Advertising/PR

IN Advertising/PR, Web

La mijlocul lunii octombrie LinkedIn anunţa introducerea anunţurilor sponsorizate în limba română. Am simţit nevoia să testez terenul, mai ales după ce o prietenă s-a plâns că e foarte ineficient şi scump. Pentru că n-avea sens să promovez blogul, am făcut o campanie pentru pachetul Social Media Start.

La deschiderea contului plăteşti o taxă de 5 dolari, care mai apoi ajung în bugetul de campanie şi pot fi folosiţi pentru cumpărarea de clickuri. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Smark – comunitatea profesioniştilor din marketing (sau, mai simplu, IQads-ul pentru marketeri) organizează periodic evenimente dedicate industriei. E o evoluţie firească pentru o platformă de content şi mi se pare că le iese destul de bine, din moment ce numărul evenimentelor a tot crescut în ultimul an.

Pe 13 şi 14 decembrie are loc la Hotel Intercontinental Romanian Youth Focus 2012un nou eveniment Smark KnowHow, dedicat profesioniştilor din marketing şi comunicare. Sunt două zile pline în care se va vorbi despre tineri, cum comunici cu ei şi cum îi convingi să fie atraşi de brandul tău.

Dintre speakerii care mi-au atras mie atenţia: Şerban Alexandrescu, Vintilă Mihăilescu, Adrian Preda şi BTO. Lista completă de vorbitori e aici, programul e aici. Înscrierile se fac aici, iar preţul pentru cele două zile este de 125 de euro +TVA şi 75 de euro + TVA pentru fiecare zi dacă aplicaţi până pe 30 noiembrie (e preţul early-bird, de pe 1 decembrie costul e de 150 de euro + TVA).

Dar staţi, asta nu e tot 😀 Dacă sunaţi ACUM introduceţi un cod promoţional, beneficiaţi de un discount de 15%. Codul este RYF188. Tot ce trebuie să faceţi este să scrieţi un mail la  events@SMARK.ro şi să menţionaţi codul de reducere.

IN Advertising/PR

Încă nu pleacă de pe Facebook, dar încep să-şi strângă jucăriile.

Prin septembrie Facebook modifica algoritmul EdgeRank, cel care stabileşte cele mai importante statusuri ce trebuie afişate în Newsfeedul utilizatorilor.

Teoretic, toată lumea ştia că mesajul pe care îl transmite un brand ajunge doar la o parte din fani. Dar Facebook ne-a ajutat să ne amintim asta zilnic după ce au introdus statisticile pentru fiecare status în parte. O mişcare psihologică, urmată de promoted posts. Total întâmplător, imediat după asta s-a dovedit că EdgeRankul s-a schimbat şi reachul a devenit şi mai mic (de pe la 16% la 10%). Evident, asta n-are legătură cu opţiunea Promoted Posts. Sau cel puţin asta spun oficialii Facebook, totul e pentru combaterea spamului. Dar băieţii lui Zuckerberg admit că singura soluţie e să-ţi promovezi pe bani statusurile dacă vrei ca fanii tăi să le vadă (fanii tăi, ăia pentru care ai plătit să-i faci să dea like). Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

După ce studenţi din Timişoara şi Cluj au trecut cu succes prin seria de Workshopuri PR Beta, vine rândul Bucureştiului. 15 studenţi au fost deja selectaţi pentru a participa între 21 şi 28 noiembrie la workshopuri susţinute de Dragoş Alexa, Victor Kapra, Alexandru Negrea, Răzvan Baciu, Monica Jitariuc şi Corina Săftescu.

Cursurile au loc timp de 6 zile, fiind întinse pe parcursul a 4 ore fiecare. Pe lângă cunoştinţele teoretice pe care le vor acumula studenţii participanţi, vor exista şi o serie de aplicaţii practice.

Chiar dacă nu mai sunt locuri pentru studenţi, există o serie de locuri pentru companiile care doresc să ia în internship unul sau mai mulţi dintre studenţii participanţi. Deja sunt o serie de companii care vor oferi internshipuri pentru candidaţii din Bucureşti, dar dacă daţi repede un mail la contact@prbeta.ro poate că veţi ajunge să puneţi mâna pe un tânăr talent pregătit să lucreze în comunicare. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

În această săptămână avem în program un clasic al publicităţii româneşti. Hochland a lansat prin 2002 seria „Colegi de clasă”, unul dintre primele seriale publicitare de pe la noi . Cea mai celebră e reclama de mai jos, care nu se găseşte pe nicăieri pe tot internetul ăsta mare. Cu greu am făcut rost de ea de la tovarăşul arhivator Andi. Replica de final – „dacă mă sărută data viitoare?” – a rămas în cultura urbană. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

În urma diverselor experienţe pe care le-am avut cu o serie de clienţi, am descoperit nişte nevoi neacoperite în zona de comunicare (în special în comunicarea online).

  • Majoritatea companiilor care vor să testeze zona de social media ar dori să nu investească foarte mult în acest buget de test, combinând resursele interne de timp şi personal cu ceva consultanţă.
  • Clienţii ezită să intre în această zonă pentru că nu ştiu care sunt costurile şi sunt convinşi că o colaborare cu o agenţie specializată implică nişte sume mari de bani.
  • Nu în ultimul rând, reţinerea celor care încă sunt în dubii dacă e potrivit sau nu să comunice online e legată de un fee lunar pe care îl percep agenţiile şi freelancerii şi pe care companiile respective nu sunt pregătite să-l plătească.

Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Revenim cu subiectul meu preferat – legat de agenţii si bloggeri – pentru că în ultima perioadă am primit o grămadă de propuneri foarte amuzante. A abordat şi Răzvan subiectul zilele trecute, dar cred că se poate explica şi mai simplu.

Când vreţi să faceţi o campanie cu bloggeri, fie că aveţi agenţie de PR sau agenţie de online, e de ajuns să vă gândiţi la un singur lucru: de ce va accepta să scrie omul ăla despre clientul meu?

În cazul de faţă, ca să-ţi fac loc în politica mea editorială trebuie să ai fie un concept mişto de promovare (care s-ar putea să mă atragă), fie să ai buget. N-o să publice nimeni niciodată articole despre brandul X doar pentru că s-a lansat un produs nou. Dacă eu în mod normal nu scriu despre acvarii de peşti, n-o să scriu nici dacă îmi dai tu mail să-mi spui cât de mişto e acvariul tău. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Una dintre cele mai importante ştiri de săptămâna trecută e legată de paginile globale de brand pe Facebook. Piaţa de la noi depinde foarte mult de schimbările astea în condiţiile în care, de obicei, strategia de social media se învârte în jurul paginilor de Facebook. Se mai încearcă una-alta pe Twitter, Pinterest sau Instagram, însă Facebook e baza. Şi în condiţiile astea ştirea cu paginile globale e foarte proastă.

Acum câteva luni IqAds a publicat o serie de interviuri cu oamenii de social media din diverse agenţii. Majoritatea se ocupă de 3-4 pagini de Facebook mari şi alte câteva mai mici, neimportante (excepţie fac agenţii gen Kubis sau Kinecto).  În caz că vă interesează: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi restul aici. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Din fericire internetul are o memorie scurtă, aşa că am uitat cu toţii de campania Urăşte şi gherla dată de Secom România. După ce au apărut o grămadă de articole pe tema asta, interviuri şi precizări de la agenţie şi client, să vedem ce a mers şi n-a mers în campanie.

Acum vreo 2 ani McCann România şi Kandia implementau pentru ROM un mecanism care avea să facă istorie: lansăm campania cu materiale menite să atragă atenţia poporului, devine viral, lumea reacţionează, publicăm partea a doua a campaniei şi toată lumea e fericită. 2 Grand Prixuri la Cannes Lions, în premieră pentru România. Citeşte tot articolul

Meniu