IN Filme

Toată lumea din familia noastră a avut premiera în acest weekend, eu am avut ocazia să-l văd la mijlocul săptămânii. Un film cu Stela şi Arşinel, cu Tamara Buciuceanu, însă deloc în nota obişnuită celor 3 mari actori români. Trailerul dădea impresia unei poveşti mult mai uşoare însă nu e deloc aşa. Dacă alegeţi să mergeţi la cinema, trebuie să ştiţi că e o poveste angoasantă despre un tată care trăieşte o adevărată dramă în urma divorţului. Pe alocuri nerealistă, ideea filmului surprinde câteva momente tragi-comice şi are un final destul de fad.

Va, vis et deviens e un film din 2005, în regia lui Radu Mihăileanu. Deşi nu prea a rulat în cinematografele româneşti, a luat premiul publicului la festivalul de la Berlin. Un băiat creştin etiopian ajunge într-o familie din Israel dându-se drept evreu. Fuga din ţara natală nu numai că îi salvează viaţa, dar îi deschide noi orizonturi. Este, probabil, cel mai emoţionant şi mai complex film al lui Radu Mihăileanu însă trebuie să vă pregătiţi pentru o poveste dură.

IN Politics

Ştiţi, vara asta e Campionatu’ European dă fotbal, şi oamenii se uită la meciuri, adică… le place. Şi ne-am gândit noi că ar fi mişto să le dăm la oameni programe dă campionat cu însemnele partidului, să-şi amintească omu’ la vară de noi. Ce ziceţi şefu? Le facem?

Şi le-au făcut.

Pe urmă le-au împărţit prin tot cartierul. Aşa, fără vreun scop anume, ca fapt divers.

Între timp, la un partid concurent:

 

Şefu’, noi ne-am gândit la altceva. Hai să facem nişte odorizante frumoase cu faţa lu’ matale şi pe spate să zicem una care să ajungă la sufletu’ alegătorului. Ce-i supără cel mai tare pe oamenii din sector? Ridicările! Să le zicem că desfiinţăm ridicările de maşini. Şi punem totul pe odorizantele alea, să le pună lumea la maşină şi să te vadă pe matale zi dă zi.

Şi le-au pus.

 

Iar Poteraş alege să nu comunice nimic, dar asfaltează, curăţă, mătură străzile. Cam tot ce n-a făcut în 8 ani.

A început campania în sectorul 6.

IN Casual stuff

A dat căldura, mergem cu geamurile deschise. Mare atenţie la înjurături, acum nu le mai auziţi doar voi!

M-am surprins azi înjurând cu patos în dreptul unei staţii de tramvai. S-au întors câţiva cetăţeni contrariaţi. M-am făcut mic în scaun şi i-am dat pedală.

N-am fost la fel de norocos acum vreo 2 veri, când mă plimbam nestingherit prin oraş cu geamurile coborâte de tot. Nu era nici o zi din aia de aer condiţionat, dar era păcat să merg cu geamurile închise. Păsărelele ciripeau, soarele strălucea, semaforul arăta culoarea verde şi pe un bulevard îngust un taximetrist dobitoc s-a oprit pe mijlocul drumului să lase o cucoană. Tuta din faţa mea n-a avut tupeu să-l depăşească (deşi maşinile din sens opus erau la distanţă mare) dar după claxoanele ălora din coloana care deja se formase, a trecut. Când depăşeam şi eu, am tras o înjurătură taximetristului care nu binevoise să tragă mai aproape de trotuar. Geamul meu din dreapta deschis, geamul taximetristului deschis. Tuta a pus frână violentă la galben, eu abia am reuşit să nu intru în ea. Şi m-am trezit cu taximetristul lângă mine, blocând toată strada.

Am dat din colţ în colţ şi când s-a făcut verde am tăiat-o, dar de-atunci am grijă să înjur cu delay 😀

IN Casual stuff

Era o vreme în care mă agitam foarte mult cu internetul şi social media. Eram convins că lucrurile vor evolua şi vom putea face în scurt timp toate chestiile mişto care se fac afară. Până când am vorbit cu un om mai deştept şi mai relaxat decât mine care mi-a spus că social media nu e o miză reală momentan în bugetele de marketing. Pentru că acoperirea e mică şi implicit bugetele sunt şi ele la fel de mici, sunt nişte bugete de test.

Vreo 2 ani mai târziu ajung să-i dau dreptate omului, pe măsură ce continuăm să ne agităm în apă mică. Câţi useri de Twitter sunt în România? Vreo 50.000, din care 15.000 activi. Câţi de Foursquare? Vreo 40.000. Ştiţi cât înseamnă asta pentru un brand FMCG? Cam un sfert de cartier bucureştean. Aţi văzut pe cineva că bagă bani pentru o campanie dedicată la voi la bloc?

De exemplu, pe FoursquareMap.ro aflăm că există 6 useri de Foursquare în judeţul Harghita. Mişto! Hai să facem o campanie acolo! Sau în Teleorman, că sunt 4 useri. E bine să fii într-o reţea de la început, e bine să fii pregătit, dar e important să-ţi asumi că e o joacă. Un brand FMCG poate să-i convingă pe toţi utilizatorii de Twitter din România să cumpere produsul X, tot n-o să se simtă în vânzări.

Când vă mai entuziasmaţi cu o reţea socială, încercaţi să aflaţi care e numărul de utilizatori din România. Şi-o să vă daţi seama de ce se bate lumea pe cei aproape 5 milioane de useri ai Facebook.

Mişto

question_answer3 comentarii
IN Advertising/PR

Până acum Bergenbier n-a rupt gura târgului pe online, sau poate că nu-mi aduc eu aminte. Dar campania cu OBR îmi cam place. Pentru că e o „declinare” foarte bună a campaniei de pe TV, pentru că îmi plac clipurile, pentru că fredonez obsedant melodia aia de la final. Nota 9,50 pentru copywriting. Mi-ar plăcea să existe ceva mai multe chestii de făcut în aplicaţia de pe Facebook, dar presupun că sunt în lucru. Evident, cel mai bun blogger-actor e Augustin Radu 🙂 Mai jos aveţi toate clipurile: Citeşte tot articolul

2000

question_answer6 comentarii
IN Casual stuff

Şi iată că am ajuns şi la postul 2000. În curând o să se împlinească şi ceva mai mult de 5 ani de blogging pe wordpress. Iar prin septembrie 5 ani pe .ro.

Oare să dau party? Mă gândesc să cer o sponsorizare de apă plată. Şi poate nişte biscuţi belVita 🙂

Vă mulţumesc pentru atenţie. Continuăm.

IN Web

Am parcurs o grămadă de bloguri zilele astea şi, pe măsură ce le punctam, am reuşit să notez câteva idei.

– un blog nu poate să fie şi de business, şi corporate, şi de comunicare (sau poate, dar e mai greu să performeze în toate domeniile)

– nu toţi jurnaliştii care au un wordpress instalat pe un domeniu au „blog de jurnalist”; e ca şi cum ai spune că fotograful X are un blog de fotograf pe care scrie despre fotbal (fără să pună poze).

– există foarte puţini jurnalişti care chiar scriu articole documentate pe blogurile lor, majoritatea au un blog personal şi întâmplător sunt şi jurnalişti. Citeşte tot articolul

IN Arhanghelii

Cred că prima chestie care m-a dat pe spate la Şcoala Centrală au fost dulapurile. Pe holurile şcolii erau nişte dulapuri de-alea cum au toţi liceenii în filmele americane. Sau, mă rog, aproape ca alea. Varianta românească (şi, deci, adaptată) presupunea că fiecare 3-4 elevi erau obligaţi să împartă câte un dulap – din lipsă de spaţiu. Holurile erau mici, dulapurile erau puţine şi oricum nu aveau acces decât elevii de liceu (la Şcoala Centrală sunt clasele 1-12). Citeşte tot articolul

IN Politics

Mă interesează prea puţin discuţiile politice din ultima perioadă. Aştept să se liniştească apele, n-am răbdare să urmăresc live toate mişcările. Totuşi, nu pot să nu observ cum amintim sistematic de comunism. Cutare e UTCist, cutare a fost membru PCR, i-am văzut eu carnetul! Altul e pui de securist, îl ştim noi.

Etichetele astea vor mai fi valabile 10-15 ani. Vine generaţia noastră, a celor născuţi liberi. Atunci nu vom mai putea pune etichete: UTCist, PCRist, Securist. Ce-o să se întâmple atunci? Cum vom justifica impostura şi mediocritatea clasei politice? Cum vom explica impotenţa şi furtul? Ăia ce vor mai fi? Copii de securişti, utecişti, pecerişti? Şi după ei cum vom mai explica neajunsurile următoarei clase politice?

Deunăzi Adrian Ciubotaru scria că în Slovenia şi Ungaria lucrurile s-au schimbat în bine, în timp ce noi încă ne justificăm problemele dând vina pe moştenirea comunistă. Mai spunea că după 20 de ani de la Revoluţie încă nu ne putem reveni, dar că scuza comunismului se pierde din moment ce există alte ţări care stau drept contra-exemplu. Mi se pare că premisa e greşită. Sunt convins că dincolo de etichete am depăşit perioada comunistă şi ne-am întors la obiceiurile de la începutul secolului al XX-lea. Atunci nu existau UTCişti, PCRişti sau Securişti, însă exista corupţie, exista traseismul politic, trădări, dosare „acoperite”, baroni şi existau inclusiv contracte dubioase cu statul.

Aştept liniştit să treacă vremea celor pe care îi etichetaţi drept comunişti. Abia atunci vă veţi da seama că maladia lor nu era comunismul, ci adoptarea unei forme maligne de capitalism.

IN Advertising/PR

Când apare o reclamă de 2 minute în care mulţi timpi sunt irosiţi şi care n-o să fie prea des integral pe TV, dar care ni se pare mişto, înseamnă că e nasol.

Când asta e singura reclamă mai de Doamne-ajută de pe TV, înseamnă că stăm cam prost cu execuţiile în ultima vreme.

Când e de ajuns să apară pe sticlă un spot de acum 12 ani pentru ca respectivul brand să înceapă să rupă în vânzări, înseamnă că e trist rău de tot.

Chiar nu mai pune nimeni mâna să facă o reclamă bună?

IN Caterinci

belvita

Evident, din mai multe motive.

Cei care mă cunosc ştiu cât de important e pentru mine somnul de după-amiază. Dorm măcar o oră oriunde aş fi: la mare, la munte, în Deltă. Şi după un asemenea somn, am nevoie de ceva care să mă pună pe picioare, mai ales că uneori iau masa de „prânz” mult după orele 18:00. Aşa că am nevoie de ceva care să mă ajute să rezist până la cea mai importantă masă a zilei. Recent am primit o cutie din biscuiţii ăştia noi cu afine. Sortimentul cu cereale şi lapte ştiu că i-a înseninat dimineţile lui Adrian, aşa că m-am bucurat ca un copil dintr-o ţară fără autostrăzi când am primit cadou cutia de mai sus.

I-am încercat doar cu lapte, dar am fost mulţumit de rezultatul final. Am observat că sunt mai „legaţi” decât ceilalţi biscuiţi din gama belVita Start şi cred că asta se întâmplă de la afine. Eu chiar am supus biscuiţii ăştia la tot felul de probe. Ai zice că au fost biscuiţi-experiment (ceea ce nu e prea departe – de adevăr).

Ştiu că biscuiţii ăştia sunt pentru micul-dejun, însă eu mă folosesc de ei după-amiază tocmai pentru că au eliberarea treptată de carbohidraţi. Îmi dau stropul ăla de energie cât să mai rezist până la masă.

Atenţie! Nu vreau să fac reclamă (adică aş vrea, dar nu mă bagă nimeni în seamă). Oricum, chiar sunt mai buni biscuiţii ăştia decât celelalte sortimente. Descoperindu-i eu am simţit că mi se schimbă viaţa, a fost ca un drum iniţiatic. Şi nu te-ai aştepta la aşa ceva de la nişte biscuiţi.

Meniu