Tag

calatorii

Mă bucur că am dat banii pe călătorii până acum

1

Pe măsură ce trece timpul mă bucur tot mai mult că am dat banii pe călătorii în loc să investesc în alte chestii. Mă bucur că nu mi-am schimbat maşina şi am tot amânat investiţia asta, mă bucur că n-am ales să renovez balconul sau să zugrăvesc prin casă.

Zilele trecute am dat o comandă de la IKEA pentru nişte lustre, că n-aveam prin casă. N-a fost o prioritate niciodată, nu găseam modele care să-mi placă, aşa că am tot amânat-o. La fel şi cu gresia în balcon, am început să mă uit după variante şi o să le rezolv vara asta probabil. Dacă îmi fac curaj, o să zugrăvesc şi în bucătărie (mă rog, o să aduc pe cineva să facă asta).

Citeste tot articolul

City break în Liverpool

0

Pentru că se apropie perioada concediilor, am pregătit o serie de postări cu recomandări de vacanţă, fie că e vorba de city-breakuri sau sejururi pe care le-am încercat în ultimii ani. S-a adunat o listă destul de lungă, pozele sunt sortate, la fel şi multe informaţii utile, dar n-am apucat niciodată să redactez textele.

Încep cu un city-break în care n-am fost în sensul propriu al termenului. Am ajuns de 2 ori în Liverpool în ultimii doi ani, de fiecare dată pentru câte o experienţă fotbalistică. Am scris aici şi aici despre fiecare călătorie, însă n-am reuşit să scriu şi despre oraş. Iar la vizita de anul acesta am realizat că Liverpool poate fi o destinaţie mişto de city-break chiar şi pentru cineva care nu e pasionat de fotbal. Sau de Beatles.

Cum ajungi în Liverpool?

BlueAir zboară de 4 ori pe săptămână pe ruta Bucureşti – Liverpool (luni, miercuri, vineri, duminică), cu plecare la 6:55 de pe Otopeni şi 9:25 de pe John Lennon. Biletele sunt vreo 200 de euro, iar dacă vreţi o variantă mai ieftină, cred că puteţi prinde vreo ofertă de zbor spre Manchester sau Londra şi de-acolo să mergeţi cu trenul. Probabil că 3 zile sunt suficiente, aşa că puteţi alege un zbor vineri – luni.

Ce e de văzut în Liverpool?

N-o să încep cu stadioanele, deşi merită să mergeţi şi acolo dacă aveţi timp, chiar dacă n-aveţi mare treabă cu fotbalul.

Citeste tot articolul

Toate poveștile sunt adevărate!

3

Din păcate, tot ce se spune despre unguri e adevărat. M-am dus ieri la un magazin și am zis: ”Bună ziua, aș dori o pâine”. Nu mi s-a dat!!! Am scos bani și i-am arătat, nicio reacție!

E inadmisibil să nu știe limba română vânzătorii din Budapesta! După câte a făcut Iancu de Hunedoara pentru ei?!?

Ca să nu mai spun că un cârciumar ungur nici n-a vrut să-mi primească banii! Absolut revoltător. Nu mi s-a întâmplat niciodată în România. Aveam pe notă niște mii de forinți și încă vreo 120. Cum n-aveam mărunt, am dat o bancnotă de 10.000. Omul m-a intrebat de mărunt, mi-a luat vreo 60 de forinți și mi-a dat restul, deși am insistat să-mi dea mărunt, ca să pot lăsa și un bacșiș. Și el a zâmbit și a zis că iț ochei. Păi cum să nu vrea să-ți ia banii? Ba mai mult, să te lase să plătești mai puțin cu vreun leu? Vă zic, niște sălbatici, într-o țară civilizată nu s-ar fi întâmplat niciodată asta.

Acum mă duc să-i caut pe ceilalți bloggeri, că sigur e ceva tweet meet la câtă lume cunoscută se plimbă prin Budapesta zilele astea.

Depresie la întoarcerea în țară?

1

Una din chestiile pe care nu le voi înțelege niciodată e asta cu oamenii deprimați că se întorc în țară după vreo călătorie printr-o țară civilizată. De parcă până atunci ai fi trăit un vis frumos și te întorci la vreun coșmar.

Nu e niciun coșmar, pur și simplu compari experiența de turist cu una de localnic, ceea ce e extrem de greșit. Dacă lucrurile sunt atât de rele, nu te obligă nimeni să rămâi într-un loc nașpa, poți pleca oricând, astfel încât să nu te mai deprimi când ajungi acasă.

Sau poți să realizezi că toate orașele au clădiri frumoase prin centru și baruri, și femei cu picioare lungi, și e relativ curățenie. Exceptând cazul în care vizitezi Copșa Mică. Dar nu ai de ce să vizitezi Copșa Mică.

Idei de weekend: Veliko Târnovo

0

Acum câteva weekenduri am fost până la Veliko Târnovo cu gaşca de bloggeri pe lângă care m-am aciuat. Am mai vizitat locurile în urmă cu 5 ani şi parcă mi-era dor. A fost o alegere excelentă, Veliko e o alternativă foarte bună la Valea Prahovei. Aceeaşi distanţă, dar mult mai ieftin totul, peisaje la fel de mişto, la fel de mulţi români 🙂

Şi dacă tot aveam nişte poze frumoase, zic să scriu şi nişte recomandări de la faţa locului.

Ajungeţi foarte simplu din Bucureşti, cu maşina pe la Giurgiu – Ruse – apoi drumul o ia drept până la Veliko. 180 de km, fix ca şi cum aţi merge la Braşov.

Citeste tot articolul

Moda anului sabatic

4

Moda asta s-a răspândit tot mai mult printre publicitari, cred că nu primeşti insignă de advertiser dacă nu-ţi iei un an sabatic. De obicei în Asia, dar merge şi America de Sud la o adică.

Cam aşa a plecat şi Despina Stoica, fostă colegă de facultate, actualmente ex-publicitară. Ea şi prietenul ei au făcut un blog despre aventura lor. Fără crowdfunding, fără sponsorship, #pebaniilor.

Merită să-i urmăriţi dacă vreţi să vă băgaţi unghia în gât şi plănuiţi ca la un moment dat să plecaţi şi voi într-un an sabatic. De fapt, cred că ăsta e scopul acestor bloguri, să perpetueze specia de publicitari călători 🙂

Acu serios vorbind, merită urmăriţi, îmi aduc aminte de primele călătorii ale lui Brăduţ.

Lipsesc puţin

1

 

Weekendul ăsta dau o fugă până la bulgari, că tot s-a anunţat că se strică vremea. Dacă vedeţi multe poze pe Instagram, trebuie să ştiţi doar că #nuecampanie. Am mai fost acum 5 ani, sunt curios în ce stadiu mai sunt cu renovările la cetatea aia a lor.

Foto: Veliko via shutterstock

A bientot mes amis!

0

Am plecat puţin până la Strasbourg, să fiţi cuminţi! Mă întorc cu poveşti interesante de la Parlamentul European. Dacă aveţi sugestii cu locuri de vizitat le aştept în comentarii.

Dacă am timp promit să fac un post-pamflet cu chestii super banale care ar putea să-i impresioneze pe est-europeni.

Da, şi ăştia sunt atât de săraci încât nu-şi permit câini vagabonzi 🙁

La prima vedere catedrama Notre Dame şi Parlamentul European sunt singurele asseturi importante pentru ei. Şi berzele, care sunt peste tot.

Noi nu avem

6

Deunăzi am nimerit să citesc o lamentare românească ieşită din tastele unei domnişoare ce studiază în străinătate pentru un viitor mai bun. Pe principiul “să ni se dea“, textul constată că pentru vestici Londra şi Parisul sunt foarte aproape, că acolo se circulă civilizat şi că străinii îşi permit să călătorească. Ce chestie, blestemul fatalismului din Mioriţa se transpune până şi în migraţia sezonieră a populaţiei.

Ce nu e foarte clar pentru cei 5000 şi ceva de inşi care au dat share articolului cu pricina e că societatea capitalistă nu prevede ca toată lumea să aibă bani de excursii prin străinătate. Dăm la o parte sărăcia, comunismul, problemele pe care le are democraţia asta post-decembristă şi ne concentrăm pe muncă. În acest context ştiu o grămadă de oameni care au muncit de-au rupt şi şi-au permis toate excursiile pe care le au vesticii. Fac parte din pătura mijlocie a acestei ţări, una extrem de fragilă, şi au sacrificat o parte din educaţia copiilor lor pentru a face bani. Ştiu, nu e normal să-ţi pui la bătaie sănătatea ca să ai ce ăia (care nu sunt mai deştepţi decât noi) au by default. Dar nu e normal nici să te alerge leul şi să n-ai apă – şi cu toate astea…

Citeste tot articolul

O experienţă (aproape) reală

3

Călătoriile cu bloggeri sunt prilej tot mai des de comentarii pentru cârcotaşi. “Scrie de bine, pentru că a fost plătit” e concluzia care se trage mai mereu. Numai că problema se pune greşit, şi nici noi nu cred că am clarificat vreodată situaţia.

În astfel de călătorii/acţiuni organizatorul se ocupă de tot şi se străduieşte ca totul să iasă perfect. Camerele să fie perfect curate, mâncarea să fie foarte bună, locurile pe care le vizitează “delegaţia” să fie pregătite. Iar oamenii (de la patroni de hotel până la ospătari) dau tot ce au mai bun pentru a oferi o experienţă cât mai plăcută.

Aşa ajung bloggerii să scrie “de bine” după anumite evenimente, nu pentru că ar fi primit ceva bani sau pentru că şi-ar dori să laude excesiv organizatorii şi gazdele. Evident, sunt şi situaţii în care unii oameni fac acel 10% în plus care reuşeşte să te dea pe spate. Şi sunt mult mai puţine situaţii în care lucrurile nu sunt perfecte. De cele mai multe ori aceste grupuri au parte de cea mai bună experienţă pe care o poate oferi hotelul sau restaurantul pe la care trec.

E ca la inspecţie dacă vreţi: toată lumea trebuie să ştie poezia cât mai bine. Evident, oamenii se pregătesc special pentru că ştiu că le vine un grup de bloggeri. Poate că n-ar trebui, dar aşa simt ei de cuviinţă. E o realitate puţin distorsionată, dar e destul de greu să vezi exact cum se comportă lumea cu clienţii obişnuiţi. O variantă ar fi să arunci un ochi pe furiş la interacţiunea cu alţi clienţi, însă nu ştiu câtă lume face asta.