IN Advertising/PR

Citeam acum ceva vreme cartea Anetei Bogdan – Branding pe frontul de est (slabă carte, o să revin cu un post pe tema asta) şi autoarea făcea nişte aprecieri foarte critice la adresa brandingului din România. În mare ideea e că nimeni nu ştie să facă branding în afară de Brandient. Aproape 😛

Aseară eram la un eveniment organizat de BCR şi mă gândeam cât de greu e să schimbi percepţia oamenilor privind un brand atât de mare şi bine ancorat în mintea consumatorului precum BCR. Şi cred că aceeaşi poveste e pentru toate brandurile din top 10. Majoritatea sunt corporaţii în care e greu să aduci schimbarea bruscă. Şi atunci schimbarea se serveşte în porţii mici.

De exemplu parteneriatul dintre BCR şi Universal care s-a lansat aseară. Banking pe muzica ta e un proiect care susţine downloadul legal de muzică. La fiecare tranzaţie cu cardul la ATMurile sau POSurile BCR primeşti o melodie gratuită la alegere. Sau cum scrie pe site, în toate punctele de vânzare BCR (ideea e că nu trebuie neapărat să ai card BCR ca să participi la campanie). Pe bcr.getmusic.ro introduceţi nişte coduri de pe chitanţă şi puteţi alege orice melodie disponibilă pe getmusic.ro (adică aflată în portofoliul Universal).

Ca element de branding e mişto (nu-mi imaginez că şi-au propus să ajungă la un volum impresionant de downloaduri), pentru că în primul rând arată susţinerea companiei faţă de downloadul legal de muzică şi în al doilea rând continuă drumul spre coolness al BCR început odată cu aducerea lui Alex la departamentul de online. Poate că nu vi s-a părut un element de branding, dar a contat foarte mult că numele noului Social Media Manager n-a fost Adrian Popescu ci Alexandru Negrea. A certificat faptul că banca e atentă la ce se întâmplă în onlineul românesc şi îşi doreşte să exploreze acest canal cu oameni care cunosc mediul.

PS: Un print drăguţ. Still, Tempo (se pare că nu e Tempo, încerc să aflu agenţia 😛 ) putea şi mai bine de atât în zilele bune.

UPDATE: Friends e agenţia care a realizat printurile. Şi ei pot mai bine de atât 😛

IN Casual stuff

Tocmai s-a încheiat o emisiune Workshops la Radio Lynx în care Bobby a vorbit despre marketingul afiliat. Şi pentru că a vorbit multe chestii destul de complexe, mi-am adus aminte de problema asta a tehnicului. Ştiu o grămadă de băieţi care vor să facă blogging şi se bazează doar pe talentul scriitoricesc. Sau fete simpatice care se visează în top.

Dacă eşti fată ai toate şansele să ştii vreun Auraş care să te ajute cu diferite chestii. Dacă nu, trebuie să înveţi. Da, Andu?

Ca o paranteză: eu am rămas mască prima oară când am auzit ce background tehnic are Bobby. Şi chiar dacă nu se apucă el să scrie cod, e foarte important că ştie cu ce se mănâncă treaba asta. Pentru că îşi dă seama ce trebuie să ceară.

N-ai treabă cu tehnicul, ajungi să pierzi foarte mult.

Exemplu concret: AmazingRace.ro. Un proiect pe care m-am chinuit (la propriu) să-l urmăresc. O platformă greoaie, web 1.0, care nici măcar RSS Feed nu avea. Poze foarte mici care se măreau doar dacă făceai nişte incantaţii asiatice, textul aliniat la stânga… un site de 1998. Dar poveştile spuse acolo meritau chinul pe care îl presupunea navigarea.

Din fericire s-a întâmplat ceva bun (în sfârşit!) cu proiectul AmazingRace. Brăduţ şi colegii lui au lansat zilele trecute Tedoo.ro pe un wordpress clasic şi frumos aranjat, cu tot cu RSS şi toate cele trebuincioase. Vă recomand cu căldură să citiţi poveştile fascinante (într-o lume în care sunt tot mai puţine poveşti fascinante) pe care le găsiţi acolo.  Acum şi într-o formă tehnică mult mai accesibilă. Sunt convins că în forma actuală Tedoo poate deveni cel mai bun produs de turism din .ro (şi spun asta cu riscul de a o supăra pe Corina).

Mai rămâne de pus doar Faviconul 🙂

IN Casual stuff

Vorbeam cu nişte probloggeri la petrecerea Manly.ro şi încercau să mă consoleze spunându-mi că vor veni şi la mine campaniile, nu trebuie să-mi fac griji. Wait, what? Şi daca au venit campaniile gata, înseamnă că mi-am atins scopul? Păi au venit, dar ăsta era scopul? I didn’t sign up for this. Serios.

Nu ştiu de voi, dar eu nu mă trezesc dimineaţa gândindu-mă că în ziua aia eu trebuie să fiu relevant şi folositor şi interesant pentru cititorii mei. Cel mult mă gândesc „hai s-o scriu p’aia cu…”.

Lăsând la o parte banii, faima şi cadourile, când aţi scris ultima oară doar de plăcere? Când aţi scris fără vreun scop, fără să trageţi la un subscriber în plus sau la 10 RTuri? Că văd că ne tot învârtim în jurul termenului „relevant”. Dacă nu scrii ceva relevant pentru mine, nu te citesc. Ok, get the fuck out.

Dar da, în altă ordine de idei, ăsta e un post relevant şi folositor şi interesant. Pentru mine.

IN Casual stuff

Când vine vorba de sfaturi, bloggerii mari se întrec unii pe alţii. Fiecare e pregătit cu setul lui de sugestii, doar-doar o întreba cineva cum e mai bine să atingi culmile succesului. Din mormanul de recomandări se remarcă 5 mituri pe care toată lumea le spune tare şi răspicat dar în care mai cred doar juniorii.

1. Nu intra în conflicte – se zice că ar scrie mare pe frontispiciul clădirii în care se adăpostesc toţi A-listerii. Pentru că nu-i aşa, e de datoria lor să promoveze o lume mai bună, mai curată şi mai liniştită. Dar când domniile lor au ceva de împărţit (eventual între ei) iese scandalul de pe lume, excepţiile fiind tare puţine. Atunci „nu intra în conflicte” se transformă subit în „nu intra în conflicte cu oameni mai bazaţi decât tine”, „nu intra în conflicte dacă nu ai destule argumente” sau chiar „nu intra în conflicte dacă eşti prost”. În orice altă situaţie exceptându-le pe cele tocmai enumerate, poţi să intri în conflicte liniştit.

Că doar şi Slavici îi zicea lui Iacob Negruzzi – „eroii adevăraţi dărâmă munţi, nebunesc, se ucid„. Parafrazând „a-listerii adevăraţi înjură spammeri, dau block, scuipă„.

2. Bagă-te în seamă cu lumea – ca o reţetă sigură a succesului, toată lumea recomandă interacţiuni repetate cu cât mai multă lume. Adică ni se spune să ne transformăm în nişte băgători de seamă gata oricând să comenteze pe un blog celebru, să dea un RT sau un Like. În realitate A-listerii propovăduitori comentează foarte rar pe alte bloguri şi n-au făcut-o nici înainte să devină celebri. Şi într-un fel sunt conştienţi că cei care le urmează sfatul devin nişte personaje agasante pe care încearcă toată lumea să le evite, dar continuă să ne recomande această practică.

3. Se poate şi fără trafic – probabil preferatul meu când vine vorba de mituri blogosferice. Pe asta o susţin doar câţiva bloggeri, cei care sunt convinşi că mai importante sunt influenţa, notorietatea şi versiunea de iPhone decât traficul. Unicii trebuie să fie şi ei acolo, cât să încapă într-un vagon de metrou, nu trebuie să fie cu miile.

Evident, când e vorba de campanii, toţi scotocesc prin analytics şi mai găsesc câte 6-700 de unici într-un colţ, câte 500 într-un alt colţ, şi încă vreo 2000 de subscriberi tocmai buni de vândut companiilor care cer volum. Şi deci „se poate şi fără trafic mare” se transformă în „noi (adică noi, Alisterii) putem şi fără trafic”, voi depinde pe cine ştiţi. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Revoluţia din Egipt e în prim-plan zilele astea. Mai ales după ce autorităţile egiptene au tăiat internetul, au interzis câteva posturi de televiziune şi au ridicat ceva licenţe de funcţionare.

Advertising Age a publicat topul agenţiilor de publicitate pe 2010. No.1 este Wieden & Kennedy, urmată de McGarryBowen şi Mullen. Pentru mine McGarryBowen (agenţia anului în 2009) a fost o adevărată surpriză, americanii având o evoluţie mai slabă în ultimul an. Lista completă şi detalii aici.

După ce Patriciu s-a retras din reţeaua Corect, SRS reuşeşte cu greu să facă faţă situaţiei şi propune micşorarea salariilor. Amănunte.

Manly.ro – singura revistă online dedicată exclusiv bărbaţilor –  s-a lansat joi printr-o petrecere mondenă cu multă lume bună şi ceva bloggeri.

După o lungă aşteptare, Cristina Chipurici – una dintre cele mai cunoscute bloggeriţe din .ro – a lansat Pyuric.ro (ştiu, sunt de un subiectivism patologic).

În SUA toată lumea se pregăteşte pentru SuperBowl. Mai ales Twitter care a lansat un microsite sponsorizat de VISA. Tot pe Twitter se bazează şi BrandBowl2011 – proiectul lui Edward Boches şi al colegilor săi de la Mullen.

IN Filme

Aşa cum era de aşteptat, Charlie Sheen a reuşit s-o dea în bară. Two and a half men întrerupe filmările până când Sheen va ieşi din programul de detoxifiere.

ABC pregăteşte un serial despre o fostă agentă CIA care trebuie să-şi găsească fiul pierdut prin Italia. Missing e titlul serialului care începe în vară.

Minka Kelly şi Rachael Taylor sunt celelalte două actriţe care vor juca în remakeul Charlie’s Angels pe ABC.

Multe showuri pentru care ABC şi CBS au comandat episoade pilot. În mare sunt despre familie, tineri, şefi şi angajaţi, juniori şi seniori etc.  Nimic special.

Şi pentru că e duminică, vă las cu un nou episod din Not Going Out, tot de la Alex. Citeşte tot articolul

IN Liverpool

Urma să se întâmple asta. După ce rând pe rând s-a vorbit de plecarea lui Reina, după ce Xabi Alonso şi Mascherano au ales să joace (respectiv să facă tuşa) la cele mai mari echipe din Spania, după ce Gerrard s-a răzgândit în ultima clipă, urma ca Torres să vrea să plece. Şi vrea de mult timp, dar până acum nu făcuse o cerere de transfer.

Şi s-a ajuns aici după ce Benitez n-a avut banii pe care îi ceruse pentru transferuri, după ce acelaşi Benitez a cumpărat ieftin şi prost şi după ce Hougdson ne-a îngropat de tot. Dar ştiam că o să se ajungă la aşa ceva. Într-un fel îl înţeleg pe Torres, a venit să câştige trofee şi n-a câştigat nimic până acum. Ba chiar a ajuns să se teamă pentru locul de Europa League. Frustrare după frustrare după frustrare. Aşa că e mutarea logică. Cum ziceau suporterii englezi ai lui Liverpool, niciun jucător care nu vrea să joace pe Anfield nu e obligat să rămână.

Tnx for the ride.

Poza e de aici.

IN Caterinci

Aseară am avut plăcerea să particip la party-ul de lansare (oficială) a Manly.ro – primul site de cultură urbană masculină. Adică un fel de Tabu numai că invers – despre bărbaţi, nu despre femei (Tabu e despre femei, right?). Adică un fel de Men’s Health doar că exclusiv online. Adică un fel de Hotcity doar că e implicat Bobby, nu Orlando.

Momentan e o karma bună care înconjoară proiectul, lumea e entuziasmată iar Răzvan Dinu e foarte potrivit să conducă un proiect de genul ăsta. N-am înţeles eu încă organigrama foarte bine… era şi Bobby la partyul de aseară şi chiar s-a îmbrăcat frumos special pentru asta, Răzvan Dinu era şi el gazdă, Toma era şi el foarte agitat. Andra era mai liniştită, pe ea au protejat-o. Ba chiar şi Mircea Meşter aproape că se simţea puţin gazdă, nu înţeleg de ce, el chiar n-are nicio treabă cu proiectul :))

Şi dacă vreţi să aflaţi care a fost treaba la party, am făcut un desfăşurător:

Desfăşurarea acţiunii

Ora 7. Mircea Meşter ajunge la party.
7 şi 20. Ajung chelnerii şi hostessele.
7 jumate. Ajung organizatorii. Mircea Meşter zice că mai stă puţin şi pleacă.
8:00 Începe să se strângă lumea, ca la toate petrecerile din Bucureşti, unde se vine cu o oră-două mai târziu.
8:05 Ajung la party. Mircea Meşter zice că mai stă până la 9 şi pleacă.
8-8 şi ceva Lumea râde, discută şi salută oameni. Mircea Meşter zice că se duce până la bar şi pe urmă pleacă
9 fără un sfert Lumea începe să mănânce nişte gustări. Mircea Meşter se pregăteşte să plece.
9 jumate. Vine tortul cu îngheţată. Se face mai frig. Coafura rezistă. La fel şi Mircea Meşter.
10 fără ceva. Lumea începe să facă a doua tură de poze. Mircea Meşter e aproape de uşă. Nu pleacă, face poze.
10 Hipsterii pleacă acasă să se schimbe pentru petrecerea tematică din Gaia. Mircea Meşter nu merge la Gaia, dar se pregăteşte să plece.
10 jumate Mircea Meşter has left the building. I repeat: Mircea Meşter has left the building!*

Corolar

Trecând peste cele de mai sus, Mircea Meşter e mai mişto IRL decât pe net. Mi-a dat Ciubotaru binecuvântare să-mi fac Fanpage pe Facebook. Pyuric a apărut în sfârşit la un eveniment cu mai multă lume din online şi au sărit toţi pe ea. Auraş are sacou. Repet, Auraş are sacou. BTO e un fel de zmeu modern: aruncă întâi buzduganul cu checkin pe Foursquare şi apare după 20 de minute.

PS: Am făcut poză cu Alina CST. Nu am nimic de adăugat, doar mă laud.

(* Pentru cei care nu ştiu de unde e faza cu Elvis – link.

IN Casual stuff

De când o cunosc pe Pyuric se tot pregăteşte să-şi lanseze Pyuric.ro. De fapt, îmi aduc aminte că am văzut-o la Radio Lynx imediat după vânzarea Mondenului şi ştiu că povestea cum urmează ea să treacă pe .ro. Nu m-am gândit că vor trece atâţia ani (Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă – vorba poetului).

Cred că prin noiembrie i-am propus să ne ocupăm noi de trecerea pe .ro, ca să se întâmple totuşi până în 2012 ;)) . Şi au mai trecut 3 luni (concediu, multă muncă etc.). Dar uite că până la urmă e cu happy end. Ultimele zile au însemnat cicăleli de tipul „hai Pyuric, scrie şi tu odată pe blog”.

Detalii: da, e un punct şi la favicon, şi în titluri. Asta a fost viziunea artistului. Da, mai sunt ceva chestii de editat, modificat, schimbat. Le vom face cât mai repede (adică azi-mâine).

Urmează încă două domniţe ale blogosferei feminine. Nu spui cine 😛

IN Contraste

O femeie de 49 de ani a fost sfâşiată de câini în curtea unei instituţii din Bucureşti. Link

Iubitorii de animale Păi normal, ce căuta acolo ţiganca aia împuţită? Venise să fure fier vechi din administraţia domeniului public sector 5. Bine i-au făcut! Sigur i-a provocat cu ceva, ştiţi cum sunt ţiganii ăştia – numai să fure şi să facă scandal. Normal că te simte câinele când vii să furi şi să faci lucruri rele. Şi ei simt să ştiţi. În special pe oamenii răi îi simt imediat. Şi Pufi mai latră câteodată, dar nu muşcă pe nimeni… Ce? Nu, semnul ăsta nu-l am de la Pufi, m-a capsat un golănaş de pe-afară când se hârjonea cu Pufi.

Haterii de animale O să ajungă să ne mănânce pe toţi maidanezii ăştia. Şi e vina dobitocilor care le dau de mâncare toată ziua. Dacă vă plac, luaţi-i fraţilor în casă, nu le mai daţi de mâncare. Ar trebui să-i ia şi să-i ducă undeva, în afara oraşului. Sau să-i pună în ţarcuri amenajate special. Da, să se mănânce între ei, decât să ne mănânce pe noi… Mereu când îi văd mi se face frică. Şi mie nu mi-e frică de câini, îmi plac. Dar haitele astea de la bloc sunt periculoase. Nu ştii când sar să te muşte.

Fără să fim hateri trebuie să vedem chestia asta ca pe o problemă gravă. Şi fără să fim iubitori de animale, nu putem chiar să-i lăsăm să se mănânce între ei, mai bine îi eutanasiem direct – dacă ar fi să analizăm cele mai bune soluţii finale. Dar decât să ne omoare pe rând, mai bine îi ducem undeva. Cât a fost primar Băsescu – cu toată tevatura creată, dispăruseră.

Nu putem să zicem „eh, au omorât o ţigancă şi pe asiaticul ăla acum câţiva ani, nu e mare lucru” şi să aşteptăm să omoare „oameni ok” ca să începem o campanie împotriva câinilor vagabonzi. Chiar dacă sunt şi ei nişte vietăţi.

Voi? Hateri sau iubitori?

IN Arhanghelii

Dintre toţi profesorii cu care am avut probleme în liceu, profa de latină a rezistat cel mai mult. De obicei noi nu stăteam la discuţii, făceam reclamaţii la directoare, la inspectorat, chiar şi la minister dacă era nevoie. Şi în 2 timpi şi 3 mişcări profesorii care aveau un comportament nepedagogic (sau în cazul profesoarelor de engleză, aveau mai puţine cunoştinţe decât noi) zburau la alte licee.

N-am avut niciodată o problemă cu profesorii slabi (în general suplinitori), dar dacă eşti vai steaua ta şi abia iei examenul de titularizare sau te nimereşti pe pile ca suplinitor, nu te da cocoş. Şi în general ăştia mai slabi voiau să facă militărie cu noi. Doar că nu mergea.

Cum ziceam, singura profă care ne detesta dar care ştia materie şi în afară de puţină demenţă nu avea nimic, era profa de latină. An de an luam note foarte mici la oral pentru că nu se lipea de noi limba lui Cezar de nicio culoare. Dar recuperam de fiecare dată la teze, când luam 9 sau 10. Evident, copiam pe rupte fără ca profa să ne prindă. Că de prins, se prinsese de mult. N-aveai cum să iei 6 în oral şi 10 în teză. Noi motivam că suntem nişte copii mai timizi şi ne pierdem repede în faţa ei :))

În clasa a 9-a scriam copiam noi liniştiţi cu telefoanele pe bancă şi s-a trezit să ne întrebe de ce le ţinem pe bancă. Nu cumva copiem? Noi i-am răspuns că aşa ceva e posibil doar cu telefoanele color. Săracii colegi care aveau telefoane color ne-au înjurat în gând. În clasa a 10-a aveam telefoane noi, toate color şi i-am zis că se poate copia doar cu telefoanele cu cameră. Ba chiar i-am şi arătat telefoanele, mărturisind spăşiţi că am încercat să copiem la o materie şi ne-a prins profesorul :))

Eh, dar în clasa a 11-a n-a mai mers şmecheria. S-au schimbat datele problemei şi ne avea la mână. În episodul următor o să vă povestesc cum ne-a prins la înghesuială profa de latină şi cum ne-am mobilizat ca să ripostăm 😀

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

Meniu