IN Sunday's Media Recap

Cristi Manafu a anunţat un nou proiect de publishing în zona de social media: Social Media Training.

eMag începe luni o nouă serie de zile cu reduceri, sub numele de Crazy Days. Detalii.

Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu şi Cătălin Ştefănescu sunt protagoniştii unui nou proiect Biblionet: Căutătorii de poveşti.

A apărut CityinAds.com, un proiect realizat de doi foşti publicitari. E despre reclame şi călătorii.

HP a unit divizia de Personal Computers cu cea de Imprimante. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Griffon&Swans lucrează cu Google România, s-a dat startul votării la RoBlogFest, Apple a vândut 3 milioane de noi iPaduri, The Pirate Bay vrea să-şi trimită serverele în spaţiu, Twitter a împlinit 6 ani şi  a apărut un nou Angry Birds.

IN Educatie&Literatura

Câţi ca voi!

de George Topârceanu

 
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
– Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
– Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
– Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…

Mă gândesc uneori că am uitat cu toţii poezia asta. Şi e păcat.

IN Filme

21 Jump Street e, fără îndoială, cea mai bună comedie din 2012. Cei doi băieţi care joacă rolurile principale sunt buni, poantele sunt mişto, n-am mai râs atât de mult la un film de o grămadă de timp. Doi poliţişti cam tălâmbi ajung pe Jump Street, o secţie de poliţie care combate infracţionalitatea în jurul tinerilor. Sunt trimişi sub acoperire într-un liceu şi ajung să facă tot felul de tâmpenii pe acolo. Abia ieri am înţeles de ce apare şi Johnny Depp în film (hint). Va urma o continuare.

The Hunger Games are un trailer extrem de bun. Mă aşteptam să mă dea pe spate total, să fie într-adevăr nişte jocuri. Pe viaţă şi pe moarte, dar jocuri. Cam ca la olimpiadă. De fapt e o bătaie într-un ţarc şi mai mult de jumătate din film se pregătesc pentru acest măcel din care scapă un singur concurent. Jennifer Lawrence e cam pufoasă pentru 22 de ani dar merge. Filmul e bun, dar se putea şi mai bine. Am înţeles că e făcut după prima parte a unei trilogii, deci vor urma încă 2 filme.

IN Gânduri de zi cu zi

Săptămâna asta am participat la deschiderea restaurantului Wu Xing din Centrul Vechi, undeva pe Covaci, lângă Atelierul Mecanic – acest centru al hipsterelii. Foarte frumos, destul de mic restaurantul, mâncarea obişnuită, orez şi o grămadă de oameni care probabil că vor lua la pachet de acolo.

După eveniment am plecat pe jos şi m-am învârtit puţin pe străduţe. Am avut răgazul necesar pentru a studia oamenii. Într-un bar cam cât o jumătate de autobuz erau înghesuiţi nişte copii abia intraţi în adolescenţă. 50 de metri mai încolo un alt bar cu nişte tipi care priveau un meci. Puţin mai încolo nişte hipsteri la o terasă. Lângă magazinul Bucureşti plin de ţigani dubioşi. Continuând spre parcarea de la Inter (singura parcare decentă din zonă) mă gândeam dacă părinţii puştilor respectivi ştiu pe unde se învârt copiii lor.

Probabil îi ştiţi, sunt genul celor care populau băncile de La Motoare şi care acum s-au mutat în Centrul Vechi. Însă acolo mulţimea e mai pestriţă şi pentru un copil de 14-15 ani mi se pare periculos acest food-court. Dar având în vedere că zona e tot mai cool, cum o să le putem interzice copiilor noştri să o frecventeze?

IN Web

La 2 ani jumate, pentru că era momentul şi ai mei erau nevoiţi să mai şi muncească, am fost dus la grădiniţă. Din cauză că nu erau locuri la grupa mică, am nimerit într-o grupă pregătitoare. Mâncam singur, ştiam să mă îmbrac cum trebuie şi aveam nişte pantofi cu arici pentru că nu ştiam să mă închei la şireturi. De fapt, mult timp am avut doar încălţări cu arici. Eram mascota grupei şi educatoarele se amuzau mereu pe seama mea. Eram cel mai mic, prâslea.

Când am ajuns la şcoală făceam exerciţii de clasa a 6-a şi a 7-a când nici nu trecusem de şcoala primară. Mă cam plictiseau bastonaşele şi voiam sa învăţ să citesc, să aflu poveştile aşternute pe hârtie.

În clasa a 9-a şi a 10-a am avut o profă de istorie mai cool, care a fost de acord să mă trimită la olimpiadă la istoria românilor.  Adică la olimpiada de clasa a 12-a. Ţin minte că mai toţi elevii din sală erau stresaţi de BAC, iar eu eram total degajat. Şi acolo eram cel mai mic.

Am absolvit prima ediţie a Şcolii ADC*RO tot în calitate de mezin, la vreo 19 ani. Ulterior cred că mi-a „furat” cineva titlul, dar am rămas cel mai mic din promoţia mea.

Când am văzut că sunt în juriu la RoBlogFest, am făcut nişte ochi mari. Credeam iniţial că o să fie un juriu mai mare şi cu mai mulţi oameni apropiaţi de vârsta mea. Am constatat, însă, că şi aici sunt cel mai mic. Nu-i nimic, sunt obişnuit cu postura asta.

Până pe 27 martie se desfăşoară prima etapă de vot în cadrul RoBlogFest. Iar pe 7 aprilie e petrecerea în club Fabrica.

IN Casual stuff

Mircea Meşter (redactor-şef Automarket.ro) e unul dintre puţinii jurnalişti auto care acceptă şi înteleg rolul bloggerilor „civili” (adică nespecializaţi) în contactul cu maşinile. Însă din când în când, lui Mircea i se pune un văl pe ochi şi uită lucruri elementare.

Ieri, de pildă, sublinia că bloggerii au sosit nedocumentaţi la lansarea unui autoturism. Foarte corect, majoritatea bloggerilor ştiau marca, numele noului model şi aveau o idee vagă despre cum arată respectiva maşină. Suficient, din punctul meu de vedere. Asta pentru că era vorba de o lansare la care erau prezenţi jurnalişti auto, bloggeri auto, jurnalişti şi bloggeri. Sper că sesizaţi diferenţa dintre cele 4 categorii.

Câteva idei: Citeşte tot articolul

IN Web

Citeam ieri pe SocialMediaTraining (blogul lansat săptămâna asta de Cristi Manafu) că în România sunt 36.000 de utilizatori de Foursquare. Într-o discuţie cu nişte colegi de breaslă, am auzit că era recomandată o campanie pe Foursquare pentru un anumit restaurant. Am făcut nişte ochi mari şi m-am abţinut să nu zâmbesc.

Încerc să-mi dau seama de ce ai vrea să investeşti timp (şi, implicit, bani din bugetul de marketing) într-o reţea socială atât de slab dezvoltată în ţara noastră. Din totalul de 15 milioane de utilizatori, la noi sunt doar 0.2% din useri. Să încerci să desfăşori campanii acolo e ca şi cum ai lua o altă platformă la întâmplare şi i-ai pune pe oameni să-şi instaleze aplicaţia pentru o cafea gratuită. De ce nu facem campanii pe SCVNGR de exemplu? Dacă ar fi prins, se puteau face o grămadă de lucruri mişto, dar în situaţia dată e pierdere de timp.

IN Casual stuff

Andrei e singurul puşti de pe scara blocului în care locuiesc. Are vreo 7-8 ani, o bicicletă galbenă clasică care aduce cu un Pegas (dar nu cred că e) şi o minge de fotbal la fel de galbenă. Zi de zi iese afară cu bicicleta şi mingea alternând plimbatul cu şuturile spre un portar imaginar.

Ştiu cum e să fii singurul băiat de pe scară (dată fiind configuraţia zonei, aproape că pot spune „din bloc”), la fel am crescut şi eu. Doar că pe vremea mea era puzderie de copii pe străzi. Cum dădea primăvara începeau meciurile pe maidanul din spatele blocului (care între timp a devenit o parcare imensă). Şi se strângeau băieţi mai mici şi mai mari de la 7-8 străzi distanţă. Duminica cei mari jucau acolo în echipe bine organizate cu orele. Erau peste 40 de adolescenţi care băteau mingea. Pe urmă veneau puştii şi mai ridicau şi ei nori de praf câteva ore. Citeşte tot articolul

IN Parnasiene

– Ai văzut filmul ăla cu 7 săptămâni jumate?
– Nouă.
– Ce?
– Nouă săptămâni jumate.
– Tot pe-acolo. Ce mai contează 2 săptămâni de sex în plus?

IN Televiziune

Săptămâna trecută am avut ocazia să particip la o etapă din competiţia Master Chef. Din fericire n-a fost nevoie să gătesc, am fost invitat doar să mânânc 😀

Timp de o zi întreagă 2 echipe de bucătari (roşie şi albastră) au avut pe mână un restaurant plin de oameni flămânzi. Fiecare echipă avea un meniu de prânz şi unul de seară cu salate, supe, fel principal şi desert. Ambele echipe erau nevoite să se „lupte” pentru fiecare client din restaurant. Un test „pe viu” legat de ceea ce înseamnă munca într-un restaurant. Din ce-am înţeles, faza la care am participat (şi care a fost filmată) e dincolo de preselecţii. Cum ar veni, toţi putem găti chestii mişto când nu ne presează nimic. Dar ce facem când ceasul ticăie, clienţii se adună şi apar tot felul de lucruri neprevăzute? Citeşte tot articolul

IN Revolte

Acum ceva timp am fost la un eveniment ce avea loc în True Social Club, un bar pe Splaiul Independenţei, colţ cu shaormăria de la intrarea în Centrul Vechi al Bucureştiului. Era seară cu ceva spectacol şi am participat la invitaţia unui brand. Am ajuns cu vreo 10 minute întârziere, am intrat, o domnişoară ne-a condus într-o zonă în care erau 3 mese libere, chiar lângă scenă. Ne-am aşezat la masa din mijloc şi am încercat să fim atenţi la showul care deja începuse. Citeşte tot articolul

Meniu