă consideram că trebuie să mai cresc puţin ritmul, ca să fie totul gata. Multitudinea de chestii neprevăzute a făcut ca lucrurile să se complice foarte mult, ceea ce m-a întârziat şi stresat în acelaşi timp.

Şi mi-am dat seama că facem asta extrem de des. Creştem ritmul, tragem de noi, ne luptăm cu morile de vânt doar pentru a respecta un deadline, un contract, un cuvânt dat. Doar că uneori pur şi simplu nu se poate. Nu sunt neapărat încadrate la calamităţi naturale şi cazuri de forţă majoră, dar sunt mici calamităţi umane. Citeşte tot articolul

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu