Web

Ce-ţi mai merge, plouă cu bani/ Acum nu mai ai  prieteni, ai doar fani*

Povestea cu Profil de Facebook pentru mine şi FanPage pentru blog s-a mai zis. A scris Auraş un articol care acoperă destul de bine subiectul, mai ales dacă citiţi şi comentariile (unde Gabi evidenţiază o nuanţă interesantă).

Dar mă simt nevoit să scriu şi eu pentru că Miruna e într-o dilemă iar eu am susţinut FanPage-urile în faţa ei, deci am o parte din vină.

1. Profilul e pentru prieteni De-asta e limită de 5000 de prieteni, pentru că din punct de vedere al interacţiunii, nu poţi avea mai mult de 5000 de prieteni. Poate ai 5000 de amici, probabil cunoşti 5000 de oameni, dar 5000 de prieteni sigur nu ai. Noţiunea de „prieten” rămâne o chestie de un subiectivism pur. Cum folosesc eu Facebook am scris aici.

În afară sunt nişte băieţi care au plecat de la Facebook şi care cred că 5000 de prieteni sunt prea mulţi. Aşa că au creat The Path, o reţea socială iPhone-based, care îţi permite să adaugi doar 50 de oameni – cei mai importanţi pentru tine.

Nu pot să uit o discuţie pe care am avut-o cu o colegă de facultate acum un an şi ceva. Mi-a picat faţa când am întrebat-o de unde o ştie pe tipa X şi ea mi-a răspuns că sunt „prietene de pe Facebook”. Adică cum? Adică mi-a dat add şi Citeşte tot articolul

Zilele trecute mă jucam cu Harta Crăciunului, aplicaţia făcută de iLeo pentru Petrom. V-am mai spus că o să susţin cât pot aplicaţiile de Facebook, pentru că momentan nu sunt aşa multe în RO şi ne mai scot din monotonia campaniilor de display.

Primul impuls a fost să trimit câteva steluţe şi trenuleţe prietenilor din Anglia. Pe urmă am văzut că aplicaţia merge doar pe teritoriul României, ceea ce are sens dacă ne gândim că Petrom a făcut toată vara drumuri prin ţară ca să Redescopere România (a se citi: Bobby a făcut toată vara drumuri cu ajutorul Petrom… ).

Şi după ce am început să-mi verific lista, mi-am dat seama că eu am tare puţini prieteni prin ţară. Majoritatea sunt în Bucureşti, iar cei care au plecat din Bucureşti s-au dus în ţări mai vestice. Greu am găsit câţiva prieteni de urat.

Dar aplicaţia a venit la fix, pentru că eu chiar voiam să vă întreb: ce facem de sărbătorile astea, iar ne dăm mesaje?

Cu Paştele am stabilit aici şi aici, ne concentrăm puţin şi pentru Crăciun? Decât să daţi banii pe un model de sms trimis tuturor cunoştinţelor de 100 de ori, mai bine abordaţi lumea pe Facebook. Unde se poate, of course. Măcar pe aplicaţia asta aveţi 4 variante de ales: o steluţă, o luminiţă, inimioară sau un trenuleţ.  După gust şi după caz. Chiar şi alegerea uneia dintre variante face mesajul mai personal decât smsul ala stas.

E perfectibilă şi aplicaţia, e perfectibil şi faviconul (dar am apreciat că există favicon) şi cred că cel mai interesant e ce-o să facă Petrom la sfârşit. Şi nu vreau comunicat de presă cu cifre, vreau să se întâmple ceva, să aibă şi o urmare trimisul de trenuleţe şi luminiţe. Asta e dorinţa mea de Crăciun 😀

E goană după social media manageri, oameni de online, piarişti digitali and so on. Prost iniţiat acest curent, total nefondat dacă ne gândim că cine voia cu adevărat să-şi ia om de online îşi lua până acum. Restul, cei care abia acum încep să se uite spre internet, o fac pentru că au văzut la alţii, pentru că „are toată lumea”, pentru că „noi n-avem” şi „poate ne-ar trebui”.  Şi ştie el ce trebuie să facă după ce îl angajăm.

Clienţii (sau agenţiile) care au acceptat ideea că ar avea nevoie de un om de online au făcut doar jumătate din treabă. Cealaltă jumătate ţine de capacitatea de a înţelege cum funcţionează acest om de online.

Acest om de online funcţionează cât timp nu munceşte non-stop implementând chestii. 50% din munca unui om de online ţine de informare. E un domeniu în care nu-ţi permiţi să citeşti la sfârşit de săptămână noutăţile. Pentru că azi Facebook poate anunţă că se închide şi până sâmbătă când citeşti tu articole pe tema asta poate dai ok-ul pentru nişte aplicaţii pentru Facebook.

Sau poate Foursquare anunţă că vine în România şi trebuie să fii pe fază ca să faci un deal cu ei încă de la început.

Sau poate apare un studiu despre cum consumă lumea Facebook, la ce ore şi în ce contexte o fac. Iar dacă tu sari peste informaţiile astea eşti degeaba.

Am o grămadă de colegi care lucrează până îşi dau sufletul implementând chestii şi nu mai apucă să fie la curent cu ce se întâmplă pe piaţă. E inadmisibil să nu ştii când apar chestii gen Facebook Deals, să nu ştii ce e Groupon, să nu ştii cum îl cheamă pe X sau pe Y. Nu ţine de cât timp liber ai, pentru că jumătate din timpul petrecut la birou trebuie alocat pentru informare, oricât de neproductiv ar suna. Tot muncă e şi aia, chiar dacă aparent o arzi pe Mashable sau AdAge.

Parcă zicea Buddha la un moment dat că le-a explicat asta oamenilor de la BCR şi au înţeles. Au înţeles că e obligatoriu ca el să meargă la evenimente, e obligatoriu să fie permanent informat, e obligatoriu să facă networking.

Un om de online care e în urmă cu ştirile e inutil.

Ediţia legată strict de aniversarea de 10 ani a festivalului.

A fost aseară ediţia a doua de Internetics Hotspot. La prima, în caz că nu vă mai amintiţi, a zis Orlando că e la ultima apariţie într-un panel şi a fost discuţia aia cu CPM vs. CPC, cum se fac doar promoţii în campaniile online şi cât de bine o duce Apropo Media. Dacă găseam şi link cu ce-am scris atunci era perfect. Vedeţi aici detalii.

Aseară se vedea clar că lumea era nevorbită de mult. S-a făcut networking între oamenii de agenţie în timp ce copiii din sală ascultau cuminţi despre Android. Da, erau mulţi copii. O grămadă de juniori, foşti colegi de-ai mei de liceu, viitoare piariste de la Litere. Citeşte tot articolul

Dacă anul trecut am urmărit pe net câteva prezentări de la Wordcamp, anul ăsta am vrut să văd totul live. În primul rând pentru că am început să lucrez destul de mult cu WordPress în ultimele luni, iar în al doilea rând pentru că părea interesant line-up-ul de speakeri.

Găsiţi aici programul. Din motive obiective nu s-au  mai ţinut toate prezentările, dar a fost oricum mai mult decât ok.

Slow start

Chinezu, Ciops şi Etherfast au fost aşa, ca pentru de dimineaţă. Mi-a plăcut că n-am luat-o din prima cu chestii foarte complicate, că sâmbăta la 10 dimineaţa nu voiam să mă trezesc chiar cu Windows Azure vs. Apache.

Chinezu a vrut să sublinieze cât de important e conţinutul. Era plin de programatori în sală, n-au fost prea impresionaţi. A mai zis Chinezu că e nevoie de dialog, de oameni care să aibă răbdare să le explice şi atehnicilor ce li se întâmplă cu blogul. Cam light prezentarea, se putea mai consistentă. Citeşte tot articolul

Eu ştiu că aşa sunt. Mereu mi se întâmplă să rezolv ceva pe ultima sută de metri. Sunt mai mult un sprinter, decât un maratonist.

Azi e cam ultima şansă să vă înscrieţi la Wordcamp. Mâine de la 9 până seara târziu vin oameni mişto să vorbească despre WordPress. Eu nu sunt fan când vine vorba de developing pe wordpress dar dacă Auraş n-a făcut şi el un Joomcamp, ne descurcăm cum putem.

Acu serios vorbind, haideţi mâine la Wordcamp că sunt o grămadă de prezentări, biletele nu sunt o avere (50 de lei) şi sigur vă faceţi ceva contacte. Deci click aici şi ne vedem mâine.

Eu am un pitic atunci când vine vorba siteuri: faviconul. Chestia aia mică de 16 pe 16 pixeli căreia nimeni nu-i dă importanţă. Şi pe care o grămadă de agenţii super-duper nu-l fac. Mie mi se pare esenţial faviconul în condiţiile în care te ajută extrem de mult să jonglezi cu multe taburi deschise.

Pentru cei care nu ştiu ce-i un favicon, vă explică wikipedia. Un tutorial în română găsiţi aici. E chiar şi un site care vi-l face. Numa’ să-l faceţi că e important, zău aşa. Eu stau şi 2 ore să fac un favicon 😀

Cred că îmi fac agenţie de interactive specializată pe favicoane. Da! Păcat că ar trebui să facem câteva mii pe lună ca să supravieţuim :))