Category

Teatru

O surpriză de la un teatru independent

0

V-am mai spus că nu sunt fanul teatrului underground şi că mie îmi trebuie scenă înaltă şi sală clasică alături de întregul context cultural pentru a savura cum trebuie o piesă de teatru.

Doar că uneori există şi excepţii, cum a fost în urmă cu câteva săptămâni când am nimerit la un teatru. Un teatru este un teatru independent ascuns prin spatele CECului mare, foarte aproape de Splai. E într-o clădire veche, pe care o găseşti cu greu şi care te duce cu gândul la teatrul polonez din al Doilea Război Mondial. Dacă treci peste spaţiul neconvenţional şi sunetele maşinilor de prin apropiere, poţi descoperi teatrul făcut din pasiune.

Treapta a 9-a e spectacolul de absolvire al actriţelor Valentina Zaharia, Patricia Katon, Iolanda Covaci şi Monica Săndulescu şi se tot joacă de 5 ani încoace. Textul lui Tom Ziegler e excelent, însă fără cele două roluri bune făcute de Iolanda Covaci (joacă şi la Teatru Evreiesc de Stat) şi Valentina Zaharia (o puteţi vedea la TNB) n-ar fi pus în valoare.

Povestea o să vă amuze şi o să vă întristeze pe alocuri, iar la final veţi pleca zâmbind. Eu am şi uitat de scenă, scaune confortabile şi tot ce ţine de o sală convenţională, semn că ar trebui să încerc mai des astfel de experienţe.

Două cu teatru

1

Am urmărit în ultima perioadă proiectul Teatral.ro. Faţă de acum 4 luni au evoluat destul de mult. Mie mi-e util pentru că nu mai stau să pândesc piesele pe care vreau să le văd, primesc alerte prin email când apar reprezentaţii noi şi pentru că urmăresc mai uşor anumiţi actori. Din păcate actorii români nu prea au site-uri pe care să anunţe în ce piese joacă, aşa că e destul de greu să afli de toate colaborările cu teatrele bucureştene. Cristi Iacob, de exemplu, joacă la Godot, Teatrul Mic şi Nottara.

Mai aştept un parteneriat cu Eventim şi celelalte teatre care vând bilete în regim propriu ca să putem cumpăra bilete direct de la ei (poate chiar de pe pagina de Facebook?) + o aplicaţie de mobil.

Şi tot la capitolul teatru am descoperit Teatru.pro – un site cu trailere pentru piese. Deocamdată e la început, aşa că mai e de lucrat la clipuri. Unele au sunetul cam slăbuţ, dar iniţiativa e bună. Sper să crească şi asta.

Când ai fost ultima oară la teatru?

7

Deşi sălile de teatru sunt pline, ştiu o grămadă de oameni care nu ajung decât foarte rar să vadă câte o piesă. Până acum vreo 2 ani şi eu eram în această categorie, însă m-am mobilizat şi am început să merg constant. Din fericire, teatrele sunt tot mai deschise către public, tot mai active în promovare şi e din ce în ce mai uşor să-ţi cumperi un bilet.

Poate că aţi văzut deja o serie de concursuri care se desfăşoară zilele astea pe diverse bloguri (1, 2, 3, 4), concursuri care au ca premii bilete la un spectacol foarte bun: Biloxi Blues cu Tudor Chirilă, Paul Ipate şi Bogdan Cotleţ, în regia Iarinei Demian. Am văzut spectacolul anul trecut şi am rămas plăcut impresionat.

Pentru că sunt convins că acesta este genul de spectacol care îţi poate deschide apetitul pentru teatru, am de dat o invitaţie dublă la spectacolul ce va avea loc luni, 22 octombrie, la Palatul Naţional al Copiilor începând cu orele 20:00 pentru comentatorul care a luat cea mai lungă pauză de teatru (adică trebuie să-mi scrieţi când aţi fost ultima oară la teatru şi la ce piesă, dacă a trecut foarte mult timp, câştigaţi). Mă bazez pe voi că n-o să trişaţi 😀 Oricum, toate comentariile vor fi în moderare.

Concursul durează până vineri seară, la orele 20:00, când voi anunţa câştigătorul.

Începe Festivalul Naţional de Teatru

1

Cea de-a 22 ediţie a FNT are loc între 26 octombrie şi 4 noiembrie la Bucureşti. Deşi festivalul începe abia vinerea viitoare, biletele au fost puse în vânzare azi şi cred că ar trebui să vă grăbiţi dacă vreţi să prindeţi ceva. Detalii despre program găsiţi aici. Sunt programate o serie de spectacole pe care n-ar trebui să le rataţi.

Insula după Gellu Naum ar fi unul din ele. Am avut ocazia să văd spectacolul la FITS anul acesta şi mi-a plăcut foarte mult.

Familia Tot e un spectacol pe care l-am văzut la Ideo Ideis şi pe care merită să-l încercaţi măcar pentru rolurile făcute de Alexandru Ion şi Sorin Miron. Dacă vă place, după spectacol puteţi să vă întoarceţi aici şi să găsiţi link la un interviu cu Sorin Miron de pe Liternet.

De văzut ar fi şi Carmina Burana, spectacol pe care l-a lăudat lumea la Toamna Orădeană.

Dar eu sper din tot sufletul să prind bilete la Călătoriile lui Gulliver, un spectacol în regia lui Silviu Purcărete. L-am ratat la FITSul de anul acesta, însă sper să-l văd acum, mai ales că sunt 2 reprezentaţii în aceeaşi zi (la TNB).

Din păcate, biletele se găsesc doar la casele de bilete ale fiecărui teatru la care se joacă spectacolele.

PS: Biletele pentru Călătoriile lui Gulliver sunt între 20 şi 70 de lei şi sunt disponibile la Agenţia de Bilete de la TNB. Din principiu aş alege primul spectacol al zilei, chiar dacă e mai devreme.

Teatru din Londra

1

V-am mai povestit despre transmisiile live de la National Theatre London. O dată pe lună The Light Cinema transmite în direct câte o piesă jucată pe scena Teatrului Naţional din Londra. O ocazie unică pentru foarte mulţi oameni din lumea întreagă, o experienţă extrem de interesantă.

Stagiunea 2012-2013 vine cu 3 noi spectacole până la sfârşitul anului şi promisiunea unor alte piese bune anul viitor: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii (joi, 6 septembrie, orele 21:00), Ultimul Haussman (joi, 11 octombrie, orele 21:00) şi Timon din Atena (joi, 1 noiembrie, orele 21:00). Detalii în plus despre piese aici, aici şi aici.

Preţul biletelor a mai scăzut puţin, acum sunt 55 de lei (faţă de 60, cât erau înainte). E destul de mult, însă de vreo 2 ori pe an merită să dai banii ăştia. În mod normal sunt bani cam de două piese la teatrele bucureştene, dar să nu uităm de ţepe precum Femeia care şi-a pierdut jartierele, care e 60 de lei.

Cum v-am mai spus, locuri sunt destule, nu prea se înghesuie lumea să vadă aşa ceva, deci puteţi cumpăra biletele pe loc, în seara spectacolului.

Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric

0

Am început ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu în Întuneric. Faust-ul lui Purcărete, atât de aclamat în lumea întreagă, călătoria în Infern, Ofelia Popii în rolul lui Mefisto.

Am încheiat prezenţa mea la Sibiu cu Visul unei nopţi de Shakespeare şi replica din titlu. Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. A mai luptat şi cu ploaia în acest an şi a învins. A luptat cu problemele cotidiene, cu bugetele, cu schimbările de guvern, cu jocurile de culise.

Cultura a făcut diferenţa, aşa cum susţinea Constantin Chiriac, directorul festivalului. Între un oraş plouat dar viu şi unul mohorât. Mi s-a părut atât de potrivită replica aceasta încât nici n-am reuşit să mai fiu atent la ultimul spectacol pe care l-am văzut – recitalul de poezie şi muzică susţinut de Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. Pentru mine festivalul se terminase şi mă grăbeam să mă întorc acasă pentru a începe numărătoarea inversă până la ediţia următoare. Mai e puţin. Sau aşa îmi place să cred.

De ce n-am ales teatru străin

1

Luni seară, la FITS, am alergat spre o piesă de teatru belgiană – Casa Cerbilor. Nu era pe lista spectacolelor alese de mine, dar m-am lăsat corupt de Nebuloasa. După numai 15 minute mi-am adus aminte de ce n-am ales nicio piesă străină la ediţia din acest an a festivalului şi am preferat să văd piese ale teatrelor din ţară. Problema pe care am intuit-o nu ţinea de barierele lingvistice (deşi actorii vorbeau în franceză, germană, engleză şi olandeză), ci de abordare. O diferenţă de cultură, un alt mod de a înţelege teatrul.

Pe scena de la Sibiu belgienii jucau roluri ale unei trupe de teatru care repeta pentru un spectacol. În timp ce lecturau şi discutau textele, actorii se dezbrăcau (de tot!) şi se îmbrăcau, mimau acte sexuale, alergau dezbrăcaţi, trăgeau pârţuri. N-am o problemă cu nuditatea atunci când are o logică, dar aici chiar mi s-a părut că n-avea rost să vedem sâni şi penisuri. O abordare modernă, poate prea modernă.

Am plecat înainte de începerea actului al doilea, când se juca piesa propriu-zisă, cu gândul că am văzut o piesă proastă. De fapt, n-aş putea să vă spun dacă a fost sau nu proastă (unii oameni au apreciat-o). E clar că piesa asta era “dintr-un alt film”, unde se ajunge abia după ce ai făcut tot ce se putea face în materie de teatru şi te apuci de experimente. Dar din moment ce la noi excepţionalul Faust al lui Purcărete e doar un accident fericit – iar restul pieselor sunt cel mult bune (şi în general mediocre) – nu cred că e loc de experimente.

Promit ca anul viitor să dedic mai mult timp FITS-ului şi să-mi rezerv câteva zile pentru experimente, dar nu promit un rezultat satisfăcător! Rămân un conservator.

Teatru, teatru, teatru!

0

Nu pot să spun că sunt un cunoscător într-ale teatrului, cel mult aş putea zice că sunt un power user. În copilărie am fost la ceva mai multe piese decât alea 2-3 de la Ţăndărică, la care mergeam cu clasa. Mergeam la Bulandra pe vremea în care eram prea mic să înţeleg mare lucru din piese, dar cred că (şi) în felul ăsta mi-am dezvoltat imaginaţia. Ţin minte perfect câteva scene din Cafeneaua – se juca la sala Izvor şi am avut locuri undeva în lateral stânga. Mălăele, Emilia Popescu, Dana Dogaru.  Sau Black&White, tot la Bulandra cu Mişu Constantin, Bănică Jr., Emilia Popescu şi Daniela Nane (în regia lui Pittiş!). Asta era prin ’97 – ’98.

Citeste tot articolul

Mergeţi la teatru. E mult mai simplu.

6


Foto via

Până anul trecut ajungeam destul de rar la teatru. Niciodată nu cumpăram bilete la timp, iar siteurile teatrelor din Bucureşti conţineau mult prea puţine informaţii.  Situaţia era destul de nasoală, pentru că teatrele mari aveau sălile pline, deci nu exista niciun interes pentru online. Banii şi aşa nu ajungeau pentru decoruri, salarii şi restul de cheltuieli. Excepţie a făcut întotdeauna Teatrul Masca, ei fiind însă un teatru de cartier.

Însă în ultimul an am văzut o deschidere tot mai mare a teatrelor faţă de online. Mai mulţi directori au căzut la pace cu Eventim astfel încât Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Foarte Mic, Masca şi Palatul Copiilor oferă bilete prin sistemul de ticketing online. Asta înseamnă că puteţi să cumpăraţi bilete la aceste teatre de pe site, din magazinele Vodafone, din Cărtureşti, Humanitas şi încă câteva locuri. Chiar şi online, puteţi rezerva acum biletele şi le puteţi plăti în 72 de ore cu ridicare din Mall Vitan, Plaza sau sediul din Strada Polonă. Sau vă pot veni acasă cu plata ramburs.

Citeste tot articolul