IN Caterinci

Greu rău, vă spun.

Credeţi că mi-a fost uşor să mă trezesc sâmbătă dimineaţă la 8 şi ceva ca să plec la plimbare #prinbucureştiulmeu?

Credeţi că a doua zi a fost uşor să merg la party-ul Stejar şi să mă alerge BTO pe acolo la rugby tag? Stresant rău, presiune mare. Credeţi că ne place să mâncăm aşa numai în deplasare, frigărui şi să bem bere moca?

Credeţi că lu Piticu îi e uşor să-şi părăsească drafturile de pe Realitatea.net şi să plece de nebun în Africa? Ştiţi câte pericole sunt acolo? Credeţi că lui Arhi i-a fost uşor să se ducă în aceeaşi lună şi în Bulgaria şi în Ungaria? Fă bagaje, desfă bagaje, spală haine. Muncă, frate.

Credeţi că lui Cabral îi e uşor să trimită pe cineva în China? Nu-i e uşor, dar nu se plânge, că asta e soarta pe care şi-a ales-o.

Credeţi că Bobby se simte bine cu aceeaşi maşină de un an? Fie el şi Mercedes GLK, înainte omu avea alta săptămânal. Sau credeţi că nu i-ar fi plăcut şi lui să vadă SUA – Ghana liniştit la el acasă? Nu poate, că trebuie să plece să redescopere România.

Asta e, dacă ne plăcea cartea, ne făceam Adrian Ciubotaru. Dar nu e nicio ruşine, trebuie s-o facă cineva şi pe asta.

IN Casual stuff

Rugby Tag

titlu de lucru:

La party cu stejarii si Stejarel

S-a relansat berea… Ursus :)) Glumesc. Am voie să glumesc pentru că Stejar şi Ursus sunt în acelaşi trust. Pot să zic trust pentru beri? Fuck it, pot să zic orice, e blogul meu.

Deci duminică, după două zile cri-mi-nale, am fost la IRB Nations Cup şi relansarea berii Stejar. Primul meci de rugby, primul rugbytweetmeet, prima întâlnire cu toboşarii de la trupele Zvâc în palmă şi Car cu boi (Vlad Dulea şi Make). Am ajuns acolo prin amabilitatea lui Chinezu, via Make (Chinezu ăsta şi când e în concediu primeşte linkuri, fără să facă nimic). Zic şi eu că prin amabilitatea lor am ajuns, că de fapt habar n-am cine a fost aşa amabil, eu doar am văzut pe twitter. Oricum, articolul ăsta e o mizerie 😛

Eh şi cum ne uitam noi la meci, s-a nimerit ca România să câştige şi să-mi mai explice şi mie BTO din reguli. Cu ocazia asta am descoperit că România are foarte puţine soluţii la nivel de copywriting pentru încurajarea echipei. Eram băieţi cu bun simţ şi nu ne-am putut folosi de tradiţionalul „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor”. Aşa că tot ce ne-a rămas erau obositele „România victorie” şi „Rooo-mânia”.

Imediat după „Suntem mândri de voi” a urmat petrecerea Stejar, pentru care venisem de fapt. Proastă idee să-i laşi pe bloggeri cu perne în formă de balon de rubgy într-un cort mare şi gol. S-a încins o serie de pase până când s-a mai populat locul cu rugbişti de esenţă tare, 2 pe 2, şi ne-am potolit brusc. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

După ce mi-am recuperat maşina din munţi acum câteva săptămâni simt că pot să împărtăşesc din experienţa mea miilor de cititori, fani, prieteni şi membrii ai familiei.

După modelul consacrat, să notăm „cu buletsuri” câteva informaţii utile:

  • se ridică maşini între orele 7:00 şi 22:00
  • programul de mai sus e valabil de luni până sâmbătă pentru că, citez „duminica mai merge omu într-o vizită, ceva”
  • ăia de la adăpost n-au nicio vină că ţi-au ridicat maşina. sunt plătiţi pentru asta, dar nu cu ei trebuie să te cerţi
  • pe cât posibil evitaţi sectorul 1. e cea mai scumpă taxă: 833 de lei (la care se adaugă amenda de 120 de lei)
  • pentru sectorul 1 trebuie să vă ridicaţi maşina din spatele gării băneasa, e a doua stradă la dreapta după ce întoarceţi la pod. treceţi de antena 1 şi avansaţi, undeva e semn de interzis la dreapta. pe acolo trebuie s-o luaţi. e o potecă practic, nu o stradă, dar se poate merge.
  • pentru sectorul 6 mergeţi pe uverturii până la capăt şi înainte de podul spre chiajna faceţi dreapta, urmează indicatoare şi un drum cu pietriş
  • pentru celelalte sectoare nu ştiu şi nici nu vreau să aflu
  • după ora 22:00 e safe să parcaţi cam oriunde, că ăştia se retrag, sigur sigur.
  • de preferat să evitaţi să parcaţi aiurea pe străzi principale, acolo e vânătoarea mare, nu prea intră pe străduţe

Cam astea ar fi.. dacă are cineva completări.. vă aştept.

IN Casual stuff

Foto: Alex Farca

După 7 ore de stat în picioare şi 5 ore de somn, sâmbătă dimineaţă la 8 jumate eram up and running, gata să plec la plimbare #prinbucureştiulmeu. Am parcat hoimobilul în siguranţă lângă fosta facultate şi am purces spre Victoriei de unde urma să ne ia autocarul. Pe drum am dat de Bimus care venise cu prietena, Andra Zaharia şi Mihai. Am uitat să spun că plecasem din cartierul magic cu Pyuric.

Doamna dirigintă era la post gata să primească invitaţii. Băi şi au fost mulţi rău. Fără linkuri că sunt un mare leneş, am interacţionat cu: DeCe?, Ionuţ Oprea, Minxieee, Nico (Borţun Olteanu), Ligia (ibidem ;)) ) Andreea Burlacu… uhm.. let’s see… Anca Nî, Victor Caras, Sorin Grumăzescu, Răzvan Pascu, Alina Constantinescu.

Pe parcurs au mai apărut Tudor Galoş şi Adrian Ciubotaru. Aduşi cu avionul alături de Dan Stefancu –  Nebuloasa, Simona (Împreună Reuşim), Lilisor si Tomata cu scufita.  Iar Roxana si Alex (de la lumea mare),  Cezar (imperator travel), Petrus Lungu, Alexandra Puscasu, Mika Pana, Ciupercutza si David Nagy au completat autocarul de bloggerime. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Ştiu că fanii aşteaptă cu sufletul la gură postul ăsta aşa că n-o mai lungesc. Iată cele 15 campanii pe care le-am ales pentru Cannes Predictions. Pregătiţi popcorn-ul şi apa plată, urmează câteva video-uri tare lungi.

Spoturile sunt prezentate aleatoriu, n-am făcut şi un clasament. În plus, unele sunt alese pentru că presupun că vor câştiga, nu neapărat îmi plac mie foarte mult.

1. Nike Football – Write the future – 16 milioane de viewuri. Doar atât.


Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

În timp ce participam la mirobolantul examen de licenţă, privirea mi s-a întâlnit cu nişte doamne. Care erau nişte doamne în adevăratul sens al cuvântului, cel legat de starea civilă. Eu înţeleg că dorinţa de cunoaştere e mare, dar majoritatea oamenilor o fac pentru că trebuie. Flashnews: nu, nu trebuie.

Cum zicea comisarul Roman, există locuri de muncă pentru fiecare, piaţa muncii duce lipsă de dulgheri, faianţari şi alţi meşteri.

The point is: sunt nişte oameni care n-au studii. UE şi nu numai spun că trebuie să ai studii. Atunci afară cu toţi ăştia care n-au studii şi hai să angajăm oameni care au studii. Pentru că sunt o grămadă de tineri care sunt în joc de glezne aşteptând să mai iasă la pensie câte unu din ăştia cu studii făcute pe la ID/FF/cum naiba i-o zice.

Am auzit-o de multe ori pe aia cu „Păi pe vremea noastră se intra greu la facultate, nu ca acum”. Deci n-aţi fost îndeajuns de buni, right? Atunci nu sunteţi nici acum, vă rugăm să eliberaţi biroul. Generaţia asta nouă are măcar avantajul de a şti cum se porneşte un computer (în general există un nivel mediu de cunoştinţe, dar există şi excepţii).

N-ai studii, du-te pe un post care ţi se potriveşte, chiar dacă în 15 ani de muncă ai prins experienţă, tot lipsesc bazele. Şi ştiu că e greu de acceptat, că e vorba de mame, mătuşi, verişoare etc., dar ăsta ar trebui să fie cursul firesc al lucrurilor. Într-o societate ideală.

IN Casual stuff

Lipseste insigna

Deşi ziua de vineri n-a început aşa bine, a continuat în stil mare cu concertul Aerosmith. Care a fost pur şi simplu WOW!

Prima oară când stau în faţă la un concert aşa mare. Nici nu mai contează ce şi cum cântă oamenii ăia de pe scenă, transferul de energie, sentimentul pe care îl ai când vezi nişte legende la 1 metru de tine… totul e o experienţă incredibilă. M-am ales cu o monedă de-ale lui Joe Perry şi setlistul concertului :X Plus badge VIP, stickere şi cele două fotografii.

De acum n-o să mai merg la concertele importante dacă n-am bilete în primele rânduri, pentru că altfel n-are sens. La Madonna am fost la Gazon B şi am dat banii degeaba, iar cei din faţă s-au simţit super bine.

Singura problemă a fost că am stat muuuult în picioare. La 4 jumate eram la Zone Arena (prost loc de desfăşurare a concertelor, urâtă scenă, proastă localizarea), la 5 şi ceva intram şi ne ocupam locurile în primul rând, iar până la 12:00 n-am stat deloc jos. Ceva mai mult de 7 ore. Şi ca să fie bine, seara s-a încheiat cu juma de oră de stat la coadă la Genin. Dar a meritat fiecare secundă. Chiar dacă a doua zi a urmat alt maraton.

Recenzia scrisă de Alex pentru InConcert.ro e aici.

Iniţial am vrut să scriu un post lung cu tot ce-am făcut în weekend, dar până la urmă o să scriu pe bucăţi. Va urma.

IN Advertising/PR

Şi, prin extindere, despre direcţia în care merge advertisingul.

Mâine e ultima zi în care vă mai puteţi înscrie la Cannes Predictions 2010. Acum 2 ani am fost foarte aproape să plec la Golden Drum, anul trecut am fost ceva mai jos. De data asta sunt optimist, mai ales ca premiul e o excursie la Cannes Lions 2011 😀 În plus, mi-au plăcut fix 15 campanii, în anii trecuţi am fost nevoit să aleg între mai multe favorite. O să le vedeţi poimâine pe blog.

După ce am vizionat cele 40 de campanii selectate am tras câteva concluzii:

1. A trecut criza – cel puţin pentru o parte din clienţi. Altfel nu mi-aş putea explica de ce există spoturi atât de lungi. Nu numai că mă plictisesc (nu sunt neapărat proaste, pur şi simplu n-am răbdare), dar costă enorm de mult. Spaţiu media şi costuri de producţie. E clar că a trecut criza dacă îţi permiţi să plăteşti un spot de 90 de secunde. Sau chiar 2 minute. 2 (două) minute! Spoturile de 30 de secunde erau ceva foarte rar în calupul de 40. Mai mult, faci un spot de 2 minute şi se presupune că îl şi dai pe TV. Deci din start ţi-ai dublat sau triplat costurile.  (Mai ţineţi minte The 1 second ad?)

2. E momentul pentru Ideacracy sau mai bine zis Storycracy (da, am o perioadă de -cracy) în detrimentul execuţiilor mişto. Dacă în anii trecuţi vedeai multe spoturi/campanii care se bazau pe execuţie, acum contează mult mai mult povestea. Foarte multe din selecţiile pentru Cannes Predictions sunt case studies. Nimic nu mai e doar un simplu spot, o simplă idee, toate sunt poveşti, iar poveştile nu se pot spune în doar 30 de secunde. În plus, apare un mix de Advertising şi PR, sau altfel spus… mult use of media.

3. Încă e criză? Un singur case study a menţionat că exista un buget limitat pentru campanie, dar foarte multe campanii s-au folosit doar de internet.  The man who walked around the world, spotul celor de la Johnny Walker, a făcut înconjurul lumii doar pe net. Mai ales că are 7 minute, era imposibil să-l dai pe TV. Ikea Suedia a făcut o întreagă campanie doar pe Facebook. La fel şi Fiat cu noul motor MGT în Argentina. La fel şi Cannon. Componenta digitală a devenit aproape obligatorie pentru orice campanie, indiferent unde se desfăşoară ea şi ce public targetează . Dar asta mai înseamnă şi costuri mici, sau zero. La campania Ikea de exemplu, ideea a costat cel mai mult. Restul a fost tagging şi cost pentru cele câteva premii.

Oricum, spoturi precum cel de la Carlton Draught n-o să mai vedem prea curând, deşi nici World’s Biggest Sign Post nu cred că i-a costat puţin pe cei de la Nokia.

Cannes Predictions se organizează din 1986, fiind iniţial o competiţie internă dedicată angajaţilor Leo Burnett Chicago

IN Casual stuff

I’m a lousy scorer in really important competitions. Când vine vorba de lucruri cu adevărat importante legate de şcoală o dau în bară.

8th grade. Primul examen – capacitatea. Olimpic, premiant, tânără speranţă. Limba română: 7.30. După contestaţie 6.40 Inspectorat, minister, plânsete, vorbit cu inspectorul general. Da, ai scris bine dar nota rămâne.

12th grade. BACul. Media 10, clasă de filologie, „arhangel”, gaşca nebună, fruntea liceului, premiant, 9.60 media. Limba română scris: 5.90. N-am mai făcut contestaţie de data asta.

Licenţă Examenul scris: necâştigător. Media 3. Cu menţiunea că în facultate am fost o pramatie, n-am mai avut note mari.

Una din profele din facultate consideră că m-am ratat. Aproape că îmi pare rău pentru mine. Aproape.

Oricum, când vine vorba de examene finale o dau în bară. Partea bună e că m-am obişnuit cu asta (în clasa a 8-a a fost un şoc emoţional tare puternic, and i mean it).

Sunt cam ca Anglia la fotbal: mă calific din preliminarii fără probleme şi la turneul final plec acasă din grupe. Sper ca în februarie să facem o figură frumoasă şi eu, şi ceilalţi favoriţi care au plecat acasă mai devreme acu.

În rest, cu facultatea rămâne valabil.

Bonus: se copiază la acest super duper examen de licenţă. Asta aşa, ca să se ştie şi mai sus 🙂

1000

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

Iată-l. Este postul 1000. Se fac 3 ani peste vreo săptămână. La asta se adaugă 3200 de comentarii.

Asta înseamnă cam un post pe zi în medie şi 3 comentarii per post. Dacă scad şi răspunsurile mele, ar fi cam două comentarii la fiecare post pe care l-am scris. Asta înseamnă din start 2 cititori la fiecare prostie pe care am scris-o aici.

Decent.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă invit mâine, la o nouă ediţie din „Aventurile lui hoinaru”.

IN Casual stuff

Ziceam eu la un moment dat că mi-aş dori ca bucureştenii să-şi cunoască oraşul. Măcar ei. Iar după noaptea muzeelor mi-aş fi dorit să fie şi o zi a muzeelor, în care să mergem fără îmbulzeală pe la toate locurile astea frumoase.

Şi uite că s-a gândit Corina Georgescu, prin al ei BlogDeTurism.ro, să ne invite la o Plimbare prin Bucureştiul meu. Adică al ei şi al nostru.

Bonus, a strâns şi nişte sponsori care o să ne ajute cu diverse chestii, dupe cum urmează: Paralela 45 ne pune la dispozitie un autocar, iar Blue Air plimbă o parte din bloggerii invitaţi între Bucureşti şi casă. Hotel Stil îi cazează, iar NORC susţine acţiunea prin sponsorizarea tuturor intrărilor la muzee pentru bloggerii participanţi. (iar pasajul ăsta e copiat cu nesimţire de la DeCe?, din lipsă de timp). Citeşte tot articolul

Meniu