Se vorbeşte foarte mult (poate mai mult decât ar trebui) despre cum facem să ajungem în atenţia companiilor şi a celorlalţi bloggeri, cum intrăm pe scena bloggerilor „profesionişti”. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce facem după ce am ajuns acolo. Sunt câteva idei pe care ar trebui să se insiste.

Nu-ţi taie nimeni capul dacă refuzi o invitaţie. Serios, piariştii nu se vor bucura, dar face parte din proces. Ei invită mai mulţi oameni – unii acceptă, alţii refuză – viaţa merge înainte. Dacă refuzi un eveniment n-o să te taie nimeni de pe listă. Sau dacă te taie, înseamnă că nu trebuia să fii pe listă de la început.

E nevoie de mai multă transparenţă şi naturaleţe în advertoriale. Decât să scrii un advertorial cu un limbaj de lemn, mai bine zici ‘pas’. Serios, cred că ar trebui să se vorbească mai mult pe tema asta. Ne simţim prost când scriem un advertorial, sau aşternem câteva paragrafe chinuite. Ne simţim crispaţi şi încercăm să ne justificăm de fiecare dată când apare un articol plătit pe blog.

Nu ţi se cuvine. Nu eşti vedetă, nu eşti VIP, nu ai tratament special. Ai acces la anumite experienţe la care nu ajung oamenii obişnuiţi, dar eşti mai aproape de jurnalist decât de vedetă. Prin urmare, e normal să te porţi decent cu omul de PR. Nu e nevoie să fii linguşitor, dar nici să o tratezi pe piaristă ca pe sclavul tău personal.

E ok să refuzi bani. Chiar dacă în teorie e urât să refuzi bani, în cazul ăsta e mai bine să refuzi o campanie care nu ţi se potriveşte. Altfel te poţi trezi cu o gaură mult mai mare – în trafic şi indirect în buget. Un advertorial care sună forţat produce un prejudiciu mult mai mare de 100-200 de euro cât primeşti de la agenţie.

Nu-şi mai aminteşte nimeni postul tău bun de acum 3 ani. Dacă ai scris un post bun acum 1 an şi a avut 400 de likeuri, mă tem că va trebui să te apuci să scrii unul nou. E ca într-un club în care sunt urcaţi pe boxă doar cei care dansează frumos. La noi, majoritatea ajung pe boxă şi încep să danseze iar după vreo 10 minute le piere cheful. Ca să rămână acolo ar cam trebui să danseze la fel de mişto, dar ei rămân şi se fac că plouă, iar boxa se aglomerează aiurea. În blogging e ca în rankingul ATP (sau ar trebui să fie) – ţi se iau în calcul doar posturile din ultimul an. Dacă n-ai mai scris nimic interesant în timpul ăsta, la revedere!